Pe 16 octombrie, invitatul Serilor Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – a fost Joe Abercrombie, un scriitor britanic de fantasy, care a debutat în 2006 cu trilogia Prima lege, o serie dură, întunecată și originală, ce i-a impresionat chiar și pe cei mai mari critici de fantasy.

Trilogia a apărut într-o ediție nouă, în 2017, în colecția Nautilus fantasy. La Editura Nemira au mai apărut Dulce răzbunare, un roman de sine stătător, a cărei acțiune se petrece în universul seriei Prima lege și trilogia Marea sfărâmată.

Joe Abercrombie nu scrie despre eroi cu inima curată sau conducători curajoşi, nu scrie despre dreptate şi onoare, despre izbăvire şi iertare. În operele sale nu vom întâlni personaje desprinse din basme populare, dispuse să îşi sacrifice viaţa pentru cei din jur, pentru „binele suprem”.

În schimb, vom avem parte de mercenari laşi, de asasini periculoşi, cu haruri nebănuite, de uneltitori şi trădători, de mincinoşi şi de antagonişti, operele autorului găsindu-şi unicitatea în „echipele” de anti-eroi în jurul cărora se petrece acţiunea.

În continuare, vă invităm să citiți câteva fragmente din interviul cu Joe Abercrombie:

În prezent, ești unul dintre cei mai apreciați și populari autori de fantasy. De ce ai ales genul fantasy? De ce nu SF sau ficțiune istorică?

Întotdeauna mi-a plăcut acest gen literar. Am fost inspirat de trilogia Stăpânul Inelelor de Tolkien, apoi, în aceeași perioadă, am început să citesc și alte cărți fantasy, precum și să joc Dungeons and Dragons sau alte jocuri similare. Am petrecut foarte mult timp făcând asta. Treptat, mi-au venit idei pentru personaje, pentru lumile pe care voiam să le creez: întotdeauna am avut în minte o serie epic fantasy. Am citit foarte mult romane SF sau de ficțiune istorică, dar niciodată nu a existat dorința de a scrie ceva asemănător; nu aș putea să spun exact de ce.

Eu scriu fantasy care nu cuprinde foarte multe elemente fantastice sau bizare; nu există ceva neapărat străin sau diferit pentru lumea respectivă, ce reprezintă o analogie după lumea noastră. Eu mă axez pe personaje și pe decor. Nu consider că există atât de multe diferențe între fantasy și ficțiune istorică, însă fantasy-ul îți oferă posibilitatea să faci mai mult, ceva mai spectaculos. Nu ești legat de realism și de autenticitate, poți să îmbini perioade istorice și să oferi o notă personală. În plus, există și flexibilitate: într-un cadru fantasy poți să scrii și un roman de război sau un crime thriller.

În urmă cu câteva săptămâni, l-am avut drept invitat pe Lev Grossman și el ne-a spus că fantasy-ul înseamnă libertate și că se simte liber, ca autor, doar când scrie fantasy.

Așa este. Atunci când am început să scriu, trebuia să arunc un personaj pe geam; am început să mă gândesc ce tip de fereastră ar trebui să fie, cât de gros să fie geamul, dacă s-ar sparge la impact, apoi mi-am amintit: este fantasy, poate să fie orice geam îmi doresc.

În ultimele două decenii, fantasy-ul a avut un impact considerabil asupra culturii populare: cărți, filme, seriale și lista poate continua. De ce consideri că genul fantasy a devenit atât de popular?

Este o întrebare dificilă. Fantasy-ul întotdeauna a fost popular în literatură: în anii ‘50-‘60 îl avem pe Tolkien, apoi, în anii ‘70-’80 avem Dragonlance, serii ce au devenit bestsellere. Nu a fost un gen atât de popular ca SF-ul dar, de curând, am ajuns în punctul în care bugetele sunt suficient de mari, iar efectele vizuale sunt suficient de performante cât pentru a face genul fantasy „să arate bine” pe ecrane, nu doar în imaginația cititorilor. Cinematografia a schimbat percepția publicului asupra acestui gen literar. Înainte de Stăpânul Inelelor, cred că era considerat ceva naiv, prostesc, apoi a apărut primul film fantasy cu adevărat impresionant, iar telespectatorii au fost captivați.

Pachet trilogia Prima lege

Toți știm că îți iubești antagoniștii și că „eroii” tăi sunt implicați în acțiuni mai mult sau mai puțini „eroice”. Studiile tale în psihologie te influențează în construirea personajelor sau ele „se nasc” din momentul în care începi să scrii?

O combinație între cele două. Când lucrez, mâ gândesc la personaje și la modul în care urmează să le integrez în poveste, la detaliile de bază, la vârstă, aspect fizic, trăsături distinctive, personalitate și background. Până nu începi să scrii, nu îți dai seama cum o să fie acele personaje; trebue să te pui în locul lor, să afli cum gândesc, cum vorbesc, cum interacționează cu ceilalți. Când termini cartea, vei avea o legătură strânsă cu personajele.

Este interesant cum esți influențat de tot ceea ce citești, studiezi și vezi. Din punct de vedere psihologic, cred că m-au influențat operele fantasy citite în copilărie. Nu există foarte multe detalii despre viața personală a personajelor – sunt privite doar din afară, dintr-o perspectivă străină. Mi-am dorit ca personajele mele să aibă o anumită autenticitate psihologică, iar pentru asta m-am folosit de studiile mele despre erorile umane.

Întotdeauna am fost fascinat de eșec: îmi plac planurile care eșuează, oamenii care greșesc și care smulg înfrângerea din ghearele victoriei, care au personalități care îi conduc la distrugere.

Wordbuilding-ul este atât de convingător încât mă duce cu gândul la o lume alternativă. Ai fost inspirat de istoria europeană, însă ai citit romane istorice sau de ficțiune istorică înainte să creezi universul din cărțile tale?

Întotdeauna mi-a plăcut istoria, mai ales istoria militară. Foarte multe opere fantasy se axează pe războaie, violență și soldați, așa că mi-am dorit să ofer și autenticitate în cărțile mele. Red Country (Prima lege #6) a fost intens de scris, un western fantasy pentru care am citit despre istoria masacrelor din America de Vest, povești despre pistolari celebri, pentru a acumula cât mai multe informații și pentru a obține detaliile necesare construirii unei lumi potrivite pentru poveste și personaje.

Autenticitatea îi conferă stilului tău o atmosferă violentă și întunecată – preferi acest stil literar sau îl folosești pentru că așa a fost istoria europeană?

O combinație între cele două – când vorbești de fantasy, scrii ceva ce nu este real, chiar dacă implementezi în poveste anumite elemente de valoare istorică. Atmosfera violentă și întunecată a izvorât, în mare parte, din frustrarea resimțită citind anumite romane fantasy „foarte eroice”, „strălucitoare”: am simțit că acțiunea ar fi avut loc într-un parc cu tematică medievală, nu într-un loc real unde există pericole și poți să fii rănit. Am vrut să le ofer cititorilor ceva diferit. Am vrut ca ei să nu fie în siguranță alături de personaje – să simtă riscul și primejdia.

Cum s-a schimbat această perspectivă când te-ai decis să scrii pentru un public diferit? De exemplu, trilogia Marea sfărâmată, care este destinată și cititorilor de YA.

Fundamental, perspectiva nu s-a schimbat atât de mult. Cu trilogia Marea sfărâmată am vrut să abordez un stil diferit, poate puțin mai poetic, însă cred că devenisem frustrat din pricina dimensiunii romanelor fantasy. Deși iubesc cărțile în care te pierzi în detalii, am vrut să văd dacă pot să scriu o serie epic fantasy formată din volume mai scurte, o serie mai potrivită pentru publicul YA. Am ales protagoniști mai tineri pentru a le urmări evoluția, însă, per ansamblu, ei au același set de virtuți și de defecte ca și personajele din universul seriei Prima lege.

În 2011 ai semnat un contract pentru 4 romane, a căror acțiune se desfășoară tot în universul seriei Prima lege. Ți-a influențat acest contrast procesul de scriere, ai simțit o schimbare?

Nu cred că acest contract a făcut o diferență foarte mare; în acel punct scrisesem deja cinci cărți. Am scris primul roman în 2-3 ani, dar, pe parcurs, am început să scriu mult mai repede și mai concis. M-am simțit bine știind că vor urma alte romane, era un sentiment de stabilitate. Pur și simplu am continuat planul – nu aș semna un contract cu un număr mai mare de romane, dar e interesant acest sentiment de pericol, atât pentru tine, cât și pentru agentul tău.

Ne poți împărtăși povestea publicării primului tău roman?

În 2001 era aproape imposibil să publici independent; era o lume foarte diferită. Aveam mai multe idei și am început să experimentez, să scriu capitole și să mă joc, să văd încotro se îndreaptă acțiunea. Am fost entuziasmat de ceea ce scriam – povestea avea o voce proprie, unică. Știam că am mult de lucru, dar am muncit metodic și în câțiva ani am avut un roman. Dacă m-aș fi gândit mai mult, probabil că aș fi început cu ceva mai puțin ambițios, o simplă povestire, ca să văd cum reacționeză cititorii la ea, dar am vrut să scriu ceva complex, în stilul romanelor fantasy citite în copilărie.

După ce am finalizat romanul, am început să fac cercetări: mi-am făcut o listă cu șase agenți din Marea Britanie, dar, din păcate, toți m-au refuzat. Am fost sfătuit să încerc ceva mai puțin ambițios și intimidant pentru un agent literar, poate un standalone. Când am scris primul roman, nu m-am gândit și la reacțiile cititorilor, la cum îmi vor percepe cartea: eu doar am scris ce am simțit, cum am simțit.

Apoi, un prieten i-a oferit manuscrisul unei persoane care abia se angajase la o editura SF&F din UK. Ea a fost tânără și bună și s-a uitat peste manuscris: i-a plăcut și peste câteva săptămâni am primit o ofertă. Cred că este necesară o singură persoană, cea care să reacționeze la ceea ce ai scris.

Pachet Marea sfărâmată

Cât de aproape lucrezi cu editorul tău?

Vorbim foarte mult despre evoluția personajelor, ce scene ar trebui să fie rescrise, unde există spațiu pentru îmbunătățiri; până ajung la finalul unui roman, prima parte este ca un draft, însă finalul este aproape de ceea ce îmi doresc. Lucrez foarte aproape cu editorul meu și îmi place acest aspect: discutăm despre coperte, edităm împreună anumite capitole, luăm notițe și mă bucură această colaborare, precum și ajutorul care îmi este oferit. Editorul observă lucrurile care ție ți-au scăpat și aduce completări acolo unde este necesar.

Pentru că deja i-ai menționat pe Tolkien și pe Martin, de care autor te simți mai apropiat?

Într-un fel, de amândoi – nu prea poți să-i separi. Martin este un urmaș al lui Tolkien. Tolkien m-a influențat foarte mult în copilărie și m-a făcut să realizez că fantasy-ul poate să fie șocant și întunecat și focusat pe personaje, păstrând un univers bogat și complex. Martin scrie un fantasy mai modern, fără existența căruia eu nu aș fi putut să îmi scriu romanele.

Cum te-ai simțit când George R.R. Martin ți-a recomandat cărțile?

M-am simțit fantastic, a fost extraordinar să primesc o recomandare din partea lui.

Top trei autori pe care i-ai recomanda?

Richard K. Morgan, Scott Lynch și Robert Low.