A doua parte din seria Vise Întunecate, Soarele umbrit, vă aşteaptă acum în librării şi pe site!

La 10 ani după acţiunea din Luna ucigaşă, Protectoratul Kisua e la putere și Gujaareh nu are parte de o viață liniștită. Orașul viselor, în care pe vremuri domnea pacea, se confruntă cu violențe și coșmaruri: o boală misterioasă face ravagii în cetate, osândindu-i pe suferinzi să țipe în somn. Prizonieri ai viselor întunecate și ai unor personaje malefice, abia așteaptă să se răzvrătească.

Își pun speranța în doi proscriși: Hanani, prima femeie primită în rândul zeițelor viselor și Wanahomen, un prinț exilat, care-și cere dreptul dobândit prin naștere. Împreună, trebuie să țină piept ocupației kisuatiene și să dezvăluie sursa viselor ucigașe pentru ca orașul Gujaareh să supraviețuiască. Pe lângă noile personaje interesante, îi revedem pe Nijiri, devenit acum lider al Hetawei şi pe Sunandi, guvernator al Gujaarehului.

Vă invităm să citiţi un interviu N.K. Jemisin despre fantasy-ul modern şi despre inspiraţia ei pentru seria Vise Întunecate.

Nu a fost o idee măreaţă, cel puţin nu la început; doar voiam să scriu despre preoţi ninja. Nimic revoluţionar, nimic special, fără zei sau universuri în joc. Doar figuri întunecate care se strecoara în casele oamenilor noaptea şi… le binecuvântează cu moartea. „Ai lipsit de la spovedanie astăzi.” „Ce?-AGCK!”. Aşa a început totul. Dar suna ca o glumă proastă, nu ca o poveste şi, din fericire, imaginea care mi s-a format în minte a fost mult mai serioasă decât ideea.

De la început mi-am imaginat că povestea are loc într-un ţinut cald şi cu apă. Iniţial am vrut să o plasez în America de Sud pre-Columbiană, o posibilă analogie la Imperiul Incaş, dar locul din mintea mea părea mai vehi. Ar fi trebuit să fie o societate plină de tradiţie şi destul de bogată încât să susţină o preoţime puternică. Un loc civilizat, plin de oraşe şi temple, cu o populaţie foarte mare şi monumente care să inspire uimire… la fel ca Egiptul antic. La acel moment nu ştiam nimic despre Egipt, decât ce mai ştiam din filme proaste, aşa că am început să ma informez şi mi s-a confirmat alegerea. Egiptul era perfect.

În Gujaareh toţi cetăţenii contribuie la sistem: sunt obligaţi să ofere lunar raţia de vise. În mâinile narcomancierilor, preoţii Zeiţei Viselor, visele pot fi utilizate pentru a accelera procesul de vindecare. În funcţie de vise, magia are diverse efecte, dar cele mai puternice vise sunt acelea din momentul morţii. Aici au apărut Ehiru şi preoţii şi atunci am realizat că pot scrie o poveste.

WWEnd: Cărţile tale diferă de majoritatea fantasy-ului post-Tolkien. Crezi că mitologia vestică este o sursă de inspiraţie sau un impediment? Ai intenţionat să faci altceva sau pur şi simplu a fost rezultatul unui proces organic?

NKJ: M-am inspirat şi din mitologia greco-romană. Dar şi mitologiile americane pre-columbiene şi africane, care s-ar încadra tot la „vestice”. deşi cred că mulţi le lasă pe din afară. Cred că e vorba de mitologia britanică, care există ca parte din cea vestică şi care cred ca e supra-utilizată în fantasy-ul post-Tolkien. Nu e ceva ce am vrut să scriu până acum probabil pentru că mulţi au scris deja ce aş vrea eu să citesc din această sferă. Scriu ceea ce vreau să citesc, dar nu găsesc în altă parte. Iar ceea ce scriu nu e întotdeauna bazat pe o mitologie, pentru că îmi place să inventez lucruri.

Presupun că va trebui să descoperiţi singuri ce vă atrage mai mult: aventura şi conspiraţia? Examinarea magică a medicinei socializate şi consecinţele ei? Preoţii şi sistemul lor? Personaele? Magia bazata pe vise şi medicina bazată pe inconştientul colectiv?

Evident, dacă vă intrigă preoţii ninja, nu vă judec. Asta m-a atras şi pe mine.

Interviu tradus de pe Whatever (blogul lui John Scalzi) şi Worlds without end.