Fostul lider PNŢCD, Ion Diaconescu, s-a stins din viaţă marţi seara, la vârsta de 94 de ani, în urma unei afecţiuni cardiace. Un om cu mult bun simţ, un om demn, un om de caracter, Ion Diaconescu s-a retras discret din viaţa publică după ce PNŢCD a pierdut alegerile din 2000.

Ion Diaconescu şi-a publicat memoriile la Editura Nemira: “Temniţa – destinul generaţiei noastre” (1998), “După temniţă” (2003) şi “După Revoluţie” (2003). În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea că a fost crescut în spiritul vechii democraţii, iar adversarii politici nu îi sunt duşmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra.

Cunoscandu-l într-un context special, ca redactor al cărţii sale de memorii “Temniţa – destinul generaţiei noastre”, Cristian Preda afirmă că: “România pierde astăzi o figură de seamă a politicii sale din secolul 20.”

Odată cu Ion Diaconescu, a dispărut unul dintre cei mai respectaţi oameni politici post decembrişti.

Ion Diaconescu s-a născut în 1917 şi a devenit membru al Partidului Naţional
Ţărănesc încă din anul 1936. A absolvit Facultatea de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti şi a lucrat în Ministerul Economiei până în 1947. Nepot al lui Ion Mihalache, Diaconescu este arestat pe 1 decembrie 1947, fiind deţinut politic timp de 17 ani. După eliberarea din închisoare, a fost angajat ca inginer la Ascensorul Bucureşti, unde a lucrat până în 1980, când a ieşit la pensie.

După Revoluţie, Ion Diaconescu participă la relansarea Partidului Naţional
Ţărănesc, iar după moartea lui Corneliu Coposu devine preşedintele acestuia până în noiembrie 2000, când demisionează. În perioada 1996 – 2000, a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. Din noiembrie 2001, Ion Diaconescu era preşedinte de onoare al PNŢCD.