Două războaie purtate în spaţiu împotriva unor extratereştri insectoizi. O umanitate care are nevoie să se apere şi care cultivă la propriu comandanţi militari. Antrenamente dintre cele mai sofisticate, sub formă de jocuri de război. Un băiat neobişnuit, care depăşeşte toate aşteptările şi bate toate recordurile cu o uşurinţă înfricoşătoare. Dar cât este „instrucţie” şi cât este realitate? Ce jocuri câştigă el de fapt? Va reuşi să identifice el acea fină graniţă dintre simulare şi realitate, şi dacă da, cu ce consecinţe?
Este greu să ne imaginăm o lume a violenţei excesive, în care un puşti deţine toate atu-urile şi abilităţile de a face strategie militară la nivel de geniu. Lui Orson Scott Card nu i-a fost deloc dificil, ba mai mult, a făcut-o atât de bine, încât nu ai cum să spui „Jocul lui Ender” fără să te gândeşti la umanitate, surprinsă într-unul dintre cele mai groteşti momente ale viitorului său.
Devenit un clasic al literaturii SF, chiar mai mult decât atât, lectură recomandată, nu numai pentru United States Marine Corps, dar şi pentru liceenii români, romanul lui Card reprezintă un punct de referinţă, atât pentru fanii înfocaţi ai genului, dar şi pentru oricine vrea să pătrundă în tainele unui subiect şi al unui personaj ce au făcut istorie.
Romanul pune o serie de probleme profund umane, având în rol principal un copil pus în situaţia de a nu se mai bucura de vârsta inocenţei, ci de a fi intim implicat în propagarea violenţei, cu accent atât pe psihologia personajului, dar şi pe evoluţia umanităţii, aflată pe un drum fără întoarcere.
După ce a câştigat Premiile Nebula şi Hugo, având o ecranizare promisă pentru 2013, cu Asa Butterfield în rolul lui Ender Wiggin şi cu o serie de benzi desenate adaptate nici mai mult nici mai puţin decât de Marvel Comics, cartea, precum şi întreaga sagă a lui Ender, l-a plasat pe Card printre părinţii şi pilonii literaturii SF mondiale.
O lectură obligatorie, o poveste ce a creat polemici şi controverse şi un personaj ce va rămâne în galeria eroilor din viitor prin personalitatea sa complexă, „Jocul lui Ender” se bucură şi acum de un succes de necontestat. Dacă vreţi să fiţi şi voi participanţi sau martori al acestui joc, grăbiţi-vă să găsiţi cartea pe site-ul Nemira, într-o ediţie de lux, hardcover, disponibilă la precomandă, cu o reducere de 20%!
Tweet