Festivitatea MTV Brawl este unul dintre cele mai amuzante dar și așteptate evenimente cinematografice ale anului, celebrând și premiind totodată cele mai anticipate filme ale anului următor. Așa că nu avem nici un motiv de mirare la aflarea veștii că pelicula Catching Fire, a doua ecranizare a trilogiei semnată de Suzanne Collins, a numărat în jur de 10 milioane de voturi, câștigând detașat în fața adversatului său ”The Mortal Instruments: City of Bones” mult râvnitul titlu, semn că primul film, The Hunger Games a determinat crearea unui fandom puternic.
Cu ocazia evenimentului, Sam Claflin a ținut un discurs emoționant, mulțumindu-le fanilor pentru suport. ”’Sunt atât de fericit și mândru să afirm că fac parte din fenomenul ‘The Hunger Games: Catching Fire,’ ” a mărturisit actorul. “Vreau numai să le mulțumesc din suflet fanilor din lumea întreagă pentru votul lot. Sunt fericit să știu că și ei așteaptă cel de-al doilea capitol cu același entuziasm ca și mine.”
Jennifer Lawrence, pe de altă parte, a încercat și a reușit să înregistreze câteva succese fulminante în cariera ei ”solo.” Deși dedicată trup și suflet trilogiei Jocurile Foamei, ea nu s-a dat în lături de la provocarea de a juca roluri complexe, diferite de cel din serie, care au pus în evidență talentul ei înnăscut pentru actorie și potențialul de a face față unor roluri din ce în ce mai dificile. Un astfel de rol este cel din Silver Linings Playbook, recompensat nu de mult cu un Glob de Aur iar recent cu un premiu al Sindicatului Actorilor Americani în cadrul SAG 2013. Eveniment despre care se spune “că anunță” actorii câștigători la Oscar, la ediția din 2013, Daniel Day-Lewis și Jennifer Lawrence au fost premiați pentru cea mai bună interpretare în rolurile principale.
Pentru că știm că vreți să urmăriți până la capăt aventurile lui Katniss Everdeen, în această perioadă Nemira vă întâmpină cu o reducere de 30 % la pachetul Jocurile Foamei, dându-vă ocazia să fiți alături de eroii voștri preferați!
Tweet