Nu mulţi autori de fantasy contemporani au avut onoarea de a primi o recenzie pozitivă şi entuziastă din partea lui însuşi Jeff VanderMeer, dar Joe Abercrombie a reuşit să îl impresioneze pe omul care simbolizează World Fantasy Awards şi chiar de tânăr, ba chiar mai mult, cu un roman de debut. Era vorba atunci despre primul roman al trilogiei “Prima Lege” – durul, îndrăzneţul şi absolut originalul Tăişul Sabiei, publicat în 2006 şi nominalizat în 2008 la premiul memorial John W. Campbell, apărând la noi în colecţia Nautilus SF în 2011.

Iată, suntem în 2013, iar Abercrombie are un succes mai mare ca niciodată. Al doilea volum al trilogiei, aflat în curs de apariţie la editura noastră, continuă povestea exact din momentul în care a lăsat-o primul volum. Fără îndurare ne aduce din nou în prim plan personajele pe care le-am îndrăgit (sau nu) deja din prima carte: Logen, West, Jezal, Ferro, Bayaz, Glokta şi toţi ceilalţi îşi continuă aventurile în acelaşi ritm alert, marcate de violenţă şi intrigi complicate.

Fără să vă stricăm plăcerea lecturii, vă spunem că Abercrombie s-a folosit din nou de remarcabilul său talent de a creiona personaje aproape vii, tridimensionale, complexe, făcându-ne fără să vrem să le iubim, să le respectăm sau să le dispreţuim din tot suflatul. Mai mult decât atât, vocile cititorilor au ridicat în slăvi faptul că Abercrombie nu a făcut rabat de la nici o expresie, de la nici o imagine vizuală, de la nici o descriere, oricât de vulgare sau groteşti, pentru a reda atmosfera poveştii şi a da greutate personajelor sale, din punct de vedere caracterial sau motivaţional.

Aşadar, acest roman le are pe toate: intrigă politică, trădări, tortură, lupte violente, iubire, sex, inimi frânte – dar şi multe membre rupte – umor şi acţiune. Reţeta perfectă marca Abercrombie pentru toţi pasionaţii de fantasy.

Un singur lucru vă mai dezvăluim: se spune despre acest roman că prinde cititorul atât de tare în acţiunea sa şi îl determină să dezvolte reacţii emoţionale (fie pozitive, fie negative) atât de puternice faţă de personaje, încât unii cititori au mărturisit că s-au trezit pur şi simplu strigând cuvinte de încurajare unora dintre protagonişti, în timp ce altora le-au dorit cu pasiune moartea. Nu exagerăm. Dacă la un moment dat, prinşi în iureşul întâmplărilor, vă pomeniţi că vă certaţi literalmente cu vreun erou, nu vă speriaţi, nu sunteţi singurii. În definitiv şi la urma urmei, să ne smulgă din realitate şi să ne arunce într-o lume paralelă în care să trăim în ritmul bătăilor de inimă, este ceea ce ştie Abercrombie să facă cel mai bine…