”Sunt toate coșmarurile pe care le-ai avut vreodată. Sunt cel mai urât vis care ți s-a îndeplinit. Sunt toate lucrurile de care ți-a fost frică vreodată”.

Fricile copilăriei au fost dintotdeauna un subiect de fascinaţie pentru autorii horror. Fobiile, în special cele absurde – care mai de care mai diverse şi mai complexe, cu rădăcini adânci în vremurile în care ne ascundeam sub plapumă din cauza tunetelor furtunii, reprezintă la vârsta adultă o provocare pentru cititori şi o piatră de încercare pentru scriitori – pentru că, nu-i aşa? de nimic nu suntem atrași mai mult decât de lucrurile de care ne temem.

Frica și răul absolut și-au găsit sălaș în Derry. Memoria oamenilor poate că este scurtă, dar sentimentul de permanentă teroare, certitudinea că ceva îi bântuie și îi distruge, este omniprezent. Greu de definit, greu de învins, iadul se dezlănțuie cu regularitate asupra orașului, ca un blestem. Copiii sunt victimile favorite, iar inocența le este răpită în moduri brutale, neomenești.

Neomenesc este și râsul prădătorului, neomenești îi sunt și orbitele-hăuri și împotriva a tot ceea ce este umanitate este dorința sa nestăvilită de a ucide. Pennywise, clovnul care a generat coșmaruri pentru generații întregi de cititori, este întruchiparea întunericului, împăratul luminilor moarte, maestrul incontestabil al traumelor tuturor celor care l-au întâlnit și care au reușit să îi supraviețuiască.

Considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Stephen King, Orașul Bântuit (It – în original) a devenit termen de referință pentru literatura horror pe plan mondial. Regele aduce în prim plan întâmplarile care unesc un grup de  prieteni din micul orăşel Derry în lupta împotriva unei creaturi amorfe care ia forma clownului Pennywise pentru a-şi vâna prada preferată: copiii.

Împărţit temporal în două perioade aflate la 30 de ani distanţă una de cealalta, firul poveştii este construit pe teme care ulterior au devenit recurente în opera lui King: traumele copilariei, puterea amintirilor şi contrastul între aparenţă şi esenţă.

Dar Orașul bântuit nu este numai un roman horror, ci este un roman al devenirii, al puterii prieteniei de a depăşi bariere spaţio-temporale, şi nu în ultimul rând, al înfruntării propriilor frici. Atât de cutremurător emoțional este, atât de puternic vizual, cu implicații psihologice atât de vaste, încât romanul a devenit, prin ecranizare (cea din 1990 – considerată a fi unul dintre cele mai bune filme horror din istorie), un stâlp de temelie în tot ce avea să devină ulterior literatura de gen dar și arta în tot ansamblul său.

Nu este o noutate că lucrările lui King sunt surse de inspirație pentru artiști de pretutindeni, de la pictură, la fotografie, la cinema și chiar la muzică, dar Orașul bântuit, cu Pennywise în rolul antagonistului absolut și cu grupul de prieteni în ipostaza de eroi triumfători în numele unității, al bunătății și al iubirii, este și va fi de-a lungul timpului, un simbol pentru ceea ce înseamnă o capodoperă.