Jaime Bayly s-a născut pe 19 februarie 1965 în Lima, Peru. A studiat la Colegiul Markham, apoi la Colegiul San Agustin, ambele din Lima. A fost acceptat la universitatea privată Pontificia Universidad Catolica del Peru, dar nu a reuşit să o termine.
În timpul şcolii, fiind împins de la spate de mama sa pentru a deveni mai responsabil, a lucrat part-time pentru ziarul La Prensa.
Prima sa apariţie televizată a avut loc în 1983, în timpul alegerilor electorale, când intervieva candidaţii şi alţi politicieni, apoi a devenit gazda unei emisiuni în care invita celebrităţi. Au urmat 1990 en America şi Que hay de nuevo?, alte două emisiuni foarte populare a cărei gazdă era.
În urma unor evenimente din 2001 al căror personaj principal era preşedintele Peru, media a suferit câteva schimbări, astfel încât Bayly a reuşit să devină gazda unei alte emisiuni, de data aceasta intervievând candidaţii la alegerile prezidenţiale. La scurt timp, din cauza opinilor sale legate de politică, a fost nevoit să renunţe la emisiune, dar a revenit după ceva timp.
În 2010, a decis să candideze la alegerile prezidenţiale din Peru, care aveau loc anul viitor.
Este unul dintre cei mai controversaţi jurnalişti ai Peru, iar stilul său de a intervieva este considerat agresiv, punând mereu invitaţii într-o lumină proastă.
Printre cele 13 romane scrise de Bayly, toate pe tema politicii, a libertăţii sexuale sau a prieteniei, se numără şi Escrocul Sentimental şi Pe neaşteptate, un înger, apărute la Nemira în cadrul colecţiei Babel.
Tweet