Nimic mai simplu decât povestea americanului Hugh Howey, care s-a trezit peste noapte scriitor de succes. Visul american nu e doar un vis desăvârşit și compromis la Hollywood, presărat cu panseuri banale, în spiritul motivaţional promovat de o industrie editorială atotdevoratoare. În cazul lui, povestea de succes e pe cât de liniară, pe atât de reală.
Până la treizeci și cinci de ani, Hugh Howey a făcut de toate ca să-și câștige existenţa şi să citească liniștit în puţinele clipe libere: a studiat fără tragere de inimă la College of Charleston, a reparat calculatoare, o pasiune veche, a navigat așa cum îi stă bine unui căpitan de iaht, ceea ce chiar a fost, a fost librar undeva în Florida. Atunci cititul chiar nu-i mai ajungea, aşa că librarul s-a pus pe scris în depozitul de carte, în pauza de masă. Azi aşa, mâine aşa, şi cartea norocoasă a fost gata. S-a trezit mai întâi în faţa unei povestiri, apoi în faţa unui volum întreg, în care fremăta orwellian, coşmaresc, absurd, o lume a fiinţelor postapocaliptice, osândită să-şi ducă zilele în silozuri subterane, fără a le putea părăsi vreodată. O lume ce comunică cu exteriorul, cu universul de deasupra, numai printr-un monitor. „Eram căpitan de iaht și tot umblam întruna pe colo-colo“, a povestit Hugh Howey mai târziu. „Vedem lumea largă şi trăiam în ea, până când m-a domesticit minunata mea soţie, m-am aşezat la casa mea și aşa am ajuns să aflu de la televizor, de pe internet și din ziare cum e lumea. Era groaznic să vezi că se configurează o cu totul și cu totul altă imagine prin respectivele filtre – ştim că la jurnalul de ştiri ajung numai ştirile rele. Aşa că mi-a venit ideea unei lumi ai cărei locuitori nu află din exterior decât ce filtrează un ecran. În cine ai încredere, dacă ești acolo? Ce efect are această realitate asupra fiinţelor din siloz?“
Azvârlite într-un timp abstract, ca orice viitor postapocaliptic, acestea populează un univers distopic, în care, sfidând evidența, speranţa supravieţuiește prin mecanisme de neînţeles. Speranţa că odată, cândva, poate vor scăpa de uniforme, dacă nu ei, copiii lor, şi vor trăi în lumea din afară. Labirintul subteran din „Silozul“ a aprins imaginaţia a nenumăraţi fani SF mai cu forţă şi mai repede decât poveştile din celelalte romane şi proze scurte ale autorului. Asta, după ce Hugh Howey s-a săturat să tot aștepte un răspuns favorabil de la o editură, și-a publicat în 2011 cartea pe cont propriu, în format ebook, cu sprijinul Amazon.com și a ajuns în topurile de vânzări, unde a rămas vreme bună. Succesul imediat l-a ridicat la rangul de „fenomen“ și i-a adus interesul regizorului Ridley Scott și al 20th Century Fox pentru o ecranizare.
Calitatea scrisului său, ştiinţa surprinzător de rafinată de a crea personaje consistente şi o atmosferă claustrofobă, cu ecouri horror, dimensiunea psihologizantă a cărţii şi alte aspecte, inclusiv picătura de melodramă, îndelung dezbătute în mediul virtual, au fost calea de acces pe care Hugh Howey a intrat în marea şi cruda lume a scriitorilor care, odată validaţi valoric, nu-şi mai permit să dea greş. Prozele din volumul la care lucrează acum şi care pun sub lupă aceeaşi lume sunt aşteptate, desigur, ca o confirmare.
Articol semnat Elena Oftez, preluat din Almanahul Anticipaţia 2014.
