Lansare de carte: Creștinismul bizantin, de Olivier Clément

Editura Nemira vă invită luni, 11 decembrie, de la ora 19.00, la evenimentul de lansare a volumului Creștinismul bizantin, de Olivier Clément. Evenimentul va avea loc la Librăria Bizantină.

Invitați: Pr. Gheorghe Holbea, Bogdan Tătaru Cazaban, Ionuț-Alexandru Tudorie, Vasile-Adrian Carabă (coordonatorul colecției Byzantivm.

bizantin

„Încă de la sfârşitul Evului Mediu, neamurile fac să se spulbere teocraţia pontificală, «instituţia» se opune «evenimentului», trăirea duhovnicească se opune teologiei, trăirea pur şi simplu se opune vieţii religioase.

Numitele disocieri au stârnit spiritul de cucerire şi au deşteptat conştiinţa. Astăzi, ele pretind o unitate mai deplină, mai lucidă. Iar această exigență coincide cu timpul întâlnirii. Iată de ce a descrie schisma înseamnă a sugera, printr-o opoziţie temporară, nostalgia unei imanente reciproce.

Din ce în ce mai mult Răsăritul va descoperi în Apus locul necesar trezirii conştiinţei sale şi poate al întrupării sale. Iar Apusul ce ar putea descoperi în ceea ce are Răsăritul mai bun, dacă nu, cufundate în tăcere, propriile sale rădăcini? “ – Olivier Clément

 

Despre autor:

Olivier Clement (1921-2009), teolog creştin ortodox, a predat la Institutul de Teologie Ortodoxă St Serge de la Paris, propovăduind unificarea creştinilor, dialogul interconfesional şi comunicarea dintre viziunea creştină şi societatea modernă. Născut într-o familie agnostică, după ce a cercetat credinţe asiatice şi a experimentat ateismul, la treizeci de ani s-a convertit la creştinismul ortodox, descoperindu-i pe Nicolae Berdiaev şi Vladimir Lossky, al cărui ucenic a devenit.

Mulţi ani avea să predea istorie la Liceul Louis Le Grand din Paris, apoi la şcoala de teologie amintită, devenind una dintre cel mai remarcabile voci ale teologiei ortodoxe. Este autor a peste treizeci de lucrări pe teme de istoria Bisericii Ortodoxe, precum şi pe subiecte legate de întâlnirea dintre creştini şi noncreștini şi lumea modernă.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *