Lichidarea de stoc se apropie de final!

Până acum, aţi avut posibilitatea să achiziţionaţi aproape 900 de titluri cu reduceri de până la 89%. Dacă încă nu aţi apucat să cumpăraţi cărţile voastre preferate, profitaţi, cât mai aveţi şansa, de cele mai avantajoase preţuri!
Vă recomandăm, mai jos, câteva dintre cele mai bune cărţi încă disponibile:

2001: Odiseea spaţială de Arthur C. Clarke (hardcover), colecţia Nautilus
Romanul science-fiction chintesenţial abundă în viziuni glorioase despre viitor şi întrebări filozofice asupra locului omenirii în univers.

Regii nisipurilor de George R.R. Martin (paperback), colecţia Nautilus
Una dintre cele mai bune povestiri SF din toate timpurile, răsplătită cu principalele premii americane ale science-fictionului.

Wyrm de Orson Scott Card (paperback), colecţia Nautilus
Wyrm investighează natura dorinţei şi a tentaţiei. Cum suntem noi, oamenii, pe dinauntru?

Turbion de Robert Charles Wilson (paperback), colecţia Nautilus
În Turbion sunt treizeci de ani de viaţă bulversată, privită prin ochii unei generaţii care se ştie condamnată, care ştie că va trăi absorbirea planetei de bezna perpetuă.

Ereticii Dunei de Frank Herbert (paperback), colecţia Nautilus
Seria Dune este una dintre cele mai elaborate şi mai realiste proze SF scrise vreodată. Lumea sa aduce mai aproape de noi mii de ani de istorie…

Camuflaj de Joe Haldeman (paperback), colecţia Nautilus
Neştiute de nimeni, două creaturi invincibile rătăcesc de secole pe Pământ.

Reducerile sunt valabile pentru titlurile din ofertă. Atenţie! Reducerile nu se cumulează!

Nu uitaţi că încă puteţi participa la concursul nostru! Pentru orice cumpărături de peste 100 RON, puteţi câştiga Tableta EvoTab 2 de la Evolio şi un voucher de 300 RON valabil pentru achiziţionarea de e-bookuri Nemira.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *