Lumea de dinainte de Cântec de Gheaţă şi Foc

Întreaga lume aşteaptă cu sufletul la gură continuarea poveştii din Cântec de gheaţă şi foc în următorul volum, însă George R.R. Martin alege să ne ducă mai întâi în trecut.

Lumea de gheaţă şi foc urmează să fie lansat pe 28 octombrie şi se anunţă un soi de enciclopedie cu foarte multe ilustraţii, acoperind perioada de la Zorii Lumii şi până la domnia Regelui Nebun, Aerys II Targaryen. Deci înainte de acţiunea din Urzeala Tronurilor.

Chiar dacă fanii Cântec de gheaţă şi foc sunt măcinaţi de soarta personajelor care au rămas în viaţă, precum şi de întorsăturile pe care le va lua povestea, cu siguranţă au încă nenumărate dileme şi întrebări legate de lumea incredibil de complexă imaginată de George R.R. Martin. Cine au fost primii oameni? Cine a fost Aegon Cuceritorul? Ce s-a întâmplat în trecut ca să se ajungă la conflictele tradiţionale dintre Casele Baratheon, Stark şi Lannister?

Până la anul când este anunţat al şaselea volum, Vânturile iernii şi, în aşteptarea incursiunii explicative în trecut care este Lumea de Gheaţă şi Foc, nu uitaţi că toate romanele din cea mai citită saga fantasy din lume sunt numai la Nemira!

600p400

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *