Pedro Gonzalez Calero – Surâsul lui Voltaire

Şi mai multă filosofie pentru bufoni

traducere de Mihai-Gruia Nova

colecţia Bonton

107 x 178, 216pp.

CELE MAI AMUZANTE ANECDOTE ŞI VORBE DE DUH ALE MARILOR GÂNDITORI

Când cineva i-a reproşat lui Diogene că bea la cârciumă, acesta a răspuns: „Şi ce e rău în asta? Ciudat ar fi să beau la bărbier şi să mă tund la cârciumă.”

Când un grup de aristocraţi ranchiunoşi i-a tras o bătaie sarcasticului Voltaire, unul dintre ei a exclamat: „Nu-l loviţi în cap, pentru că de acolo poate ieşi ceva bun.”

Căutăm fericirea – a scris Voltaire – fără să ştim însă unde, aşa cum oamenii beţi îşi caută casa, aproape siguri că au una.

După ce filosofii Hegel şi Schelling s-au angrenat într-o harţă publică, ziaristul satiric Moritz Saphir a afirmat sentenţios: „Filosofii gândesc obscur, dar defăimează cu multă limpezime.”

Dând dovadă de o mare modestie, ultimele cuvinte ale lui Auguste Comte pe patul de moarte au fost: „Ce pierdere mare pentru omenire!”

Freud, a cărui psihanaliză interpreta gesturi uzuale drept expresii ale inconştientului refulat, a sfârşit prin a fi victima propriilor sale teorii, iar când îşi răsucea o dată un trabuc şi şi-a dat seama că este privit cu maliţiozitate, a comentat: „Uneori un trabuc nu este nimic altceva decât un trabuc.”