Zi de zi vezi oameni triști, oameni îngrijorați și oameni grăbiți. Pășești în metrou ca să ajungi la muncă sau la școală și cu toate că te-ai trezit bine dispus azi dimineață, simți cum te copleșește starea celor din jurul tău. Ce faci când toți ochii sunt ațintiți spre tine și ești supus așteptării? Ei bine, deschizi o carte!
Editura Nemira sprijină și se implică constant în creșterea dragostei pentru lectură și în educarea societății noastre prin promovarea cărților și autorilor de valoare. Așa a apărut în trecut colaborarea noastră cu Lecturi Urbane, un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spațiile publice și crearea unui nou model de a contribui la binele comunității. Mai concret spus, câțiva tineri, acum 2 ani de zile, și-au dorit să transforme România prin lectură. Și-au propus să facă tot posibilul ca în lungul maraton Lecturi Urbane să crească numărul celor care citesc și să trezească interesul pentru carte în rândul tinerilor.
După aproape 20 de ediții în București, atât la metrou cât și la suprafață, și alte zeci în restul României, Lecturi Urbane susține astăzi Ziua Porților Deschise în cadrul Facultății de Litere, din Universității București. Cu această ocazie va organiza o ediție specială, dedicată celor interesați de o carieră într-un domeniu apropiat cărților.
Dacă ești familiar proiectului, știi deja că fiecare ediție Lecturi Urbane stă sub semnul dăruirii. Astfel, tinerii care vor trece pragul Facultății de Litere, dar și trecătorii din zonă, vor fi întâmpinați de echipa Lecturi Urbane, care va citi și va împărți cărți în jurul fântânii de la Universitate, din fața instituției de învățământ, începând cu ora 16:00. La ora 16.30, toți cei interesați vor fi așteptați în Sala de Lectură a Facultății de Litere la o întâlnire aparte Lecturi Urbane, o dezbatere la care vor participa scriitoarea Ana Maria Sandu împreună cu Florin Piersic Jr., moderatorul întâlnirii.
Și chiar dacă nu ai mai luat parte la vreo ediție a proiectului, te asigur că ești bine venit oricând! Echipă înseamnă mai mult decât organizatorii și vocile din spate; înseamnă tu, eu și ei. Noi, iubitorii de lectură, care ne strângem să citim împreună într-un loc public demonstrând că schimbarea există. Noi, naratorii Lecturi Urbane, care oferim apoi cărțile acelor oameni de care vorbeam la început, povestindu-le și încurajându-i să respecte motto-ul proiectului: Citește și dă mai departe!
Așa că te invit la întâlnirea de astăzi, în care se va discuta despre romanul recent lansat de Florin Piersic Jr., “Romantic porno”, dar și de pe urma căreia vei putea afla cât de importantă este lectura în viața fiecăruia dintre noi. Și pentru că am intrat în spiritul acestei ediții speciale și al poveștii Lecturi Urbane, te încurajez să nu uiți că „Numele Oamenilor Mari se Scriu cu Litere Mari”!
Tweet