Stalingrad. Cea mai mare bătălie din istoria omenirii. Acea bătălie în care Hitler nu mai ţinea cont de sfaturile generalilor săi, creând prilejul unor erori tactice care aveau să-i ducă pe germani la ruină absolută. Şi nu numai pe ei, în acele alianţe de cele mai multe ori conjuncturale ale epocii fiind prinşi, aşa cum bine ştim şi românii. Şi chiar Sven Hassel povesteşte de multe ori cu lux de amănunte felul  de la bun început lipsit de orice şansă în care ajunseseră să lupte compatrioţii noştri.

Dincolo de asta, bineînţeles, povestea acelui oraş şi a luptei dincolo de abnegaţie care s-a purtat pentru cucerirea acestuia. Felul halucinant în care fiecare metru avansat ajungea să fie considerat o victorie. Ordinele absurde ale superiorilor ca niciunul dintre combatanţi să nu renunţe la acea luptă absurdă, în caz contrar riscând, evident, execuţia. Sau foametea cumplită în care s-au regăsit spre exemplu trupele germane, asta fără să mai amintim de celebra iarnă rusească care a transformat atât de mulţi soldaţi şi tunurile lor în grupuri statuare ale morţii. Şi, desigur, ca o amintire din ce în ce mai palidă a ceea ce fusese cândva umanitatea, exemplul acelui general nazist care plănuia să-şi salveze trupele de la dezastru, evocat de Sven Hassel cu stilul său inconfundabil.

Doamnelor, domnilor, dragii noştri prieteni: acele lucruri nu trebuie să se mai repete absolut niciodată. Este chiar mesajul autorului din debutul cărţii General SS, ce va apărea de mâine la chioşcurile de presă. Simplu, răscolitor şi, bineînţeles, edificator:  “Închin această carte fiului meu Michael şi tinerilor de vârsta lui, cu speranţa că viaţa lor va sluji salvării oamenilor şi nu nimicirii lor, aşa cum a făcut-o generaţia mea şi eu însumi.” Să sperăm că povaţa îi va fi ascultată.