Primul debut românesc în colecția Nautilus SF după mulți ani, romanul Arhanghelul Raul de Ovidiu Eftimie, a înregistrat deja un record de precomenzi înainte de lansarea de pe 19 noiembrie, din cadrul târgului de carte Gaudeamus.
Cartea este disponibilă pe nemira.ro și fiecare exemplar de precomandă vine cu un autograf de la autor.
Raul, un publicitar din București, nu bănuia că atunci când va muri va ajunge în Iad. Și nici că de acolo se va întoarce pe Pământ nemuritor și cu misiunea de a preveni Apocalipsa: invazia nemuritorilor prin gaura spațio-temporală din gara de la Teiuş.
Între timp, agentul SRI Popescu este trimis să se infiltreze în rândurile nașilor de tren CFR și descoperă că aceștia formează, de fapt, o armată secretă care se luptă cu forțele supranaturale de pe teritoriul României. De la arme cu plasmă la călătoriile cu locomotiva Șoapta lui Zamolxe, prin nodul temporal din gara Brașov și goana după o creatură multidimensională care poate fi cheia salvării omenirii, Raul, Popescu și nașii de tren se confruntă nu doar cu paradoxuri spațiu-timp, ci și cu subfinanțarea cronică ce afectează toate instituțiile de stat, inclusiv pe cele care se ocupă de fenomene paranormale.
Romanul lui Ovidiu Eftimie este un science fiction românesc în care spații banale precum cartierul Pantelimon, gara din Brașov, un birou din Ministerul Transporturilor sau trenul spre Teiuș sunt scene pentru discuții despre călătorii în timp și lupte cu ființe multidimensionale – toate pentru a preveni Apocalipsa. Personajele sunt oameni de zi cu zi: un creativ publicitar, un naș de tren, un politician, un agent, tipologii la care cititorul nu se va mai uita niciodată cu aceiași ochi după ce-i va vedea în acțiune. Umorul și satira autorului vin din familia de scriitori central-europeni ca Borumil Hrabal sau Karel Čapek.
Ovidiu Eftimie (n. 1980) este un jurnalist brașovean. Ca fan al SF-ului, i s-a recomandat să nu mai critice literatura română de gen de pe margine și să facă și el ceva în acest sens, dacă se crede atât de bun. Scriitorii săi preferați sunt Čapek, Hasek și Phillip K. Dick.
„La Uzinele Electroputere Craiova s-a construit în 1980 prima locomotivă diesel-cuantică, considerată o minune a tehnicii și a eficienței la vremea aceea. Întrucât nu avea nevoie de cale de rulare electrică, putea fi folosită pe orice fel de traseu feroviar, atâta timp cât ecartamentul era cel potrivit. Un plin de motorină îi asigura transport în timp de până la două săptămâni față/spate. Generatorul diesel asigura atât mișcarea în planul fizic, cât și încărcarea motorului puls de timp, pentru salturi de mici dimensiuni. Locomotiva s-a stricat de două ori în trecut și o dată în viitor, asta însemnând că România a avut, într-un anumit moment, patru locomotive capabile de călătorie în timp, toate stricate. Aflate pe aceeași linie, locomotivele s-au ciocnit, creând astfel un paradox temporal și numeroase pagube materiale. Din piesele rezultate s-a construit ultima locomotivă a timpului, care se află în mod constant în revizie în depoul București”.
Tweet