Veşti bune! Vara aceasta vă aducem la Nemira un autor nou!
Steven Erikson sau, pe numele său real, Steve Rune Lundin, s-a născut la 7 octombrie 1959 în Toronto, Canada şi a crescut în Winnipeg. Este antropolog şi arheolog şi a absolvit cursurile Iowa Writers’ Workshop (un important program de la Universitatea Iowa pentru scriere creativă).
Este cunoscut în special pentru seria fantasy The Malazan Book of the Fallen, care conţine zece volume scrise între 1999 şi 2011, având peste 8000 de pagini în total şi care a fost deseori comparată cu Cântec de Gheaţă şi Foc a lui George R.R. Martin.
Spre deosebire de alţi autori de fantasy, Erikson nu foloseşte tema binelui împotriva răului, evitând stereotipurile. Personajele sale sunt complexe şi au atât părţi bune, cât şi rele, astfel încât cărţile sale nu sunt niciodată previzibile şi te ţin mereu în suspans.
A început să scrie ficţiune când avea puţin peste 20 de ani şi spune că atunci a scris “un roman fantasy prost”. De seria The Malazan Book of the Fallen s-a apucat ceva mai târziu, când era somer, iar soţia sa era însarcinată. Totuşi, abia dupa nouă ani a reuşit să publice primul volum din serie, Gardens of the Moon.
Erikson a creat universul Malazan împreună cu Ian Cameron Esslemont, la începutul anilor ’80, pentru un joc. În 2005, Esslemont a început să scrie şi el o serie formată din cinci volume, a cărei acţiune are loc tot în Malazan. Cei doi au colaborat pe toată durata scrierii celor două serii.
Povestea primului volum al seriei lui Erikson, Gardens of the Moon, are loc în anul 96 al Imperiului Malazan şi se bazează pe luptele pentru putere într-o lume dominată de acesta.
Aventuri captivante, magie, scene de război foarte detaliate, intrigi complexe – lectura The Malazan Book of the Fallen este o experienţă memorabilă care vă va uimi mai mult decât v-aţi putea aştepta.
Sunteţi la fel de încântaţi de apariţia seriei ca şi noi?
Tweet
Sunt in cautarea Seriei lui Raymond E Feist – Riftwar Saga in limba romana si in format pdf. Se afla in arhiva sau se preconizeaza traducerea, sau unde o pot gasi, ……
Ceva noutati in legatura cu aparitia primului volum din serie ?(Malazan)
Buna! Primul volum va aparea in aceasta toamna. 🙂
In toamna cand? 30 noiembrie? 😉
Noutati??
Oare din seria veche Fantasy/Nautilus colectia Runeswords mai stie cineva ce carti s-au mai publicat si le are cineva?
as fi interesat
Exista cineva la Nemira care poate spune cand apar defapt cartile? Articolul original spune asa:”Vara asta …”. Si trece si toamna. Seriile mai vechi incepute si uitate? O sa fie terminate deceniul asta? Sau prostii pot sa cumpere doua volume si apoi sa astepte ani de zile? Poate raspundeti si comentariilor daca va respectati sau ne respectati…
Buna ziua,
Cand apare de fapt primul volum din seria lui Erikson? Am inteles ca a fost anuntat pentru aceasta vara dar vara a trecut.
A fost amanat pentru toamna da’ mai e putin si trece si asta.
Si eu astept seria cu sufletul la gura;ma uit zi de zi pe site-ul nemira la sectiunea “in curs de aparitie” poate poate apare pe-acolo dar pana acuma nimic.
Speram sa apara pana are loc Gaudeamus ca s-o prind la pret redus ;).
Mai apare aceasta serie?
Buna, Raluca. In martie. 🙂