Astăzi este despre noi și despre cei din jurul nostru, despre infinitele universuri care ne înconjoară și despre ființele pe care nu le cunoaștem încă.
Pe 20 iulie sărbătorim Ziua explorării spațiului alături de Andy Weir, autorul romanului „Proiectul Hail Mary”, câștigător al GOODREADS Choice Awards pentru „Cel mai bun roman SF”, în 2021.
Andy Weir ne promite o nouă aventură în spațiu, alături de Ryland Grace, singurul supraviețuitor al unei misiuni disperate pentru salvarea omenirii. Va reuși singur să rezolve o enigmă științifică de proporții epice?

Haideți să vedem ce ne mărturișește autorul despre „Proiectul Hail Mary”.

Cititorii români vă știu din celelalte romane traduse aici, Marțianul și Artemis și sperăm ca interviul ăsta să îi facă curioși despre cel mai nou proiect.  Aș vrea să începem cu dvs spunându-ne cum v-a venit ideea cărții, intriga ei e un mare cârlig.

Andy Weir: Un bărbat se trezește la bordul unei nave spațiale, cu amnezie totală, nu-și știe nici numele, cu doi oameni morți lângă el. Și pe parcurs își amintește mici fragmente din trecut și că are misiunea disperată de a salva umanitatea. Dacă eșuează, toți mor. Deci na, nicio presiune! 

Poate nu toți cititorii știu că ați început târziu să scrieți, pentru că ați lucrat 25 de ani în cu totul alt domeniu, ați fost inginer de software. Apoi ați devenit scriitor cu normă întreagă. Ce v-a făcut să vă schimbați traiectoria, ca să păstrez metafora?

Andy Weir: Bună metaforă! Mereu am vrut să fiu scriitor, încă de când aveam 18 ani și mergeam la facultate. Voiam să fiu scriitor, dar îmi plăceau mult și computerele și încercam să-mi aleg o carieră. Îmin doream să fiu scriitor, dar îmi plăcea și să mănânc regulat, deci am decis să fac programare și a fost grozav. Am ajuns chiar bun la asta. Îmi plăcea munca, dar în tot timpul ăsta scriam. La un moment dat mi-am luat liber trei ani. Până la urmă am fost concediat de la America Online, așa că mi-am luat 3 ani și am scris un întreg roman, am încercat să-l public, dar n-a prins deloc. Nu era Marțianul, ci altă carte, dar nimeni  nu era interesat, nicio editură, niciun agent literar, nimic, așa că m-am întors la software. Dar nu aveam niciun motiv să nu mai scriu. Internetul ajuta, puteam scrie chestii și le puteam posta. Am scris o mulțime de proze scurte, inclusive fan fiction. Am scris și ficțiune serializată ca în vremurile bune de demult, ca ficțiunea serializată din secolul 19. Am făcut asta și una dintre serii era chiar Marțianul. Postam câte un capitol pe site, câte unul la șase săptămâni sau două luni și cititorii înscriși primeau email că a apărut un nou capitol și îmi dădeau feedback. Îmi spuneau dacă aveam erori științifice. Aveam aproape 3000 de cititori regulați. Sună mult, dar când postezi chestii pe un site mai bine de 10 ani, 3000 de cititori în 10 ani înseamnă că am câștigat un cititor pe zi, deci nu a fost fulminant.

La fel ca personajul, faceți mereu calcule.

Andy Weir: Eu mereu fac calculele. Am terminat Marțianul și, fiindcă oamenii o cereau, l-am făcut și ebook și l-am pus pe Amazon.  Și oamenii l-au tot cumpărat și cumpărat, ajunsese să se vorbească întruna despre ea, vindeam sute pe zi și apoi am ajuns la mii pe zi. A ajuns no.1 pe Kindle și a atras atenția editurilor care au publicat cartea, ceea ce a atras atenția Hollywoodului și, deci, am avut contract pentru carte și unul pentru film la distanță de 4 zile. O săptămână stresantă! Iar restul chiar e istorie.

Dacă vorbim de literatura science fiction, există o sfântă trinitate: intriga, știința și personajele. În ce ordine le dezvoltați în procesul creativ? 

Andy Weir: E o întrebare foarte bună. Aș spune că încep cu știința, pentru că poveștile mele pornesc de la specularea unui aspect științific. La Marțianul stăteam și mă gândeam cum ar fi o misiune pe Marte cu oameni, cum facem să ducem oameni pe Marte. Nu pentru o carte, mă gândeam doar așa speculativ, cum i-am duce acolo, cum i-am ține acolo, cum ne-am asigura că nu mor dacă se strică ceva. Gândindu-mă la situații la limită și ce s-ar putea întâmpla greșit acolo, mi-am dat seama că ar ieși o carte grozavă. Pentru Proiectul Hail Mary mă gândeam dacă n-ar fi tare să avem combustibil pentru o navă care ar converti masa în lumină și atunci niște sute de kilograme de combustibil ar fi de ajuns să ajungem pe Marte. Ar fi grozav și e posibil din punct de vedere fizic, deși nu avem încă știința s-o facem.

Deci știința e prima, apoi vine intriga, pentru că îmi vin ideile pentru poveste, iar la final vin personajele și recunosc că adâncimea personajelor, complexitatea poveștilor lor, evoluția personajelor – aici sunt cel mai slab. Lucrez ca să fiu mai bun, dar recunosc sincer că asta e cea mai mare provocare: personajele.

De ce alegeți să scrieți așa, din punctul de vedere foarte intim al protagonistului, nu ca un narator impersonal care se uită de sus la o galerie de personaje? 

Andy Weir: Când scriu povești cu un singur personaj, nu trebuie să lucrez la relația dintre personaje și dacă personajul are și un mod amuzant de a povesti, asta poate ajuta cititorul să parcurgă romanul, pentru că se distrează. Personajele din cărțile mele pot fi distractive și amuzante, dar cu siguranță le lipsește adâncimea. Gândește-te la Mark Watney. La finalul cărții nu știi nimic despre el, decât că nu voia să moară. E un tip deștept, dar la finalul cărții e exact la fel ca la început: nu trece prin nicio schimbare, nu crește ca persoană, nimic. Nu e o poveste bazată pe personaje, e una bazată pe intrigă și mă axez pe intrigă ca scriitor, dar nu e o alegere, ci pentru că asta pot face acum. Mi-ar plăcea, mi-ar plăcea în viitor, poate am reușit cu Proiectul Hail Mary, să fac o carte cu intrigă bună, cu personaje grozave, ăsta e scopul. În Proiectul Hail Mary, Ryland Grace are niște adâncime și complexitate. Are un arc al poveștii personajului, se schimbă pe parcurs. Mai sunt acolo câteva personaje foarte interesante și sper ca lumea să le placă.

E  multă știință în cărțile dvs și ați spus că ea e cea mai importantă când vă gândiți povestea. E clar că până acum v-ați ales scenarii de viitor apropiat, foarte plauzibile, cu știință inteligibilă. De ce nu vă uitați mai departe în ceva mai futuristic?

Andy Weir: Sigur că m-am gândit la asta, am niște idei de povești care au loc peste niște secole, când omenirea a colonizat toate planetele sistemului solar. Am ideile astea, dar cumva mereu lucrez la ce cred că e cea mai cool idee pe care o am.

De exemplu, Proiectul Hail Mary e un pas mai departe în science fiction-ul speculativ decât Marțianul care e bazat în totalitate pe știință reală. Implică – și ăsta nu e un spoiler uriaș, lumea vorbește mult de asta – un microb extraterestru care se hrănește cu soarele, e viu și se numește astrofag, din greacă, adică mâncător de stele. Stă pe suprafața lor, la fel cum algele trăiesc în oceanele noastre și se înmulțesc peste măsură. Emisia solară e afectată și asta amenință omenirea, reducând energia pe care o primim de la soare. De la un punct încolo, tot lanțul trofic se va prăbuși și totul va muri, deci e foarte important să se găsească o soluție. Ăsta e e un pas important spre speculativ, mai ales că acum am o formă de viață extraterestră care nu e un omuleț verde cerând să fie dus la liderul nostru.

Ce fel de cercetare ați făcut pentru Proiectul Hail Mary, în ce domenii? 

Andy Weir: Am avut multă cercetare de făcut și m-am distrat foarte tare. Aș vrea să pot face doar cercetare și apoi să predau concluziile și să fiu foarte bine plătit pentru asta. Dar nu, lumea  vrea cărți. Da, am făcut multă cercetare în multe direcții ciudate. Mai întâi a trebuit să înțeleg matematica și fizica relativă necesară pentru călătoria rapidă, când treci prin dilatarea timpului și alte chestii, apoi a trebuit să studiez biologie, am intrat în multe detalii despre cum funcționează astrofagele la nivel molecular, ce se petrece în microb, în celulă și am mai studiat chestii despre exoplanete, cele din jurul stelelor. Toate planetele din poveste sunt reale, cum le descriu eu nu e real. Mi le imaginez în felul meu. Dar cele câteva planete de care vorbesc, exoplanetele care apar în poveste, sunt planete reale care chiar există. Stelele de care vorbesc sunt reale, chiar există, le-am căutat pe toate. A trebuit să le înțeleg. Apoi climatul sistemelor planetare. O exoplanetă are o atmosferă, atunci cum ar fi ea? Cum ar arăta, cu ce ar semăna? Cam așa. Apoi a trebuit să studiez și chestii de climatologie a Pământului, ce s-ar întâmpla pe Pământ dacă s-ar reduce lumina soarelui. Sunt multe lucruri diferite pe care le-am cercetat și m-am distrat mult. 

Ce credeți despre faptul că science fiction-ul a ajuns așa mainstream în ultimii 10 ani, la TV, dar și în cărți? Cărui fapt i se datorează? 

Andy Weir: S-au înmulțit anumite tipuri nișate de ficțiune, cum sunt filmele cu supereroi, considerate science fiction, dar nu sunt tocmai asta. Nu sunt chiar științifice, deși chiar le iubesc și îmi place să le urmăresc, dar nu le consider science fiction. Fac parte din genul comic book. Sunt o grămadă de YA science fiction cu povești foarte similar, în care viitorul e o distopie fascistă, o lume mizerabilă unde adolescenții fac legea, numai ei pot salva lumea. Eu nu cred această filozofie. E grozavă pentru ficțiune, dar nu cred că lumea merge în jos, cred că lumea e tot mai bună, chiar dacă nu pare pe termen scurt. Dar alege orice an din istorie și întreabă-te dacă ai vrea să trăiești atunci sau cu 100 de ani înainte.

Omenirea e bună, suntem buni. E ușor să ne pierdem în știrile negative, dar țineți minte că, prin definiție, știrile arată lucrurile neobișnuite care deviază de la normă. Nu există știre cu „Un tip care se împiedică pe trotuar și niște străini îl ajută să meargă la spital”, asta nu e o știre, e comportamentul uman așteptat. Norma noastră ca specie care ajută și cooperează, care ne facem viața mai bună. Tehnologia ajută mult. Folosim noua tehnologie ca să ne ameliorăm viața. La evenimentele live îmi provoc publicul să spună o tehnologie a oamenilor care a făcut mai mult rău decât bine. Și ei spun bomba nucleară, dar energia nucleară e bună. Știți câți mineri nu au murit datorită energiei nucleare? Pentru că avem energie nucleară și nu cărbune. Câte daune majore ale mediului am evitat? Pentru că toată energia se generează așa.

E clar că sunteți un optimist. E clar din cărțile dvs și ați confirmat acum. Nu trebuie să mai întreb, dar voiam să știu: despre ce sunteți cel mai optimist în viitorul nostru apropiat? 

Andy Weir: Bun, am ceva. Uite niște optimism, am o predicție. Prezic faptul că pandemia de Covid va fi ultima din istoria omenirii. Nu va mai exista o altă pandemie. Lumea nu-și dă seama ce incredibil de bine am răspuns la Covid noi ca umanitate. Nu am făcut doar un vaccin, ci am inventat un nou câmp al științei pentru vaccinuri, cele ARNm. Acum doi ani și mai bine, ca să faci un vaccin trebuia să crești virusul multe luni în laborator, cel puțin opt sau nouă luni ca să faci vaccinul, apoi era nevoie de aprobări și abia apoi le puteai folosi. Pentru Covid am inventat vaccinurile ARNm, o formă de vaccinare complet diferită, un mod diferit de a învăța sistemul imunitar să se confrunte cu amenințarea și e grozav. Acum că avem tehnologia, o vom folosi pentru totdeauna. Nu doar pentru covid, ci pentru orice boală, fără să fie nevoie de opt, nouă luni ca să începi să dai vaccinurile cu ARNm. Cu tehnologia asta îl poți face în săptămâni.. Deci la următoarea pandemie o să-i dăm repede în cap, pentru că putem face vaccinuri imediat. Cred că datorită tehnologiei ARNm, pe măsură ce trec decenii sau secole,  tehnologia medicală va ajunge tot mai departe. Am trecut prin ultima pandemie din istorie.

Așa să fie! Mulțumesc pentru timpul acordat. Invit pe toată lumea să descopere Proiectul Hail Mary, chiar e o aventură. 

Andy Weir: Mulțumesc că m-ați invitat!

Interviul a fost realizat pentru ElefantFest, ediția 2021.

Tweet