BONNIE GARMUS este copywriter/director de creație și a lucrat pentru o mulțime de clienți, concentrându-se asupra tehnologiei, medicinei și educației. Este înotătoare, canotoare și mama a două fiice minunate. În prezent, locuiește la Londra, împreună cu soțul ei și cu 99, câinele său.

„Lecții de chimie”, cartea sa de debut, a fost pe locul întâi în topul bestsellerelor The New York Times și The Sunday Times și a câștigat premiul pentru cel mai bun roman de debut la Goodreads Choice Awards 2022.

Haideți să o cunoasteți mai bine pe Bonnie și să-i aflați sursele de inspirație din interviul de mai jos realizat de Transworld Publishers.

Cum ar suna un rezumat de două rânduri al cărții tale?
La începutul anilor ’60, o chimistă care n-a fost niciodată tratată cu respect se angajează ca gazdă a unei emisiuni culinare, ajungând să învețe o țară întreagă mai mult decât rețete.

A existat o idee sau o poveste anume care te-a inspirat să scrii această carte?

Am vrut să abordez vechea problemă a modului în care mințile strălucite au fost constant excluse din domeniul științific din cauza sexismului sistemic, a rasismului și a barierelor culturale. Știința este singurul domeniu în care excluderea minorităților – femei, persoane de culoare, persoane de toate genurile – nu este doar inacceptabilă, ci de-a dreptul perversă, având în vedere că știința în sine nu recunoaște existența unor limitări intelectuale în cadrul acestor grupuri. În ceea ce mă privește, mama a fost asistentă medicală, carieră la care a renunțat ca să rămână acasă pentru a crește patru fiice. Dar era clar că îi lipsea (s-a și întors la lucru în cele din urmă). Am întrebat-o deseori de ce a devenit asistentă în loc de medic și, de obicei, îmi dădea unul dintre următoarele două răspunsuri: fie că nu era „destul de deșteaptă“ pentru a deveni medic, fie zicând că femeile se pricepeau mai bine să fie asistente medicale. Ambele răspunsuri mă deranjau, pentru că mama era cea mai deșteaptă femeie pe care o cunoșteam.

Cât despre felul cum am scris-o, nu sunt genul de om care planifică. Am tendința de a schița personajele, apoi de a scrie scene individuale pentru fiecare dintre ele, legându-le treptat pe măsură ce temele evoluează. Cu toate astea, Elizabeth Zott era deja un personaj minor într-o carte pe care o scriam pentru studiile de masterat (pe care a trebuit să le abandonez din motive personale). Nu am terminat acea carte, dar Elizabeth Zott nu m-a părăsit niciodată. Știam cine este și știam că trebuie să-i spun povestea.

Deși nu sunt om de știință, am lucrat odată pentru o editură care publică lucrări din acest domeniu (Benjamin-Cummings) și am fost întotdeauna fascinată de metoda științifică, pentru că se bazează pe dovezi, nu pe afirmații sau povești. Am fost înconjurată de oameni de știință toată viața; am urmărit cu câtă atenție gândesc și își regândesc ipotezele, își pun ideile la încercare și își recunosc greșelile – totul pentru a înțelege mai bine cum funcționează cu adevărat lumea noastră. Dar sunt la fel de fascinată de cei care urmează o carieră în domeniul științific, dar cărora le lipsește acea trăsătură morală esențială care garantează că ceea ce caută chiar este adevărul.

Cine crezi că este cititorul tău „tipic“?
Sper că această carte va ajunge la cititori de toate vârstele. Deși cred că tinde să aibă un public feminin, am primit mult feedback pozitiv și de la bărbați. Cartea este feministă, dar este și umanistă și, de asemenea, e plină de umor. Și umorul își deschide porțile pentru toată lumea.

Ce ai vrea să spună cineva despre cartea ta la o petrecere?
„O iubesc pe Elizabeth Zott. Vreau să fiu mai mult ca ea.“

Te rog să formulezi 8-10 întrebări pe care ai dori ca cititorii să le folosească în timpul discuțiilor despre cartea ta:

1. Despre sfârșitul anilor ’50 – începutul anilor ‘60 se spune că a fost o perioadă idilică a istoriei Americii. Dar așa să fi fost? Războiul se terminase, iar bărbații s-au întors acasă pentru a-și lua înapoi slujbele pe care femeile le făcuseră în absența lor. Drept urmare, acestea au fost împinse înapoi în roluri subordonate. Ce influențe au jucat un rol în a încuraja femeile să accepte că locul lor e doar în casă? Și de ce, în lumea de azi, când femeile ocupă forța de muncă în număr-record, tot ele fac și majoritatea treburilor casnice și se ocupă de creșterea copiilor?
2. Elizabeth Zott nu a avut parte de o educație formală, dar a reușit să învețe lucruri de una singură datorită permisului de bibliotecă. Odată cu apariția tehnologiei, bibliotecile par aproape depășite, însă mulți ar susține că sunt mai importante ca oricând. Crezi că bibliotecile sunt importante? Dacă da, de ce?
3. După ce Elizabeth Zott este violată, autoritățile nu o iau în serios și nu-i oferă niciun dram de empatie. S-a schimbat în vreun fel acest lucru în societatea actuală? Și de ce poartă mereu un creion în păr? E o armă sau un simbol al puterii?
4. Elizabeth refuză să accepte limitele impuse de societate și insistă ca acestea să fie ignorate și de alții. Cum se descurcă în cele din urmă celelalte personaje cu această provocare? Și în ce fel ai fost chiar tu limitat/ă de normele societății?
5. În carte, canotajul este o metaforă pentru modul în care Elizabeth își imaginează o societate mai bună: nicio persoană din barcă nu este mai importantă decât alta. Ai participat vreodată la ceva – muncă, sport, eforturi comunitare – în care toată lumea trebuie să „vâslească unison“ pentru a reuși? Care sunt obstacolele pe care trebuie să le depășească oamenii pentru a ajunge în punctul în care „totul pare simplu?“
6. Șase-Jumate este uimit nu numai de cât de des oamenii se mint unii pe alții, ci și de cât de prost comunică aceștia în general. Se străduiește să înțeleagă cuvântul „deștept“, găsind că însăși definiția acestuia nu e una deșteaptă. Ce înseamnă „deștept“ pentru tine? Te-ai gândit vreodată ce ar încerca să te învețe animalul tău de companie?
7. Credința se poate defini drept „încredere totală sau încredere în cineva sau în ceva“ și „o credință într-o doctrină religioasă“. Madeline face aceeași distincție când vorbește despre credință, spunând că nu se bazează pe religie. Știind acest lucru, ce rol joacă religia în carte? Ce este un Umanist? Ce ne spune știința psihologiei despre dorința omului de a crede în ceva mai mare decât el însuși? Și de ce Elizabeth, Calvin și Wakely cred că responsabilitatea personală – credința în sine – este mai importantă? Ce crezi? Religia și știința pot să coexiste? Ar trebui s-o facă? Religia creează mai multe probleme decât rezolvă?
8. Cartea include personaje masculine care dau dovadă de empatie față de situația dificilă în care se află Elizabeth, dar, cu excepția lui Calvin și a doctorului Mason, aceștia au probleme în a apăra femeile sau alte minorități la locul de muncă. De ce oameniilor cu suflet le este greu să-și exprime opiniile? Care sunt consecințele atunci când nu o fac? Ai simțit vreodată vinovăție că nu ai spus nimic într-o conversație în care alții au fost înjosiți?
9. Elizabeth Zott suferă de depresie, drept o urmare a mai multor tragedii. Nu întâmplător, emisiunea ei este difuzată în perioada „Depresiei de După-amiază“. Cu toate astea. ea nu este niciodată o victimă. Cum reușește să o ia mereu de la capăt? Ce îi hrănește rezistența? Și de ce, după ce a ajuns celebră, a devenit mai nefericită ca oricând?
10. Harriet Sloane este o cititoare înrăită de reviste. Cum este cultura noastră modelată de reviste și de mass-media? Și la ce s-a referit Harriet când i-a spus prima dată lui Elizabeth să „se implice din nou“? Tu ai vreun vis în realizarea căruia ai vrea să te implici din nou?
11. Prietenia și familia sunt teme care se interconectează pe parcursul cărții. Pot deveni prieteniile familii mai bune decât cea în care ne naștem? Walter nu este tatăl biologic al Amandei, însă o iubește mult mai mult decât o face mama ei biologică. Pe de altă parte, Avery Parker încă îl iubește pe fiul pe care nu l-a cunoscut niciodată. Tu cum definești familia?
12. Madeline umple ramurile arborelui său genealogic cu nume precum Sojourner Truth, Amelia Earhart și Nefertiti, cu scopul de a scoate în evidență faptul că toți oamenii sunt înrudiți. Dar dacă oamenii se aseamănă în proporție de 99,9%, de ce ne tratăm atât de diferiți unii pe alții?

(Scuze, am scris mai multe!)