“România, citeşte-mă!”, campanie naţională de încurajare a lecturii

Romania citesteEditura Nemira şi Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România vă invită la un nou eveniment din cadrul campaniei naţionale de încurajare a lecturii “România, citeşte-mă!”. Sâmbata, 24 noiembrie, ora 12.00 vă aşteptăm în cadrul Târgului Internaţional de Carte “Gaudeamus-Carte de Învăţătură” pentru a vă alătura iniţiatorilor acestui proiect într-o discuţie privind evoluţia pieţei de carte din România, precum şi despre ce e de facut pentru orientarea individului de la cele mai fragede vârste către consumul de cultură scrisă.

În acest sens, FEDCR iniţiază concursul naţional de lectură adresat elevilor claselor a patra, aducând în atenţia acestora – prin intermediul unei broşuri ce va fi distribuită gratuit – atât fragmente din texte clasice, cât şi scrieri ale unor autori români contemporani (Mircea Cărtărescu, Dan Mircea Cipariu, Brânduşa Luciana Grosu, Cezar-Paul Bădescu, Ioana Pârvulescu).

Copiii prezenţi la Gaudeamus vor putea asculta aceste texte în lectura autorilor Cezar-Paul Bădescu, Brânduşa Luciana Grosu şi Dan Mircea Cipariu sâmbătă, 24 noiembrie, începând cu ora 12.00 in Pavilionul Central (Romexpo), nivelul 4.50, la standul 235.

Campania “România, citeşte-mă!” a luat naştere în contextul în care, în lipsa unei strategii naţionale de dezvoltare a culturii scrise, industria editorială întâmpină mari greutăţi în promovarea cărţii şi a lecturii, studiile recente indicând o scădere îngrijorătoare a pieței de carte din România – 22% dintre români nu citesc nicio carte, în timp ce doar unul din cinci citește doar o carte pe an (conform studiului IRES 2011).

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *