Irina Georgescu Groza a primit ex aequo Premiul „Cartea discretă a anului (2021)” pentru romanul „Exodul mieilor” (Nemira). Evenimentul de decernare a premiilor acordate de Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor (ARCCA) a avut loc la sfârșitul lui noiembrie la București.
Ficțiunea istorică „Exodul mieilor”, semnată de Irina Georgescu Groza, a fost recompensată vineri, 25 noiembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu Premiul „Cartea discretă a anului”, alături de „Un calcan pe Lipscani” a Vioricăi Răduță (Casa de pariuri literare, 2021).
„După ce cartea a fost publicată, am avut senzația, în primele luni – pentru că prima cronică a apărut, cred, la patru-cinci luni după publicarea cărții –, că poate am uitat cartea în Subtărâm. (…) Dar cartea își găsește drumul. Și de fiecare dată când un cititor mi-a făcut bucuria să-mi scrie că l-a bucurat cartea, a contat foarte mult pentru mine.” (Irina Georgescu Groza la decernarea premiului)
„Exodul mieilor” tratează, într-o scriere captivantă și antrenantă, episodul Dictatului de la Viena. Romanul a fost publicat în 2021 în colecția n’autor de literatură română contemporană a Editurii Nemira, coordonată de Eli Bădică.
În aceeași seară, s-au acordat și Premiile „Cartea de poezie a anului (2021)”, iar laureații au fost Claudiu Komartin la secțiunea „Consacrați”, pentru volumul Autoportret în flama de sudură, și Adelina Pascale la secțiunea „Debutanți”, pentru volumul maki for 2, ambele apărute la Casa de Editură Max Blecher.
Juriul pentru Premiul „Cartea discretă a anului” a fost format din Adina Dinițoiu, Cosmin Perța și Ciprian Măceșaru, iar cel pentru „Cartea de poezie a anului” a fost format din Simona Sora, Radu Vancu și Ciprian Măceșaru. La evenimentul de pe 25 noiembrie au luat cuvântul Silvia Colfescu (președinte ARCCA), Radu Vancu, Cosmin Perța și Ciprian Măceșaru.
Conform ARCCA, Premiul „Cartea discretă a anului” are scopul de promova cărți care, deși valoroase, au primit o prea discretă atenție. Recunoașterea importanței operelor nominalizate și premiate implică și o recompensă financiară: 10.000 de lei pentru câștigătorul premiului și câte 1000 de lei pentru ceilalți autori de pe lista scurtă. În ceea ce privește Premiul „Cartea de poezie a anului”, recompensa financiară pentru consacrați este de 3000 lei, cea pentru debutanți este de 2500 lei, iar ceilalți nominalizați au primit câte 500 de lei.
Despre „Exodul mieilor”
Exodul mieilor e o lectură pasionantă, înțesată de drumuri anevoioase, călătorii teribile și povești de dragoste captivante. Victoria, Romi, Domnica, Miculuș sunt doar câțiva dintre protagoniștii pe care îi vei urmări în peregrinările lor cu sufletul la gură.
Ca fundal, Irina Georgescu Groza recreează și dezvoltă ficțional, la mai bine de 80 de ani distanță, episodul celui de-Al doilea arbitraj de la Viena, momentul în care România a fost forțată să cedeze o parte din Transilvania Ungariei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atmosfera epocii, evenimentul și consecințele sale sunt redate, așadar, prin intermediul unor istorii mici, personale, atât de-o parte, cât și de cealaltă a baricadei. Iar romanul vorbește, în ansamblul său, despre una dintre condițiile parcă dintotdeauna ale românilor: pribegia.
„În Exodul mieilor Irina Georgescu Groza nu se sfiește să abordeze ficțional o perioadă extrem de delicată din istoria României: zilele imediat următoare Dictatului de la Viena, unul dintre cele mai rușinoase dictate europene. Pe acest fundal de confuzie și revoltă au loc povești de dragoste, de trădare și de atrocități comise de horthyști. Folosindu-se de o galerie memorabilă de personaje, autoarea a reușit să scrie un roman istoric plin de suspans, să spună niște adevăruri istorice dureroase, să ne prezinte deznădejdea transilvănenilor obligați să ia drumul pribegiei. Totul, într-un stil captivant și alert. Cred că avem mare nevoie de astfel de romane, pentru că literatura română nu poate exista fără trecutul istoric al României.“ (Marin Mălaicu-Hondrari)
„Irina Georgescu Groza continuă să exploreze și aici formele în care poate turna alte și alte narațiuni fermecătoare, cum se poate reinventa literar de fiecare dată. Așa că, după un debut cu povestiri în diferite registre și un roman realist cu accente fantastice, onirice, gotice, scriitoarea se întoarce cu o ficțiune istorică: Exodul mieilor.
Perioada istorică aleasă, alternativele ficționale imaginate, poveștile care se întrepătrund, personajele vii, autentice, atașante, limbajul savuros, scriitura seducătoare, antrenantă, fluentă sunt doar câteva dintre elementele cu care autoarea își va cuceri iar cititorii, sunt convinsă, încă de la primele pagini.“ (Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor)
Despre Irina Georgescu Groza
Irina Georgescu Groza (n. 1973) s-a născut la Onești.
A debutat în anul 2016 cu volumul de povestiri Dincolo de ferestre (Casa de pariuri literare), în anul 2018 i-a apărut romanul Noaptea dintre lumi (Nemira), nominalizat în 2019 la Premiile „Sofia Nădejde“, iar în 2021 a publicat Exodul mieilor (Nemira), roman aflat pe lista scurtă a Premiilor Uniunii Europene pentru Literatură, ediția 2022, din partea României.
A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri, apoi în revistele Apostrof, Argos, iocan, Dilema Veche, Spiegelungen, Galaxia 42, Opt motive, precum și în antologiile Povestiri cu dragoni, Argos Science Fiction & Fantasy, Antologia Prozei Scurte Românești, Masterclass 2018, Izolare.
În prezent, trăiește în Olanda cu soțul și cei doi copii.
Tweet