„2001: Odiseea spaţială” de Arthur C. Clarke, unul dintre cele mai importante romane SF din toate timpurile, este subiectul clubului de lectură din luna iulie, organizat de Editura Nemira

Pe 22 iulie, la ora 19.00, în mansarda librăriei Cărturești Verona va avea loc o nouă întâlnire a clubului de lectură, întâlniri cu cititorii, inițiate de Editura Nemira. De această dată „2001: Odiseea spaţială” de Arthur C. Clarke… unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de gen, cu o biografie la fel de interesantă și tumultuoasă precum ficțiunea pe care a creat-o.

S-a născut pe 16 decembrie 1917 în Somerset, Anglia, într-o familie modestă. A rămas orfan de tată la 13 ani și cam pe-atunci a construit și primul telescop… dintr-un tub de carton şi nişte lentile. Încă de la acea vârstă, pasionat de universul extraterestru, s-a înscris în British Interplanetary Society, un club de entuziaşti ai SF-ului, convinşi că în viitorul apropiat oamenii vor călători în spaţiu. Iar cărțile lui sunt dovada acestei credințe care nu l-a părăsit în anii ce au urmat, când cariera lui a cunoscut salturi uimitoare.

Povestea cărții pe care Editura Nemira le-o propune cititorilor pentru dezbaterea lunii iulie a început cam prin 1956 când scriitorul care publicase deja capodopera „Sfârșitul copilăriei”, a ajuns pentru prima dată în Sri Lanka, cu gândul de a face scufundări pentru a testa imponderabilitatea spaţiului. În primii ani petrecuţi acolo, mergea des la New York. La celebrul Chelsea Hotel, pe unde își făceau veacul mulți scriitori americani în vogă, Arthur C. Clarke avea să scrie „2001. Odiseea spaţială”, împreună cu Stanley Kubrick, care i-a cerut să facă mai întâi un roman şi abia după aceea un scenariu de film.

Potrivit mărturiei lui Clarke, din camera regizorului, au văzut împreună pe fereastră o farfurie zburătoare. „Era o noapte frumoasă, cu lună plină. Pe cerul întunecat se mişca o lumină care s-a oprit chiar deasupra noastră. Am verificat în «The New York Times», care publica informaţii despre mişcarea sateliţilor, şi n-am găsit nimic”, i-a povestit el unui jurnalist de la „The Guardian”: „Ne-am uitat unul la altul. Apoi, oarecum ruşinaţi, am sunat la Pentagon şi cei de acolo au recunoscut că da, a fost un satelit. A trecut chiar pe deasupra capetelor şi bănuiesc că de aceea l-a ratat calculatorul. Totuşi, atunci ni s-a părut un semn bun”, a mai spus scriitorul care a făcut o profeție pe care cei mai norocoși dintre noi o vor putea verifica: până în 2030 omenirea va intra în contact cu forme inteligente de viaţă de pe alte planete, iar până în 2090 va descoperi secretul nemuririi!

Convins fiind că progresul științei e strâns legat de literatură, Clarke declara: „În general, oamenii şi-au imaginat progresele tehnologiei şi le-au descris în literatură. Sunt sigur că omul n-ar fi ajuns pe Lună, dacă n-ar fi existat H.G. Wells şi Jules Verne. Sunt mândru să cunosc câţiva care s-au făcut astronauţi după ce mi-au citit cărţile”.

Sursa: Evenimentul Zilei