„Deșertul era apoteoza tuturor deșerturilor, nemărginit, se înălța spre cer parcă la infinit, în toate direcțiile. Era alb și orbitor și uscat ca iasca și plat, cu excepția nedeslușitei pâcle, ca un nor, a munților care se schițau la orizont, a ierbii-diavolului care aducea vise dulci, coșmaruri, moarte. Din loc în loc, câte o lespede funerară indica drumul, căci odinioară cărarea suflată de nisip care-și croia drum prin crusta groasă a solului alcalin fusese un drum mare. Trăsuri și căruțe îl străbătuseră. Dar de atunci lumea mersese mai departe. Lumea se golise.”

Lumea din seria Turnul întunecat este inspirată – după spusele autorului – de opera lui J.R.R. Tolkien. Totuși, Stephen King nu a dorit să scrie seria imediat după ce a citit Stăpânul inelelor, convins fiind că influența ar fi fost atât de copleșitoare, încât s-ar fi confundat cu atmosfera din roman. Așa că a așteptat până când lumea Turnului întunecat s-a conturat destul de bine în mintea sa independent, dar păstrând totuși anumite elemente. Autorul a descris seria ca fiind magnum opus-ul său. Cuprinde în jur de 4500 de pagini, dar există și o serie de romane care fac referire tangențial la Turnul întunecat, precum și o serie de benzi desenate în care acțiunea este premergătoare celei din Pistolarul, ceea ce poartă numele de prequel. Ediția de față a romanului Pistolarul, primul dintr-o serie de 7 volume, este una revizuită de către autor în 2003, adică după ce a survenit maturizarea auctorială. Seria a fost scrisă între 1970 și 2003. În prefața pe care a scris-o pentru această ediție, Stephen King justifică revizuirea romanului Pistolarul astfel: „… pentru că aceste șapte volume [din seria Turnul întunecat,] n-au reprezentat de fapt niciodată povești distincte, ci segmente ale unui singur roman lung intitulat Turnul întunecat, și pentru că începutul nu se mai potrivea întru totul cu finalul”.

O atmosferă apăsătoare, întunecată, însoțește cititorul – jumătate din roman se petrece într-un deșert „ alb și orbitor și uscat ca iasca și plat” (asta nu-l împiedică pe autor să „întunece” atmosfera), iar cealaltă într-un tunel subteran care amintește de Minele din Moria, deși Stephen King a renunțat la elementele gotice grandioase prezente în pitorescul peisaj al lui Tolkien – iar personajele reușesc să consolideze această senzație apăsătoare. Există grotesc, există tensiune și există mister, ca în toate romanele „de groază” ale lui Stephen King, dar asta nu înscrie seria în categoria cărților din care fac parte It, The Shining, Carrie sau The Storm of the Century. Grotescul are apariții episodice și nu reușește să îngrozească, ci doar să ridice tensiunea. Tensiunea este mai mult corelată cu atmosfera generală apăsătoare decât cu episoade din roman. Iar misterul este alimentat permanent, dar în vâltoarea acțiunii romanului este perceput destul de vag.

Cartea începe cu o Introducere semnată Stephen King, în care sunt prezentate premisele scrierii seriei, a revizuirii ei și a deciziei de a o finaliza. Este un material foarte interesant pentru cei care nu știu foarte multe amănunte despre viața scriitorului sau despre metodele și motivațiile lui de a scrie. Apoi urmează Prefața pe care am pomenit-o și mai devreme, în care face oarecum o paralelă între seria Turnul întunecat și The Stand (Apocalipsa), mai mult din punct de vedere al recepției de către cititori decât altfel.

Acțiunea este oarecum liniară și nu foarte bogată. La sfârșitul romanului trei sau patru lucruri rămân pregnant în mintea cititorului, restul fiind nimic mai mult decât un fundal. Cu toate acestea, anumite motive repetitive anunță că nimic nu este, de fapt, întâmplător.

Autor: Ovidiu Leonte

Citeşte continuarea pe bookblog.ro