Dragi prieteni ai editurii Nemira, ceea ce toată lumea aştepta cu sufletul la gură, iată că se întâmplă în sfârşit: mai este ceva mai puţin de o săptămână până la debutul celui de-al patrulea sezon Game of Thrones în România! Şi ne aşteaptă un spectacol pe cinste: dragonii lui Daenerys au crescut, Tyrion începe să pară un personaj tot mai drept şi apropiat de o cauză oarecum nobilă, în vreme ce Cersei rămâne la fel de enervantă şi crudă, parcă şi mai mult de când Jaime a ieşit din peisaj. Cât despre prinţul Joffrey, acesta continuă să rămână urât de toată lumea şi prea neexperimentat pentru a sta pe Tron.
Şi pentru că se apropie un eveniment atât de important, nu puteam să nu marcăm acest lucru pentru fanii serialului (şi ai cărţilor lui George R. R. Martin) cu un concurs. Aşadar, vă provocăm să ne răspundeţi, cât mai creativ, la următoarea întrebare: ce personaj din Game of Thrones te reprezintă şi de ce? Cine eşti, cu alte cuvinte, în viaţa ta secretă, Tyrion, Joffrey sau Daenerys? Sau unul din celelalte personaje care fac parte din universul fascinant al acestui serial? Răspunde-ne la această întrebare şi ai şansa să câştigi unul din următoarele premii:
Locul I: 1 x figurină dragon + 1 caiet Urzeala Tronurilor + 1 pix HBO GO + 1 memory stick HBO (8 GB) + 1 titlu Nemira “Iureşul săbiilor”, de George R. R. Martin
Locul II: 1 x figurină dragon + 1 caiet Urzeala Tronurilor + 1 pix HBO GO + 1 memory stick HBO (8 GB)
Locul III: 1 caiet Urzeala Tronurilor + 1 pix HBO GO + 1 memory stick HBO (8 GB)
Concursul se încheie duminică, 6 aprilie, la ora 21.00, pentru ca în ziua următoare, cea a începerii serialului, să putem anunţa câştigătorii. Se vor lua în considerare atât răspunsurile la această postare cât şi la cele pe acelaşi subiect de pe contul FB Nemira. Răspunsurile se vor puncta indiferent dacă personajele apar în toate sezoanele Game of Thrones sau numai episodic. Câştigătorii vor fi aleşi de un juriu de specialitate din partea editurii Nemira, supervizat de partenerii noştri de la HBO România. Se va puncta orginalitatea răspunsului, iar dacă acesta este oferit şi sub forma unei (foarte) scurte povestiri, cu atât mai bine! 🙂
Succes tuturor! Şi, bineînţeles… Valar Morghulis!
Tweet
Jon Snow
Avem un sentiment profund de idealism care vine dintr-un puternic inteles personal de rau si bine. Concepem lumea ca pe un loc etic, onorabil… Indepartati de restul lumii de intimitatea si putinatatea lor, noi, tamaduitorii de obicei ne putem simti si mai izolati in puritatea idealismului nostru.
Poate simtim un sentiment de separare din cauza copilariei neintelese… Incepem sa credem ca suntem rai pentru a fi asa de fantezisti, visatori, si sa ajungem sa ne vedem ca niste ratuste urate.
Incercam sa pastram onoarea tatilor nostri si vedem lumea in termini idealisti. El, ca si mine a avut vise mari, dar amandoi ne-am lovit de realitatea dura a vietii. In cele din urma trebuie sa ne confruntam cu intrebari dificile despre ceea ce este drept, ca si moralitatile noastre clare care vin in conflict cu realitatea.
P.S. “Nu e nici o rusine in frica, mi-a spus tatal meu, ceea ce contează este cum ii facem fata.”
Personajul care ma defineste cel mai bine este Arya Stark.
Desi ca fata mi-as dori uneori sa fiu mai eleganta si rafinata ca Sansa, in realitate sunt o mica Arya.
Imi place aventura, de mica imi placea sa ma lupt, faceam nazbatii. Prefer un stil vestimentar mai sport, desi mi se spune mereu sa fiu mai eleganta, sa port rochii si sa ma machiez mai des.
Ma aseman cu Arya si la caracter: nu imi place sa mi se spuna ce sa fac, sa mi se dea ordine. De multe ori intuiesc actiunile oamenilor din jur si, cred eu, sunt o curajoasa.
De când mă ştiu am fost mai băieţoasă. Mă jucam cu maşinuţele, iar nu de-a mama şi de-a tata, mă căţăram prin toţi copacii, iar genunchii mei erau tot timpul roşii şi juliţi, dovadă că şi-acum mai am semne de “bună-purtare”. Zgâtia de copil s-a transformat într-o tânără dornică de sport şi, în general, pasiuni defel atractive pentru suflarea feminină, şi-s privită cu suspiciune când afirm că da, ştiu cum sună un motor pe benzină faţă de unul pe motorină, îmi place să pescuiesc şi am mai multe şurubelniţe în casă decât am panglici. Arya este personajul meu. Şi sunt mândră de asta! Arya e puternică, adaptabilă, isteaţă – un model de urmat (sau chiar de trăit, în cazul meu). Abia aştept să descopăr cum întâmpină noile provocări pe care i le-a pregătit GRRM, dublae apoi de dragii noştri Weiss & Benioff.
Hodor deoarece , desi sta in “umbra” are un rol important la desfasurarea actiunii .
Am inceput sa cunosc universul “Cantec de gheata si foc” destul de tarziu, abia vara trecuta, prin intermediul serialului “Game of Thrones”, dar pentru ca am fost mai mult decat fascinata productia tv si pentru ca nu mai aveam rabdare sa aflu ce se intampla in continuare, m-am hotarat sa incep sa citesc cartile.Acum, cand sunt la inceputul volumului 4, imi dau seama ca a fost cea mai buna decizie si, cand spun asta, ma gandesc la felul in care sunt infatisate persoanjele. Daca, in timp ce urmaream serialul tv, in personajul Ygritte nu am vazut mai mult decat o salbatica cu abilitati de luptator, indragostita de baiatul nou aparut in “gasca”. In schimb, pe cand pargurgeam paragrafele in care se vorbea despre ea, descopeream cu surprindere ca ma regasesc in faptele si felul ei de a interactiona cu cei din jur. Ca si ea, obisnuiesc sa fac tot ceea ce imi sta in putinta pentru a sustine oamenii in care cred si sa lupt pentru propriile idealuri si pentru ideile in care cred. Unde mai punem ca sunt si roscata, iar cand eram mica jucaria mea preferata era un arc de lemn confectionat de tatal meu?
Arya Stark este personajul cu care ma identific din cartile scrise de R.R. Martin. Arya este un personaj cu multa personalitate si cu un caracter puternic. A demonstrat de nenumarate ori ca poate sa treaca peste orice obstacole pe care viata i le-a scos in cale, a facut atat alegeri bune cat si alegeri rele, iar consecintele le-a acceptat fara ezitare. Din punctul meu de vedere, Arya reprezinta un model pentru tinerii care infrunta greutati zi de zi si care au nevoie intotdeuna de un impuls pentru a merge mai departe, indiferent ce le rezerva viata.
Consider ca ma reprezinta,cate putin,fiecare dintre personajele seriei,mai ales ca,citind si cartile, am ajuns sa le “cunosc” mai bine. Totusi, cel mai mult ma identific cu Khal Drogo. Desi la incepu se prezinta a fi un om brutal,care se bazeaza pe instincte salbatice,intr-un final ajungem sa-i vedem si latura umana,mai sensibila. De asemenea, este un bun organizator,are stofa de lider (nu degeaba a fost ales khal) si are o dorinta izbitoare de a se face respectat si totodata iubit de catre cei care il urmeaza. Odata ce ii este aratata iubirea,o daruieste la randul sau,insutit chiar,avand grija de oamenii dragi lui. La fel ca mine,se ascunde sub o carapace dar e gata oricand sa iasa din ea,daca este abordat de persoana potrivita. Si un lucru pe care l-am invatat de la el: e ok uneori sa fii romantic. 🙂