Simona Antonescu la FILIT Iași 2018

Când vine toamna știi că se dă startul la FILIT, adică Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, un proiect aflat la a cincea ediție ce reunește la Iași, în perioada 3-7 octombrie 2018, profesioniști din domeniul cărții, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Anul acesta ne bucurăm că Simona Antonescu, autoarea seriei Istoria Povestită Copiilor, apărută în 2018 la editura Nemi, va fi prezentă în cadrul FILIT.

Cred că undeva în inimă fiecăruia dintre noi există un ochi pentru trecut. Dacă îl găseşti şi îl deschizi, atunci toate cele care au fost ţi se arată altfel, mai apropiat, mai familiar. Înţelegi miezul de adevăr al lucrurilor şi ajungi să simţi că realmente te înrudeşti cu cei despre care scrie prin cărţile de istorie. Asta îmi propun să le transmit copiilor: aveţi în voi un ochi special, cu care va puteţi vedea strămoşii. Va fi magic, ca un film de aventuri, cu mistere şi poveşti fabuloase. Trebuie doar să căutaţi în voi ochiul acesta şi apoi să priviţi filmele dintre paginile cărţilor.

Simona Antonescu

SimonaAntonescu_filit

Simona Antonescu s-a născut la Galaţi, dar şi-a petrecut copilăria pe dealurile din Ţinţea, Prahova. Materia ei preferată la şcoală era Limba Română şi, pentru că a visat dintotdeauna să se facă scriitoare, avea nenumărate caiete cu poveşti şi poezii în care scria. A durat, însă, destul de mult până şi-a făcut curaj să scrie prima carte: Fotograful Curţii Regale. După ea au urmat Darul lui Serafim şi Hanul lui Manuc.

Îi plac anotimpurile calde şi uscate, muntele mai mult decât marea, dimineţile mai mult decât serile şi merele mai mult decât orice alte fructe. Adoră îngheţata de fistic învelită în ciocolată. Când e tristă, foarte rar şi întotdeauna în zile de luni, bea sirop de zmeură şi îi trece.

Scrie pentru toţi copiii de astăzi care mâine vor căuta nişte răspunsuri.

La Editura Nemi publică mai multe romane istorice pentru copii, romane care îi familiarizează pe micii cititori cu istoria românilor, ilustrată minunat de Alexia Udriște. Cărţile din serie prezintă istoria României prin ochii a doi fraţi gemeni, Ilinca şi Călin, care găsesc în podul casei un manuscris (magic) cu ajutorul căruia se pot întoarce în timp.

În serie au apărut până în momentul de față 4 volume:

5simonaANTONESCU_scena9

Portretul Simonei Antonescu, de Sorina Vazelina, pentru Scena9, în cadrul articolului 

Ce scriitoare ar vrea în manuale profii de română?

 

FILIT ne bucură și cu un proiect nou și frumos – colecția „Scriitori de poveste”, apărută la Editura Muzeelor Literare. 11 scriitori contemporani au acceptat provocarea de a scrie câte o biografie romanțată a scriitorilor cărora le sunt dedicate muzeele din rețeaua Muzeul Național al Literaturii Române Iași, iar Simona Antonescu va scrie biografia Otiliei Cazimir.

„Cârciuma La Căţeaua Leşinată ieşea la iveală în marginea Socolei numai în zilele mohorâte, cu ploi putrede şi nesfârşite. Ca şi cum vremea bună şi zilele însorite ar fi aşternut un ţol lipsit de culoare asupra ei, făcând-o invizibilă, şi numai ploile reci o scoteau din nou în calea muşteriilor pestriţi ai mahalalei, printr-un soi de vrajă rea căreia nimeni nu dorea să-i afle rădăcinile.”
(Povestea Otiliei Cazimir)


PROGRAM

Miercuri, 3 octombrie 2018

16.00-17.00, Muzeul „Otilia Cazimir”, Iași

Colecția „Scriitori de poveste”
Lansare de carte: Povestea Otiliei Cazimir de Simona Antonescu
Invitat: Simona Antonescu
Prezintă: Bogdan Crețu

Joi, 4 octombrie 2018

12.00-14.00, Colegiul Național Iași
„Scriitori printre liceeni”
Invitați: Simona Antonescu, Florina Ilis
Coordonatori: prof. dr. Antonina Bliorț, prof. dr. Gabriela Petrache
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

Vineri, 5 octombrie 2018

12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași
„Casa copilăriei”
Invitat: Simona Antonescu
Moderator: Ovidiu Mihăiuc
Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu
Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași

filit_iasi_2018

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *