Știm că nu ai fost întotdeauna mulțumit de ecranizări: nu ți-ai recunoscut personajele preferate, actorii nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, scenariștii au sărit/ignorat cele mai importante scene din roman, evoluția protagoniștilor a rămas la stadiul de mit chiar și după două-trei sezoane, iar diferențele dintre ce ai citit și ce ai văzut ar putea să fie sintetizate în nu mai puțin de zece pagini, întrecând majoritatea proiectelor de la școală, facultate sau serviciu (în plus, nu uita că pe …
Al doilea roman al scriitoarei de origine israeliană Ayelet Gundar-Goshen, Trezirea leilor, apărut în colecția Babel a editurii Nemira, se lansează marți, 20 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.  Participă la eveniment Tania Berg-Rafaeli, Șef adjunct de Misiune la Ambasada Israelului, jurnalista Ana Maria Onisei, Dana Ionescu, redactor șef al editurii Nemira și coordonatoarea colecției Babel, scriitorul Florin Chirculescu și Cosmin Ciotloș, critic literar.  Într-o noapte, după o gardă lungă, neurochirurgul Eitan Green lovește cu mașina …
În luna februarie, Editura Nemira lansează în colecția Babel un nou volum semnat de autoarea de origine israeliană Ayelet Gundar-Goshen – Trezirea leilor, un roman al căutărilor și al tensiunilor, o meditație despre o societate imorală. Într-o noapte, după o gardă lungă, neurochirurgul Eitan Green lovește cu mașina un african și, panicat, fuge de la locul accidentului. A doua zi, viața se schimbă: medicul trebuie să plătească pentru fapta lui. Și nu oricum. Mai multe dileme amenință să distrugă echilibrul …