Sunt printre cei mai cunoscuţi, citiţi şi iubiţi autori de science-fiction din România şi de curând au lansat continuarea unui roman care a făcut furori: Vegetal. Cel de-al doilea volum, tainicul Mineral, dovedeşte însă că forma echipei Dănuţ Ungureanu-Marian Truţă este în plină creştere. Luni, 25 ianuarie, de la ora 19.00, cei doi vin la Clubul de lectură Nemira ediţia 35, ce va avea loc în mansarda librăriei Cărtureşti Verona, pentru a sta de vorbă cu cititorii. Dar până atunci …
Vegetal
Dragi prieteni ai editurii noastre, pentru că, iată, intrăm în linie dreaptă până la debutul Târgului de carte Gaudeamus, ediţia 2015, vom începe prezentarea câtorva dintre titlurile cele mai interesante pe care le veţi putea găsi la standul nostru cu această ocazie. Şi, vă asigurăm, vor fi multe, dar unul anume dintre acestea pare să fie aşteptat cu sufletul la gură, cel puţin de comunitatea iubitorilor de literatură de anticipaţie semnată de autori români. După succesul fulminant al volumului Vegetal, …
Pe 24 aprilie îl sărbătorim pe Marian Truţă, unul dintre cei mai îndrăgiţi autori SF de la noi!
Premiile Naţionale SRSFF Ion Hobana 2014 s-au decernat astăzi, 15 noiembrie, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Colocviului Naţional de Critică şi Exegeză organizat de Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România şi Institutul Cultural Român.