Astăzi, pe 21 septembrie 2020, îl sărbătorim pe Stephen King! Maestrul horroului și unul dintre cei mai citiți și apreciați scriitori ai noștri, împlinește 73 de ani, așa că vrem să îl sărbătorim împreună cu comunitatea noastră de cititori de thriller și fantasy, cu un mic quiz, să vedem cât de bine îi cunoașteți operele!
Dar până atunci, un mic intro despre scriitor, pentru cine nu îl cunoaște atât de bine.
Stephen King s-a născut în Portland, Maine, în 1947 și este cel de-al doilea fiu al lui Donald și Nellie Ruth Pillsbury King. Când avea doi ani, tatăl său și-a abandonat familia, astfel că micul Stephen King a avut o copilărie grea, marcată de repetate mutări dintr-un oraș în altul. Stephen King a îndrăgit matineele anilor ’50, unde se proiectau în special filme de groază și SF.
În 1960, Stephen King l-a descoperit pe H.P. Lovecraft, care a avut o influență decisivă asupra carierei sale. Acesta a fost momentul în care marele autor a început să scrie povești la o mașină de scris căreia îi lipsea tasta „N”, pe care o vom întâlni mai târziu în Misery.
Între 1962 și 1966 a frecventat Liceul Lisbon Falls, iar între 1966 și 1970 a urmat cursurile Universității Maine din Orono.
În această perioadă a lucrat la biblioteca facultății și a publicat primele sale povestiri în revista Maine Campus, unde a ținut și o rubrică permanentă. În iunie 1970 a obținut licența în literatura, un certificat de profesor de liceu și o diplomă pentru elocuțiune și artă dramatică.
În 1971 s-a căsătorit cu Tabitha Jane Spruce, viitoarea scriitoare și poeta T. King, cu care a avut trei copii. O vreme a trăit într-o rulotă și a lucrat într-o spălătorie industrială, apoi a devenit profesor de engleză la Hampden Academy, Maine.
În aceea perioadă, Stephen King a dus o viață grea, plină de lipsuri, care-l va duce la alcoolism. A început să scrie Carrie, dar fiindcă romanul nu avansa deloc, l-a aruncat la gunoi. Soția sa însă, care nu se îndoia de talentul lui, a recuperat manuscrisul și l-a convins să-l ducă la bun sfârșit.
În 1973 declicul s-a produs: concernul editorial Doubleday a acceptat spre publicare Carrie, iar New American Library a cumpărat drepturile ediției de buzunar cu suma record de 400 000 de dolari.
În 1975 familia să și-a cumpărat prima casă la Bridgton, Maine, iar Stephen King a publicat Salem’s Lot. Din acest moment Stephen King își va consacra viața exclusiv creației literare și, într-o mai mică măsură, producției cinematografice. Aproape toate romanele lui au fost ecranizate.
De asemenea, Stephen King acorda permisiunea studenților la regie să adapteze povestirile sale pentru suma simbolică de un dolar. Stephen King a doborât toate recordurile de vânzare și a primit numeroase premii.
La Editura Nemira au apărut numeroare romane scrise de Stephen King, iar în ARMADA vom continua să reedităm cărți publicate deja, dar cu coperte și traduceri noi.
Quiz: Tu cât de bine îl cunoști de Stephen King?
- Care este romanul de debut al lui Stephen King ?
“The Shining”
“Rage”
”Carrie”
2. Ce roman de Stephen King a câștigat, în 1987, British Fantasy Award?
“It”
“Cimitirul animalelor”
“Roadwork”
3. Penitenciarul statal Cold Mountain este locul în care se petrece acțiunea din care carte?
“The Green Mile”
“The Dead Zone”
“Cycle of the Werewolf”
4. Care este prima care a lui King semnat cu pseudonimul Richard Bachman?
“Rage”
“Sub dom”
“Different Seasons”
5. Roland Deschain este personajul principal în care poveste?
“The Regulators”
“Turnul întunecat”
“Joyland”
6. Care roman a fost ecranizat cu Arnold Schwarzenegger în rol principal?
“Revival”
“Cimitirul animalelor”
“Alergătorul”
7. Ce carte a câștigat în 2006 Bram Stoker Award?
“Black House”
“Lisey’s Story”
“From a Buick 8”
8. “Doctor Sleep” este o continuare a cărui roman?
“Duma Key”
“Shining”
“Dreamcatcher”
9. În care roman, apocalipsa începe cu un apel pe telefonul mobil?
“Christine”
“Mobilul”
“Cujo”
10. Care este primul roman care îl are ca personaj pe Bill Hodges?
“Finders Keepers”
“Mr. Mercedes”
“End of Watch”
11. Ce roman a fost adaptat 2013 de către CBS TV într-un serial de televiziune ?
“Sub dom”
“Apocalipsa”
“Storm of the Century”
12. În ce roman, o pandemie de gripă devastează populația?
“Desperation”
“Turnul întunecat”
“Apocalipsa”
13. Ce carte a fost ecranizată de Stanley Kubrick, cu Jack Nicholson în rol principal ?
“It”
“Cimitirul animalelor”
“Shining”
14. Ce carte are la bază tema călătoriei în timp ?
“JFK 11/22/63”
“The Colorado Kid”
“Four Past Midnight”
15. În ce roman, un automobil Plymouth Fury din 1958 joacă un rol important?
“Christine”
“From a Buick 8”
“A Good Marriage”
16. Ce roman a scris Stephen King împreună cu fiul său Owen King?
”Străinul”
”Institutul”
”Frumoasele adormite”
THE END. Află mai jos care sunt răspunsurile corecte și câte ai ghicit!
Răspunsurile corecte sunt:
- “Carrie”
- “It”
- “The Green Mile”
- “Rage”
- “Turnul întunecat”
- “Alergătorul”
- “Lisey’s Story”
- “Shining”
- “Mobilul”
- “Mr. Mercedes”
- ”Sub dom”
- “Apocalipsa”
- “Shining”
- “JFK 11/22/63”
- ”Christine”
- ”Frumoasele adormite”