Vrăjitorul, globul de cristal şi iubirea

Stephen King, Turnul intunecat Vrajitorul si globul de cristal
Stephen King, Turnul intunecat Vrajitorul si globul de cristal

La vremea primei ediţii, cititorii au avut de aşteptat şase ani între apariţia volumului trei din saga Turnul Întunecat şi a volumului patru. Ajunseseră la exasperare, îl bombardau pe autor cu mesaje trimise prin toate mediile posibile. Un condamnat la moarte îl ruga disperat să încheie aventura lui Roland şi-a ka-tet-ului său înainte să-i fie făcută injecţia letală. Şi, cu toate acestea, Stephen King a întârziat să se apuce de scris.

A întârziat dintr-un motiv pe care ni-l dezvăluie chiar în postfaţa volumului 4: “Ştiam că Vrăjitorul şi globul de cristal însemna să mă întorc la zilele tinereţii lui Roland şi la prima lui aventură amoroasă, şi mi-era o teamă teribilă de povestea asta. Suspansul e relativ uşor, cel puţin pentru mine; dragostea e dificilă. Prin urmare, am tras mâţa de coadă, am tărăgănat, am amânat şi cartea a rămas nescrisă.”

A scris-o, totuşi, şi, odată reintrat în lumea Roland Deschain, i-a fost tare greu să mai iasă. Se vede asta cu ochiul liber. Se vede după numărul de pagini al volumului.

Finalul oarecum brusc al cărţii anterioare se înnoadă perfect cu începutul acesteia. Ne aflăm tot în interiorul Monoului Blaine cel psihotic şi concursul de ghicitori stă să înceapă. Inteligenţa ancestrală dindărătul maşinării aceleia cu intenţii suicidale se dovedeşte imposibil de înfrânt. Rezolvă ghicitoare după ghicitoare. Până când, cu firea sa mucalită, Eddie găseşte soluţia salvatoare. Şi Blaine este răpus de aceeaşi “afecţiune” care era cât pe ce să-i vină de hac lui Roland însuşi la începutul volumului 3 (cum bine vă amintiţi).

Un sfârşit este însă un nou început, cum spune vorba din popor. Scăpaţi de Blaine, ceata de pistolari se trezesc în lumea decimată de molimă a Apocalipsei. Şi tocmai pe-o autostradă pustie, văzând la orizont sclipirea unui palat aparent de sticlă, Roland se îndură să le spună povestea tinereţii sale.

Această poveste reprezintă, în fapt, miza romanului. Ei îi este dedicată cea mai mare parte a cărţii şi faptele relatate de Roland sunt cele care aduc încă din acest volum noi elemente în povestea mai mare a Turnului.

Pe scurt, foarte pe scurt, veţi avea ocazia să vă întâlniţi cu Roland cel cu care am făcut cunoştinţă în Pistolarul, în istorisirea despre spânzurarea bucătarului Hax. Imediat după ce şi-a dovedit bărbăţia şi şi-a câştigat dreptul de-a purta armă, devenind cel mai tânăr pistolar, Roland se vede trimis din Gilead, împreună cu bunii săi prieteni Cuthbert şi Alain, pentru a fi ferit de relele care prind contur. Este trimis în cel mai îndepărtat colţ al Lumii de Mijloc, în Baronia Mejis, într-o aşezare agricolă pe nume Hambry.

Cei trei ajung acolo sub nume false, pretinzând că au fost trimişi de Afiliaţie pentru a face recensământul bunurilor şi animalelor din zonă. Descoperă în schimb că în locul acela nu domneşte liniştea la care se aşteptau, că uneltirile Omului de Bine au ajuns departe şi că ei, ca apărători ai Afiliaţiei, trebuie să se împotrivească răului. Lucrurile ar evolua fără probleme, poate, dacă-n scenă nu şi-ar face apariţia Susan, o fetişcană nurlie, promisă ca metresă vârstnicului primar.

Evident, Roland se îndrăgosteşte lulea de ea şi ea de el. În tot acest timp, alţi trei venetici – Jonas cel şchiop şi alb în cap, împreună cu Reynolds şi Depape – pregătesc scoaterea pe furiş din Baronie a petrolului rămas la o exploatare antică din zonă, petrol pe care Omul de Bine intenţionează să-l rafineze şi cu produsul finit să-şi alimenteze “maşinile de război” descoperite în munţi – lucru care i-ar da un avantaj inimaginabil în faţa forţelor Afiliaţiei.

Cadrul în care se desfăşoară lucrurile acesta este, în linii mari. Nu mai amintesc de vrăjitoarea de pe Cöos, deţinătoare vremelnică a globului de cristal, bucata roz a Curcubeului lui Maerlyn, nu mai amintesc de Sărbătoarea Secerişului cu ritualul său păgân Chartu rug, cum nu mai amintesc 🙂 nici de lupta finală dintre ka-tet-ul lui Roland şi ka-tet-ul lui Jonas, desfăşurată într-un loc numit Canionul Ochet care ascunde o deşirare.
Vă mai spun doar că, odată povestea încheiată şi reveniţi la firul principal al acţiunii, Eddie, Susannah, Jake, Ete şi Roland se văd într-un final la porţile acelui iluzoriu palat de cleştar, iar înăuntru îi aşteaptă o mare surpriză. Atât de mare încât, după sute şi sute de pagini, veţi regreta din nou că se termină cartea.

Dar nu vă veţi supăra. Fiindcă pentru asta îl iubim noi pe King: călătoria alături de personajele lui, oricât ar fi ea de lungă, tot nu ne oboseşte. Noroc că, în afară de acesta, seria mai are încă trei volume. Poate chiar patru, dacă vom fi cuminţi. Zile lungi şi nopţi uşoare, cititori-sai!

Mircea PRICĂJAN, traducător

2 Commentarii

  1. voicunike 18/05/2011 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.