Ştim că sunteţi extrem de nerăbdători să citiţi Lumea de gheaţă şi foc ca să aflaţi istoria şi secretele celui mai spectaculos univers fantasy creat în ultimele decenii, Westerosul lui George R.R. Martin. Ei bine, mai aveţi de aşteptat foarte puţin, deja o puteţi comanda pe nemira.ro!
Până atunci, vrem să vă deschidem apetitul pentru lectură cu cele mai surprinzătoare zece lucruri pe care le veţi afla citind Lumea de gheaţă şi foc, într-un top realizat de revista Rolling Stone. Zece lucruri care vă vor da toată lumea peste cap!
1. Targarienii nu au fost nici pe departe nişte conducători glorioşi. Chiar dacă au unificat cele 7 regate, cel mai mulţi dintre strămoşii lui Daenerys au fost nebuni de legat, probabil ca efect al incesturilor.
2. Tywin Lannister a fost un nemernic şi mai mare decât ne-am imaginat. Artizanul Nunţii Roşii şi-a făcut antrenamentul în tinereţe cu clanul Reyne, pe care i-a înecat până la unul în propriile catacombe.
3. Casterly Rock este extraordinar! Abia acum Martin ne oferă o imagine clară a acestui spaţiu magnific: un munte care practic se transformă încet într-un castel de trei ori mai mare ca Zidul.
4. Lui Martin îi place Sesame Street (serialul american). Să fie o coincidenţă oare că aşa numita Casă Tully a fost condusă la un moment dat de Lordul Kermit, fiul Lordului Elmo, la rându-i fiul Lordului Grover?
5. Un cântec de gheaţă şi foc ….şi apă? Din ce ştiam până acum, magiile din lumea lui Marin funcţionează preponderent la cald şi la rece. Aflăm însă că şi apa făcea parte dintre elementele extrem de familiare, unele regate aveau zei de apă şi, mai mult, apar multe trimiteri înfricoşătoare la o rasă preistorică de oameni-amfibie, numiţi Cei din adâncuri – exact ca în proza lui H.P. Lovecraft.
6. Există un loc utopic numit Insulele Verii. Un loc în care iubirea este religia principală şi care reprezintă probabil cel mai sigur loc din întreaga Lume de gheaţă şi foc.
7. Există şi un loc absolut înspăimântător, numit Sothyros – un ţinut de junglă care este efectiv iadul pe pământ, plin de paraziţi, boli şi creaturi fatale. Un loc pe lângă care o după amiază cu Umblătorii albi pare floare la ureche.
8. Cu cât te îndepărtezi mai mult de Westeros, cu atât lucrurile devin şi mai nebune! Maeştrii nu pot oferi decât schiţe ale celor mai îndepărtate ţinuturi, dar aflăm că există imperiul Yi Ti, un analog al Chinei. Şi mai departe est Asshai, un fel de Mordor al acestui univers, un ţinut plin de întunecime, vrăjitorie şi moarte.
9. Se poate să mai existe şi alţi dragoni în afară de trio-ul teribil al lui Daenerys. În acest tom găsim sugestii privind nişte dragoni uriaşi de apă, un soi de leviatani şi alţi dragoni, de data asta ai gheţii, care pot îngheţa pe loc oraşe întregi. Aşa că, subit, lumea pe care credeam c-o ştim devine şi mai interesantă.
10. Nimeni nu ştie nimic, de fapt. Unul dintre cârligele extraordinare ale acestei serii pentru milioanele de fani este că nimic nu pare bătut în cuie. Oamenii buni fac lucruri oribile. Oamenii răi fac lucruri nobile. De oricare parte te situezi, tot vei ajunge să îţi conteşti propriile convingeri şi preferinţe. Nici acest tom nu se îndepărtează de la regulă: istoria este fluidă, fracturată. Cât de veche e lumea asta? Ce ştim despre civilizaţiile ei îndepărtate? Nu aflăm răspunsuri definitive, dar avem descrieri şi istorii, legende, poveşti, toate menite să stimuleze şi mai mult imaginaţia şi dezbaterile.