1. Pentru că romanul, scris şi publicat acum mai bine de un secol, nu poate fi pentru noi, astăzi, decât relicva fermecătoare unei lumi îndepărtate, una extrem de vie, fremătândă, în bogata, inepuizabila, frisonanta literatură a scriitorilor de la început de secol XX, la care te poţi întoarce oricând, fiind sigur că n-o să te plictiseşti. Intitulată iniţial „Profesorul Unrat”, cartea scrisă de fratele mult mai celebrului Thomas Mann este o mostră de proză scrisă fără excese, al cărei farmec sporeşte odată cu trecerea timpului.
2. Pentru că cei care şi-o amintesc sau care n-o pot uita pe Marlene Dietrich în rolul Rosei Fröhlich din faimosa peliculă „Îngerul albastru”, ecranizarea realizată de Josef von Sternberg, vor descoperi ori redescoperi în roman un personaj mai presus de şarmul puternic al actriţei, vor intra în viaţa unei doamne Bovary mai frivole decât arhetipul, a unei false doamne Bovary, a unei demimondene insaţiabile, a unei libertine pentru care arta, în forma ei cea mai lejeră, înseamnă desfătare. În mijlocul burgheziei osificate în convenţii şi prejudecăţi, artista Rosa Fröhlich este o pată de culoare. Aparent şi la început, bine-venită. În realitate şi în cele din urmă, o prezenţă la limita dintre angelic şi demonic pentru cei care caută în zadar sensurile erotismului.
3. Pentru că te vei gândi imediat la Rouen, oraşul cenuşiu şi bătrânicios închipuit de Flaubert, fundalul mohorât pe care se desfăşoară peripeţiile amoroase şi chinurile Emmei Bovary şi, indirect, la graniţa fragilă dintre viciu şi virtute: „În acest oraş patriarhal”, scrie Heinrich Mann, „care nu oferea altă ieşire din plictiseala vieţii onorabile de familie decât viciul brutal şi plicticos, vila din faţa porţii oraşului, unde întâlneai femei care nu erau propriu-zis cocote, dar nici doamne, unde stăpâna casei, o femeie măritată, soţia profesorului Unrat, cânta cuplete picante, dansa indecent şi, dacă ştiai cum să iei lucrurile, putea fi, pare-se, câştigată şi pentru alte năzbâtii – această vilă căpăta o strălucire fabuloasă, înconjurată de nimbul argintiu şi tremurător care învăluie palatele zânelor. Nu-ţi venea să crezi că aşa ceva există! Nu te puteai împiedica să te gândeşti în fiecare seară de câteva ori la casa soţilor Unrat. Zăreai câte un cunoscut furişându-se după un colţ de stradă, auzeai un orologiu bătând ora şi-ţi spuneai: „«Acolo începe acum petrecerea». Te culcai obosit, fără să ştii măcar ce te oboseşte, şi oftai: «Acolo petrecerea e în toi acum»”.
4. Pentru că vei zâmbi amintindu-ţi ce însemna a fi artist pentru „burtă-verzime” şi poate că îţi vei da seama că în secolul XXI există sate şi chiar oraşe anonime, dintr-o Românie a contrastelor, în care actoria rămâne o meserie „neserioasă”, un hobby îndoielnic din punct de vedere al moravurilor. Teatrul este pentru neserioşii care nu ştiu ce e munca ori sunt puşi pe distracţie, spun, tare sau în gând, mătuşile semianalfabete şi unchii ce vin duminica la masa în familie, purtând negreşit costum şi privind sobru la tinerii coloraţi şi şugubeţi ai familiei. Deh, tineretul de azi nu mai ştie ce e ruşinea şi nu mai înţelege de vorbă bună… Nu mai e mult până în 1905, când a apărut cartea lui Heinrich Mann!
5. Pentru că o să te gândeşti şi la Shakespeare, nu numai la Flaubert. Încornoraţi şi înamoraţi, senzuali şi vicioşi, orbi şi fericiţi, sau văzători şi nefericiţi se întâlnesc în povestea cu tâlc ce urmează imediat ce antipaticul profesor Unrat descinde la „Îngerul albastru” într-o seară şi ajunge, în scurtă vreme, unde nici cu gândul n-a gândit: „Cu un adevărat zel de adolescent, Unrat se grăbi să se slujească de orice mijloc pentru a o face să iasă din mediul ei şi a apropia în mai mare măsură de el, scoţând cât mai mult în evidenţă pe artista Fröhlich. (…) Oraşul întreg aparţinea artistei Fröhlich; pretutindeni Unrat alegea ce era potrivit pentru ea, pretutindeni el îi rostea cu glas tare numele, fără a se sinchisi de privirile care-l dezaprobau. Era mereu în drum spre ea sau la ea, cu braţele încărcate de pachete. Avea mereu capul plin de probleme însemnate şi urgente, care erau tot atât de importante şi pentru artista Fröhlich şi care trebuiau chibzuite şi discutate cu ea. Obrajii lui cenuşii erau acum, de obicei, îmbujoraţi de pe urma acestei activităţi care-l umplea de fericire. Dormea bine noaptea şi trăia zile pline.”
6. Pentru că, dacă eşti atent, s-ar putea ca, citind romanul, să întrezăreşti printre rânduri calităţile autorului de scenarist la celebra casă americană Warner Bros. Însă nu şi pe cele de socialist…
7. Pentru că, în timp ce citeşti, e aproape sigur că-ţi vor răsuna în gând frânturi din muzica filmului şi ecouri ale vocii senzuale ale vocii lui Marlene Dietrich, care juca primul ei rol important.
8. Pentru că nu poţi să nu descoperi, a nu ştiu câta oară, ce urmări poate avea intruziunea unei alte existenţe – spectacolul, teatrul – în viaţa omului.
9. Pentru că şi acest roman, şi celelalte cărţi, mai puţin cunoscuse, ale scriitorului, au fost considerate „contrare spiritului german” şi arse de nazişti în mijlocul Berlinului, pe 10 mai 1933, când Heinrich Mann era deja în Franţa.
10. Pentru că traducerea lui Eugen Filotti, retipărită acum la Editura Nemira, este fidelă şi onestă, netrădând în niciun fel spiritul unui roman accesibil oricui. În grade diferite, se-nţelege.
Vă reamintesc pe această cale că încă aveţi ocazia să achiziţionaţi orice carte care conţine o culoare în titlu cu o reducere de 45%!
Tweet
