Cinci ani de n’autor!
Cinci ani de povești scrise de autori români.
Pagini întregi citite, împărtășite, editate, modificate, reeditate din universul literaturii române contemporane.
Îi sărbătorim pe toți alături de voi! Cu această ocazie, coordonatoarea colecției, Eli Bădică, le-a dat autorilor o temă aniversară: să scrie un text despre n’autor ca personaj de 5 ani și să aleagă o melodie drept coloană sonoră.
Să descoperim împreună ce a ieșit, alături de Irina Georgescu Groza și Ilinca Mănescu, să vedem modul cum n’autor te face să descoperi lucruri noi și cum fiecare început are bucuriile lui.
Irina Georgescu Groza, autoarea „Exodul mieilor” și „Noaptea dintre lumi”
Nautorel, pe cine iubești mai mult?
Pe tine, mami, pe cine altcineva? Tare aș vrea să știu ce e cu tine în ultimul timp. De ce-ai uitat să râzi?
Râd, dragule, nu vezi? Bine, mai mult în viitorul anterior, dar e OK și așa.
Mai bine zi-mi cine e tatăl meu. Colegii mi-au spus că nu e normal să trăim într-un matriarhat.
Colegii tăi nu visează noaptea că sunt în Territoria și habar n-au că anotimpurile nu se repetă. Poftim, colega ta de bancă se crede cal într-o mare de lebede. Sau celălalt, care te-a speriat că e un omuleț în peretele unei piramide și zice că există o alternativă la Egipt, cum îl cheamă?
Candido, mami. Are câteva fetișuri ciudate și face magie neagră. El și cu Varșava m-au învățat că există câteva feluri de a dispărea, au ajuns odată prin hipnoză la Mila 23.
Puiule, astfel de povești nu se termină bine pentru toată lumea. I-am văzut ieri pe colegii tăi în stația de autobuz păcălind o bătrânică că se va întâlni cu un poet în viața de apoi, unul care a dat colțul pentru că avea venele rare. Auzi la ei, că moartea are și mici plăceri și că nu e grav să întinzi mâna când te caută.
Îi confunzi, mami. Teo și Tiberiu au zis asta. Ei sunt la grupa mijlocie, fac lecțiile într-un garaj și se cred copii ai ecosistemului. Noi suntem la grupa mare, Solomonari ne zice doamna educatoare. Deci mami, cine e tatăl meu?
Stai jos sau cazi, Nautorel. Îl mai ții minte pe Lumen, gândacul care te-a convins să zbori cu el în noaptea dintre lumi?
Du-te, măi, mami, că nu te cred! Tatăl meu e un gândac?
Nu orice gândac, Nautorel, e magic! S-a întâmplat acum cinci ani în luna august, eram într-o drumeție în Ardeal și rămăsesem cu privirea la exodul mieilor. Restul sunt detalii pentru oameni mari, puiuț.
Ilinca Mănescu, autoarea „Copiii ecosistemului”
La anul va trebui să mergi la școală, ți-a spus mama, iar tu, descumpănit, te-ai rezemat cu umărul de șifonierul acoperit cu stickere de la gumele cu supereroi. Te-ai uitat deznădăjduit pe fereastră la pomii foșnitori cu umbră răcoroasă, la terenul de fotbal scrijelit cu cretă pe asfalt, la trabantul stricat, mâncat de rugină, în care îți ții ascunse țeava pentru cornete, praștia și undița. Ai oftat din tot corpul, te-ai dezumflat ca mingea uitată la soare. Ai căutat privirea mamei și te-ai agățat de ea cu genele tale lungi și dese, pe care afară te rogi să nu le observe nimeni. Ai lăsat-o să-ți mângâie obrăjorii rotunzi, de bebeluș, pe care îi tragi înăuntru când te vezi în oglindă. Ai făcut tot ce a fost nevoie pentru ca mama, vlăguită de drag, să te întrebe: „Vrei să mai stai acasă un an?” Ai sărit în sus de bucurie și-ai început să dansezi pe melodia retro care a intrat la shuffle pe Spotify. Te atrăgea beat-ul, îți era familiară, chiar dacă nu-i înțelegeai cuvintele.
Ilinca Mănescu (n. 1990, Buzău) a absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, iar în prezent le urmează pe cele ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“. A participat la atelierele Creative Writing Sundays (Revista de povestiri) și la programul „Prima Carte“ (Fundația Friends for Friends). A publicat articole și cronici de film în SUB25, Film Menu, Acoperișul de sticlă, și proză scurtă în Revista de povestiri și în antologia KIWI (editor Marius Chivu, Polirom, 2021). Copiii Ecosistemului este romanul său de debut, care a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry 2023.