53 de ani de la moartea lui Raymond Chandler

Raymond Thornton Chandler este văzut drept întemeietorul romanului poliţist modern american, protagonistul său Philip Marlowe fiind astăzi considerat sinonim cu termenul “detectiv particular”.

Chandler s-a născut în Chicago, Illinois, pe 23 iulie 1888. Abandonat de tatăl său, s-a mutat împreună cu mama în Marea Britanie în 1900, fiind întreţinuţi de un unchi.

A studiat la Dulwich College în Londra, în acelaşi loc unde învăţăseră P.G. Wodehouse şi C. S. Forester. A urmat sporadic cursuri la universitate, alegând să-şi petreacă timpul între Paris şi München.

În 1912, revine în Statele Unite, stabilindu-se pe Coasta pe Vest. Ocupă un post important într-o companie petrolieră, participă la Primul Război Mondial, liptând în Franţa şi se căsătoreşte cu Cissy Pascal, o femeie cu 18 ani mai în vârstă decât el.

La vârsta de patruzeci şi cinci de ani şi la îndemnul soţiei sale, se dedică scrisului, abordând genul pulp. Prima sa povestire, “Blackmailers Don’t Shoot“, va fi publicată în cea mai importantă revistă de gen, Black Mask (unde publica şi Dashiell Hammett), în 1933. Iar primul său roman, The Big Sleep (Somnul de veci), va aparea în 1939, aducându-i un succes ce îl va propulsa ca scenarist la Hollywood.

Cartea “Somnul de veci” este ecranizată în 1946, filmul fiind regizat de Howard Hawks şi avându-i în rolurile principale pe Humphrey Bogart şi Lauren Bacall. Colaborează cu Billy Wilder la scenariul filmului Double Indemnity (1944) şi la Strangers on a Train (1951) regizat de Alfred Hitchcock.

Desi nu era un autor prolific (între 1933 şi 1939 a scris doar nouăsprezece povestiri), Chandler a încercat în permanenţă să depăşească limitele genului pulp.

Eforturile sale au fost recunoscute: în 1946 a primit Premiul Edgar pentru scenariu, iar în 1954 acelaşi premiu decernat de Mystery Writers of America pentru roman. Se stinge din viaţă la 26 martie 1959.

Pentru cei care nu ştiu, puteţi achiziţiona pachetul Philip Marlowe, care conţine volumele Sora cea mica, Nu-i uşor să spui adio, Adio, iubito! şi Play-Back, în format hardcover, cu o reducere de 15%!

2 Commentarii

  1. andrei 26/03/2012 Reply
  2. IB 28/03/2012 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *