De la început cititoarele trebuie avertizate că aceasta este o carte în care noțiunea de ”pudoare” nu își găsește nici locul, nici sensul. Vocabularul este colorat, ca să folosim un eufemism, tabuu-rile dărâmate, imaginația provocată dincolo de limite, iar sinceritatea dusă până la extrem.
Așadar, dacă sunteți genul de persoane pentru care ideea de fantezie sexuală vine direct din tenebrele unor minți bolnave și nerușinate, atunci această carte vă va confirma că aveți dreptate. Mai bine o puneți deoparte și vă continuați viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar, dacă sunteți genul acela care apreciază efectul pe care o lenjerie intimă sexy, purtată cum și când trebuie, o are asupra partenerului, dacă ați cochetat cel puțin o dată cu ideea de a vă transforma dormitorul într-o scenă de film pentru adulți și dacă v-ați dat seama că privirea aceea surprinsă și flămândă a partenerului vostru a apărut imediat după ce ați pronunțat cuvântul ”cătușe”, atunci ați ales cartea potrivită.
Dacă nu vă e teamă să folosiți cuvinte deocheate în momentele cele mai fierbinți, dacă sunteți conștiente de sexualitatea voastră, dacă jocurile de rol v-au fascinat dar nu ați avut ocazia încă să le practicați, și, în sfârșit, dacă sunteți convinse că femeia este stăpânitoarea absolută a tainelor seducției și că în puterea ei stă eliberarea erotismului și pasiunii în cuplu, atunci ascultați ce are de spus Margot Saint-Loup.
Citiți mai mult pe mayra.ro
Autor: Andreea Sterea
Tweet