Premiat cu Nebula, Hugo, Locus, Compton Crook, Seiun, John W. Campbell Memorial,Kurd-Laßwitz, romanul “Fata modificată întruchipează ceea ce face literatura SF cel mai bine: recreează realitatea într-un mod fascinant, provocator, greu de uitat”. The Guardian

În avanpremieră, Nemiră vă prezintă un fragment din primul capitol al romanului Fata modificată, de Paolo Bacigalupi.

– Nu! Nu vreau mangustan, zice Anderson Lake, întinzându-se spre tarabă. Îl vreau pe acela de acolo. Kaw pollamai nee khap. Cel cu coaja roşie şi perii verzi.
Ţăranca zâmbeşte, arătându-şi dinţii negri de la mestecat nuci betel, întinzând mâna înspre o piramidă de fructe de lângă ea.
– Un nee chai mai kha?
– Da. Acelea. Khap. Anderson încuviinţează şi zâmbeşte. Cum se numesc?
– Ngaw, pronunţă ea cuvântul cu grijă, pentru urechile lui străine, şi îi dă unul.
Anderson ia fructul, încruntat.
– E proaspăt?
– Kha, aprobă ea.

Bărbatul întoarce fructul pe toate părţile, studiindu-l. Arată mai degrabă ca o anemonă-de-mare obişnuită sau ca un peşte-balon decât un fruct. Are peri verzi pe toate părţile care îl gâdilă în palmă. Pieliţa are o nuanţă de roşu proprie ruginii verzicante, dar când o miroase nu simte niciun iz de putrefacţie. Pare perfect sănătos, în ciuda aparenţei.

– Ngaw, spune din nou ţăranca, de parcă i-a citit gândurile. Proaspăt. Fără rugină.

Anderson încuviinţează absent. În jurul lui, piaţa soi e în plină agitaţie a cumpărătorilor matinali din Bangkok. Mormane de durieni umplu aleile cu bălţi împuţite şi în acvarii pleoscăie cu peşti cu cap de şarpe şi cu plaa cu aripioare roşii. Deasupra, copertinele de polimer din ulei de palmier se lasă din cauza soarelui tropical, umbrind piaţa cu numeroasele firme ale companiilor de comerţ naval scrise de mână şi portretul îndrăgitei regine-copil. Un om se înghesuie în el, ţinând găini roşii deasupra capului, care dau din aripi şi cotcodăcesc furioase în drum spre tăiere, şi femei în pha sin colorate aprins se tocmesc şi le zâmbesc vânzătorilor, obţinând un preţ mai mic pentru orezul U-Tex piratat şi noile specii de roşii.
Nimic din toate acestea nu îl interesează.

– Ngaw, spune iarăşi femeia, încercând să-i atragă din nou atenţia.

Perii lungi ai fructului îl gâdilă în palmă, determinându-l să-i afle originea. Încă un rezultat al modificării genetice thailandeze, la fel ca roşiile, vinetele şi ardeii iuţi care abundă la tarabele învecinate. E ca şi cum profeţiile din biblia grahamiţilor se adeveriseră. De parcă Sfântul Francisc însuşi se întorsese în mormânt, negăsindu-şi pacea, pregătindu-se să cutreiere pământul, purtând cu el darul caloriilor pierdute ale istoriei.
Şi el se va întoarce în sunet de trompete, iar Edenul va fi din nou…
Anderson întoarce fructul păros în mână. Nu miroase a cibiscoză. Nu are rugină verzicantă. Pieliţa nu prezintă urme lăsate de gărgăriţa mutantă. Florile, legumele şi copacii lumii alcătuiesc geografia minţii lui Anderson Lake, dar niciunde nu găseşte o referinţă care l-ar putea îndruma către identificare.

Ngaw. Un mister.

Mimează că ar vrea să guste şi ţăranca ia fructul înapoi. Degetele ei maro înlătură cu uşurinţă pieliţa, scoţând la iveală miezul palid. Plin de vinişoare şi translucid, îi aminteşte de ceapa murată servită în martini în cluburile de cercetare din Des Moines.
Îi dă fructul înapoi. Anderson probează mirosindu-l. Inhalează sirop floral. Ngaw. Nu ar trebui să existe. Ieri nu exista. Ieri nicio tarabă din Bangkok nu vindea asemenea fructe, iar acum le găseşti aşezate în piramide, îngrămădite peste tot în jurul acestei femei, care stă ghemuită sub umbra parţială a copertinei. Poartă la gât un talisman strălucitor de aur al martirului Phra Seub care îi face cu ochiul, o amuletă care oferă protecţie contra urgiilor companiilor calorice care lovesc recoltele.

Anderson îşi doreşte să observe fructul în natură, atârnând dintr-un pom sau stând ascuns sub frunzele unei tufe. Cu mai multe informaţii ar putea ghici genul şi familia, poate să divineze o şoaptă a trecutului genetic pe care regatul thailandez încearcă să îl scoată la suprafaţă, dar nu mai are indicii. Bagă bila translucidă şi fină de ngaw în gură.

Un buchet de arome, completat cu zahăr şi fertilitate. Bomba florală lipicioasă îi îmbracă limba. Parcă se află din nou în câmpiile HiGro din Iowa, unde i s-a oferit pentru prima dată o bucată de zahăr candel tare de la un agronom Midwest Compact, pe când era numai un băiat de fermier, desculţ prin porumb. Năuceala aromei – aromă adevărată – după o viaţă întreagă în care i-a dus lipsa.
Soarele arde. Clienţii se înghesuie şi se târguiesc, dar pe el nu îl interesează. El savurează ngaw-ul, cu ochii închişi, gustând trecutul, savurând timpul când asemenea fruct se găsea peste tot, înainte de cibiscoză, de gărgăriţa mutantă niponă, de rugina verzicantă şi de mucegaiul scabies care acum devastează pământurile.

Sub căldura puternică a soarelui tropical, înconjurat de geamătul bivolilor indieni şi al găinilor muribunde, el e una cu paradisul. Dacă ar fi fost un grahamit, ar fi căzut în genunchi şi ar fi mulţumit extaziat pentru aroma întoarcerii Edenului.

Anderson scuipă resturile înnegrite în palmă. A citit jurnalele de călătorie ale exploratorilor şi botaniştilor din istorie, bărbaţii şi femeile care au pătruns în cele mai adânci jungle ale pământului în căutarea noilor specii – dar ale căror descoperiri nu se pot compara cu un astfel de fruct.
Toţi acei oameni încercau să descopere ceva. El a găsit o renaştere.
Ţăranca radiază, fiind sigură de vânzare.

– Ao gee kilo kha? Cât dai?
– Sunt periculoase? întreabă el.
Ea arată înspre certificatele Ministerului Mediului răsfirate pe pietrele de lângă ea, indicându-i datele inspecţiilor cu degetul.
– Ultima variaţie, spuse. Cea mai bună calitate.

Anderson studiază siglele strălucitoare. Cel mai probabil a mituit cămăşile albe pentru ştampile decât să treacă prin tot procesul de inspecţie care ar fi garantat imunitate la băşicile ruginii de generaţia a opta concomitent cu rezistenţă la cibiscoză 111.mt7 şi mt8. Partea cinică din el presupune că nu contează. Ştampilele complicate care strălucesc în soare sunt mai mult pe post de talismane decât funcţionale, ceva care îi face pe oameni să se simtă în siguranţă într-o lume periculoasă. Adevărul este că dacă cibiscoza ar izbucni din nou, toate certificatele alea nu ar mai avea nicio valoare. Va fi o variaţie nouă, iar toate testele vechi vor deveni inutile, şi atunci oamenii se vor ruga la talismanele lui Phra Seub şi la portretele regelui Rama al XII-lea şi vor aduce ofrande la Altarul Coloanei din oraş. Şi toţi îşi vor da afară plămânii indiferent de câte ştampile ale Ministerului Mediului le-ar fi împodobit produsele.
Anderson bagă resturile fructului în buzunar.

– Am să cumpăr un kilogram. Nu. Două. Song.

Întinde un săculeţ de cânepă fără să se târguiască. Oricât ar cere, e prea puţin. Miracolele nu au valoare. O genă unicat care rezistă la pacostea caloriilor sau utilizează azotul mai eficient ridică profitul instantaneu. Dacă se uită acum prin piaţă, acel adevăr este expus peste tot. Aleea este plină de agitaţia thailandezilor care cumpără totul, de la versiunile modificate genetic ale orezului U-Tex la variantele purpurii ale orătăniilor. Dar lucrurile acelea sunt avansuri vechi, bazate pe lucrările de inginerie genetică făcute până atunci de ArgiGen, PurCal şi Total Nutrient Holdings. Roadele ştiinţei vechi, crescute în adâncurile laboratoarelor de cercetare ale Midwest Compact.

Ngaw este diferit. Ngaw-ul nu este făcut de Midwest. Regatul Thailandez este inteligent acolo unde alţii nu sunt. El se dezvoltă acolo unde ţări ca India, Myanmar sau Vietnam se prăbuşesc precum piesele de domino, murind de foame şi cerşind pentru a obţine rezultatul dezvoltării tehnologice a monopolurilor caloriilor.
Câţiva oameni se opresc să vadă ce a cumpărat Anderson, dar, chiar dacă el consideră că preţul este mic, ei îl găsesc prea mare şi pleacă mai departe.

Femeia îi dă ngaw, şi Anderson aproape că râde de plăcere. Nici unul dintre aceste fructe păroase nu ar trebui să existe; la fel de bine ar putea să ridice un sac de trilobiţi. Dacă ce crede el despre originea ngaw-ului este corect, atunci reprezintă o întoarcere la viaţă la fel de şocantă ca şi cum un Tyrannosaurus ar merge pe Thanon Sukhumvit. Dar, acelaşi lucru este adevărat şi despre cartofii, roşiile sau ardeii iuţi care umplu piaţa, toate îngrămădite într-o abundenţă splendidă, un aranjament fecund de umbre ale nopţii pe care nimeni nu le-a mai văzut de generaţii. În acest oraş înecat, orice pare posibil. Legume şi fructe se întorc din mormânt, flori dispărute înfloresc pe bulevarde şi, din umbră, Ministerul Mediului lucrează, ca prin farmec, cu materialul genetic al generaţiilor pierdute.

Cu fructele în pungă, Anderson se strecoară din soi pe bulevard. Îl întâmpină traficul agitat, navetiştii matinali înfundând Thanon Rama IX ca şi Mekongul pe timp de inundaţie. Biciclete şi ricşe trase de ciclişti, bizoni indieni de apă negri cu albastru şi, clătinându-se, marii megodonţi.

Când a ajuns Anderson, Lao Gu apare din umbra clădirii dărăpănate de birouri, scrumând cu grijă dintr-o ţigară. Flori umbra-nopţii din nou. Sunt peste tot. Nicăieri altundeva în lume, dar aici se găsesc din abundenţă. Lao Gu bagă ce a mai rămas din tutun în buzunarul cămăşii jerpelite, în timp ce merge înaintea lui Anderson către ricşa lor trasă de bicicletă.

Bătrânul chinez arată ca o sperietoare de ciori, îmbrăcat în zdrenţe, dar este norocos. Este viu când majoritatea chinezilor sunt morţi. Cu loc de muncă, în timp ce restul refugiaţilor malaysieni sunt înghesuiţi precum găinile la abator în turnurile Expansiunii înăbuşite. Lao Gu are fibră musculară pe oase şi destui bani ca să îşi permită ţigări Singha. Pentru restul cartelelor galbene el este la fel de norocos ca un rege.

Lao Gu se urcă pe bicicleta ricşei şi aşteaptă răbdător până când Anderson ocupă scaunul pasagerului.

– La birou, spune Anderson. Bai khap. Apoi în chineză, Zou ba.

Bătrânul stă în picioare pe pedale în timp ce se înscrie în trafic. În jurul lor, claxoanele de biciclete sună precum clopotele cibiscozei, iritate de obstrucţia lor. Lao Gu le ignoră şi intră mai adânc în trafic.

Anderson vrea să mai ia o ngaw, dar se abţine. Ar trebui să le păstreze cât mai mult. Sunt prea valoroase ca să le înfulece ca un copil lacom. Thailandezii au găsit o nouă metodă de a dezgropa trecutul, şi tot ce vrea el este să se delecteze cu dovezile. Bate cu degetele în punga cu fructe, luptându-se cu controlul de sine.
Ca să îşi ia gândul de la ele, scoate pachetul de ţigări şi aprinde una. Trage din tutun, savurând aroma, îşi aduce aminte cât de surprins a fost când a descoperit cât de prosper a devenit regatul thailandez, cât de răspândite sunt umbra-nopţii. Fumează şi se gândeşte la Yates. Îşi aduce aminte de dezamăgirea omului în timp ce se confruntau cu o istorie renăscută care ardea între ei.