Toată lumea ştie că, în viaţa unui om, evenimentele se înlănţuie în uneori mod ciudat, conducându-l pe cărări neaşteptate.
În ceea ce mă priveşte, se poate spune că am ajuns să traduc cărţi fiindcă, la un moment dat, în adolescenţă, am citit Războiul Lumilor, de H. G. Wells. M-a impresionat cu mult mai mult decât romanele lui Jules Verne şi mi-a deschis gustul pentru literatura SF, preferinţă ce a rămas oarecum în stand by până în 1990 (între timp m-am delectat, în privinţa asta, doar cu scrierile lui Vladimir Colin), când tarabele s-au umplut de traduceri din literatura SF, plus de oarece reviste de gen. Tot cam pe atunci am reuşit să scriu, cap-coadă, prima mea poveste SF acceptabilă (Paradisul Bărbaţilor), căreia îi datorez şi primul meu contact cu editura Nemira (altfel decât prin intermediul cărţilor cumpărate), fiindcă mi-a adus un premiu II la ediţia 1992 a concursului „Vladimir Colin“. Au urmat textele trimise la revista Anticipaţia, ocazie cu care a apărut în scenă, pentru mine, Mihai-Dan Pavelescu.
Pe urmă, în decursul anilor, petrecându-mi timpul liber mai mult citind decât scriind, m-am gândit eu că tradusul cărţilor trebuie să fie o treabă uşoară şi plăcută şi l-am întrebat pe acelaşi M.D. Pavelescu cum sunt aleşi traducătorii povestirilor din revistă şi din almanah, trimiţându-i totodată şi o mostră – vreo două-trei pagini traduse de mine dintr-un text SF. Urmarea a fost că, după un oarecare timp, cred că nu prea mult, mi-a încredinţat traducerea povestirii Casa Viselor (House of Dreams) de Michael F. Flynn, publicată apoi în Almanahul Anticipaţia 1999-2000. Din păcate, revista şi almanahul au răposat imediat după aceea, iar corespondenţa mea cu M.D. Pavelescu s-a întrerupt, din lipsă de obiect.
Mi-am imaginat că făcusem prima şi ultima mea traducere, idee cu care m-am obişnuit, fiind mult mai preocupată, la vremea respectivă, de păstrarea postului din fabrica în care lucram. Dar, la începutul anului 2005, SF-ul a scos din nou capul, de data asta în persoana lui Vlad T. Popescu (şi el cândva legat de editura Nemira) care mi-a propus să-mi publice un volum de povestiri pe site-ul său cartea.info. Ideea mi-a surâs (oricum eram obişnuită să nu primesc bani pentru textele publicate) şi am început o corespondenţă, de data asta sub formă de email-uri, cu V.T. Popescu – care, la un moment dat, s-a scuzat pentru întârzierea unui răspuns, explicându-mi că avusese de predat urgent o traducere. Cred că mi-au sticlit ochii când am citit ultimul cuvânt şi m-am grăbit să-l întreb, deşi mai mult într-o doară, dacă nu cumva are nevoie de colaboratori pentru aşa ceva. Recunosc că am fost surprinsă când am primit un răspuns afirmativ şi încă şi mai surprinsă peste vreo lună, când mi-a trimis de tradus o carte pentru editura RAO, Sîngele Sfînt şi Sfîntul Graal (Holy Blood, Holy Grail) de Michael Baigent, Richard Leigh, Henry Lincoln. Se pare că rezultatul a fost mulţumitor pentru toată lumea, fiindcă am continuat colaborarea.
Pe urmă, prin primăvara anului 2006, a reintrat în scenă M.D. Pavelescu. Din câte am înţeles eu, căuta traducători pentru romanele din colecţia Nautilus, şi-a adus aminte de oamenii cu care mai colaborase, a văzut că între timp mă apucasem de tradus pentru RAO… Mi-a trimis un e-mail, care mi-a apărut ca fiind expediat de „Dan” şi al cărui titlul nu era, probabil, foarte semnificativ, aşa că nu l-am citit, m-am mulţumit să-l bifez şi să dau un clic pe spam, iar yahoo a blocat automat adresa.
Pe urmă, in vară, mi-a venit ideea să mă uit pe lista de adrese blocate, ocazie cu care mi-am dat seama că adresa din spatele lui „Dan” conţinea şi cuvântul „Pavelescu”. Am luat legătura, am stabilit să începem colaborarea în toamnă, după care am stat cuminţică şi am aşteptat să fiu anunţată ce aveam de tradus. Iar anunţul a sosit, sub forma unui alt e-mail, trimis de data asta de Ana Antonescu şi având drept subiect afişat titlul romanului, A Scanner Darkly. La vremea respectivă, numele doamnei Ana Antonescu nu îmi era cunoscut, aşa cum nu-mi era cunoscut, trebuie s-o recunosc, nici acest roman al lui Ph.K. Dick. Cred că mă şi grăbeam când am găsit emailul, nici măcar n-am încercat să-i traduc titlul, mi-a sărit în ochi numai cuvântul „scanner”, mi-am spus că nu mă interesează scanerele şi am dat un alt clic pe spam! Noroc că mesajul fusese expediat şi la M.D. Pavelescu, care mi l-a retrimis după ce mi-a venit ideea să-l întreb dacă propunerea de colaborare mai era sau nu valabilă.
Oricum, fiind uneori superstiţioasă, m-am gândit că începusem colaborarea cu Nemira sub semnul spam-ului şi am rămas cu un ghimpe, care m-a tot înghioldit până în clipa când am primit spre traducere cea de a doua carte.
Însă acum cred că, în ciuda aparenţelor, semnul spam-ului a fost de bun augur pentru activitatea mea de colaborator al editurii, fiindcă, pe lângă povestirile din diverse antologii, am terminat deja de vreo două săptămâni traducerea celui de al nouălea roman, Jocurile foamei (The Hunger Games) de Suzanne Collins – un titlu care sună cel puţin incitant, cel puţin pentru mine!
[Va urma…]
Tweet
[…] marţi, 24 martie, 2009 de Vero Presupunând că pe Internet bântuie oarece persoane curioase să afle cum am ajuns să îngroş rândurile traducătorilor, dau sfară-n ţară că… există o explicaţie! […]
[…] Nemira Guest Post!Nou! Dupa articolele inedite cu insemnarile lui Mihai-Dan Pavelescu si Mircea Pricajan a venit si randul doamnei Ana Veronica Mircea, scriitoare si traducatoare, cunoscuta printre fanii sf mai ales dupa traducerile titlurilor din cadrul colectiei Nautilus. O initiativa in mod cert interesanta si atractiva. Articolul se intituleaza sugestiv “Sub semnul spam-ului” si o sa vedeti de ce doar daca sariti la citit. […]
Tusha Vero bine ca nu ai mai stat la fabrica si te-ai apucat de tradus ! ca mare bucurie ne pricinuiesti matale cu traduceri si carti bune!
Sa ne traiesti!
Albastrul asta arde la ochi, chiar daca merge in contrast cu acest caramiziu. Nu s-a prins nimeni pana acum?
Pai nu, pentru ca noua chiar ne place 🙂
De gustibus…
Interesanta povestea “initierii” intr-ale tradusului … si eu haladuiesc pe-aceleasi plaiuri si recunosc (in spirit masochist) ca-mi place sa traduc, sa-mi petrec dupa-amiezile cu nasu-n carte si-n monitor, osciland intre imperfect si perfect simplu. Cana de ceai, bucatica de ciocolata si … when the going gets tough, cafeaua sunt martorii tacuti ai luptei mele cu textul …
E ciudat, pentru ca multa vreme am vrut sa scriu, dar momentan mi-e frica sa incep, pentru ca, mai mult ca sigur, o sa o dau in confesiune si, zau, lumea s-a saturat de povesti siropoase. And so i wait … for time to come!
@Andreea: Coincidenta e interesanta, eu imi incep diminetile aducandu-mi o bucatica de ciocolata si o cana cu ceai alaturi de masa de lucru (pe masa e riscant, acolo doarme motanul, in chip de muza inspiratoare!). Iar dupa pranz isi face aparitia si cafeaua 🙂
:)) Inspiration works in mysterious ways!