Nu există nicio deosebire între Timp și oricare dintre celelalte trei dimensiuni ale spațiului, atât doar că de-a lungul Timpului se mișcă mereu conștiința noastră.

Punctul de plecare pentru Mașina timpului este adesea considerat a fi seria Cronica Argonautului din 1888. Această primă operă a sa – una dintre cele mai impresionante – este o piatră de temelie nu doar pentru întreaga sa creație de mai târziu ci și pentru literatura SF în general, dezvoltând ideile darwiniste pe care Wells le-a absorbit în Școala Normală de Știintă, ca elev al lui Thomas Huxley. Rezultă o poveste diferită dar logică, mizând pe puternice descrieri senzoriale, fără concluzii precise și cu final deschis, un fel de anchetă științifică axată pe concepte precum evoluția și a patra dimensiune, amintind pe alocuri de Lord of the Rings (morlocii par o variantă a lui Gollum), dar mai ales fiind o variantă soft a lumilor create de Jules Verne.

Folosindu-se cu abilitate de ficțiunea fantastică pentru a face comentarii cât mai subtile pe marginea unor probleme actuale ale societății, ne prezintă povestea unui Călător care a reușit să depășească barierele celei de-a patra dimensiuni, călătorind într-un viitor foarte îndepărtat. Decorul îmbrăcat într-o viziune de tip darwinist devine perfect pentru evoluția separată și ostilă a două rase aflate în lupta pentru supraviețuire, eloii și morlocii. Ideea conturată este aceea că progresul va duce la o cucerire utopică a naturii, care ar aboli truda, deficitul și pericolul, aspecte cu rol de catalizatori fără de care evoluția ar stagna, rasa ar involua chiar.

Plasarea firului epic într-un viitor îndepărtat, fără a livra și unealta prin care se poate realiza această jonglare între două puncte temporale, e ca și cum ai încera să înțelegi omul din ziua de azi, fără să cunoști fiecare verigă din procesul de evoluție. Astfel și-a croit H.G. Wells repuația de a fi unul dintre părinții SF-ului (alături de Jules Verne) printr-o poveste cu „ce-ar fi dacă…?”, în care a creat dispozitivul necesar călătoriilor imaginare în trecut și viitor.

Insula doctorului Moreau

„Să nu mergi în patru labe; aceasta este Legea. Oare nu suntem Oameni? Să nu lipăi când bei; aceasta este Legea. Oare nu suntem Oameni? Să nu mănânci carne sau pește; aceasta este Legea. Oare nu suntem Oameni? Să nu zgârii scoarța copacilor; aceasta este Legea. Oare nu suntem Oameni? Să nu vânezi alți oameni; aceasta este Legea. Oare nu suntem Oameni?”
Vehiculul ideilor lui Wells este povestea lui Edward Prendick, un bărbat care în urma salvării sale de pe mare ajunge pe o insulă în care se ascunde secretul unor locuitori aparte. Disputând concepte precum natura omului, egoul oamenilor de știință și lipsa de prudență, etică și morală sub care își desfășoară experimentele, Insula doctorului Moreau este o critică fățișă a teoriilor lui Darwin, centrându-se pe un subiect foarte disputat din era victoriană, vivisecția.

Această parabolă a relației dintre omul creat și Creatorul său, presărată cu numeroase aluzii și replici sub forma unor analogii biblice, satirizând forma pervertită de comuniune a omului cu animalul pe calea alcoolului, reflectă viziunea pe care Wells o are despre efectele religiei utilizate de cele mai multe ori ca instrument de control social.

Povestea nu este doar despre oameni. Sunt oameni, animale și zei. Parodie a existenței omenești – animalele care acum se poticneau de piedicile umanității, trăiau într-o teamă constantă, limitate de o lege pe care nu o puteau înțelege, purtate prin agonie și lupte interioare inutile. Ființe create să eșueze, luptând împotriva instinctelor naturale și îndurând pedepse umilitoare pentru scăpările în care redevin ceea ce au fost dintotdeauna.

Iresponsabil și nepăsător, Moreau este omul zeificat, zeul nebun care crează viață fără sens, pentru simplul motiv că poate. Povestea este cea a omului care își îneacă fiecare clipă rămasă din viață în gânduri paranoice, rămânând captiv în locuri și evenimente traumatice chiar și o dată cu scurgerea timpului și îndepărtarea de momentul declanșator. Această satiră a ierarhiei sociale de interacțiune e una dintre acele scrieri ce-și păstrează caracterul tulburător indiferent de numărul de ani care s-au scurs de la scrierea sa, plauzibilitatea stratului social conturat păstrându-i aspectul mereu actual, ba chiar amplificându-l pe măsura evoluției experiementelor de modificări genetice, clonare. Într-o îmbinare de SF și horror, exploatând la maxim întrebarea „ce anume face o ființă umană să fie om?”, Insula doctorului Moreau vine ca un avertisment vizând progresul tehnologiei și științei.

Lumea eliberată

Gândește-te cine suntem. Ieri-alaltăieri, în infinitul timpului viața era o năzuință, visând atât de adânc, încât uita că visează. Apoi am apărut noi, oamenii, care am deschis ochii întrebători și am întins mâinile care cereau. Au început să funcționeze o gândire și o memorie care nu mor odată cu omul, ci continuă să trăiască și să se întindă.

Lumea eliberată a fost scrisă în 1913, la umbra amenințătoare a Marelui Război și publicată la începutul anului 1914, fiind ultima dintr-o serie de trei fantezii despre posibil, toate aceste povestiri au ca temă unele eventuale modificări în evoluția unei puteri contemporane sau a unui grup de forțe.

Citeşte mai mult pe bookblog.ro

Autor: Elena Potocean