Este unul dintre cei mai iubiţi autori de fantasy din lume, iar în România a fascinant nenumăraţi cititori cu seria Demon, din care editura Nemira a tradus primele două volume, cel de-al treilea fiind în pregătire şi urmând să apară anul acesta. Pentru toţi fanii săi români, Peter V. Brett a avut amabilitatea de a răspunde – în exclusivitate pentru blogul Nemira – câtorva întrebări privind universul fascinant pe care l-a creat, dar şi a metodei sale de lucru:
1. Seria DEMON are un decor unic şi personaje originale. Steven Erikson s-a inspirat din mitologiile greacă şi latină, GRRM dintr-o periodă sângeroasă a istoriei Marii Britanii. Care sunt sursele tale istorice/mitologice/religioase de inspiraţie pentru lumea poveștilor tale?
M-am inspirat de peste tot. Lumea din Seria Demon este compusă din istorie şi lumea modernă, din cărţile şi comics-urile citite, din teologie comparativă, din filme şi seriale, muzică şi multe altele. Îmi iau constant notiţe mentale despre lucrurile pe care le pot încorpora în poveştile mele. Rezultatul este ceva ce pare foarte familiar pentru cititorul modern, la suprafaţă, dar are o profunzime şi o istorie unice. Nu încerc atât să fac vreo afirmaţie despre ceva anume din cultura sau religia din lumea noastră, cât despre condiţia umană în general.
2. Este evident un aer de amploare epică în literatura ta, deci care sunt cele mai puternice influenţe literare?
Am fost cititor de fantasy de la o vârstă fragedă şi am citit sute de cărţi din acest gen. Am citit destule cărţi SF şi mainstream de-a lungul timpului, dar fantasy-ul a fost mereu genul meu de suflet. Autorii mei preferaţi sunt JRR Tolkien, Terry Brooks, RA Salvatore, CS Friedman, Robert Jordan şi George RR Martin. Am fost influenţat puternic şi de James Clavell.
Încă e puţin şocant pentru mine să îi văd pe aceşti autori, pe care în copilărie îi idolatrizam, ca pe egali. Chiar şi acum mai am reacţii de fan înfocat când întâlnesc unul din autorii preferaţi.
3. Trecând la personaje: Jardir o are pe Inevera, Arlen pe Leesha/Reena. Suliţa deşertului s-a bazat puternic pe jocurile de putere între Inevera şi Leesha. Ce te-a determinat să pui femei puternice în umbra “bărbaţilor mari” din poveste, în loc să laşi doar bărbaţii să lupte pentru putere?
Cred că literatura şi media au creat o falsă istorie care exclude realizările femeilor. Femeile au fost DINTOTDEAUNA parte din evenimentele lumii. Au condus afaceri, au luptat în războaie şi au condus naţiuni de la începutul civilizaţiei. E o slăbiciune frustrantă în literatură, în general şi în fantasy, în particular, ca personajele să fie masculine, dacă povestea nu o cere altfel. Asta nu e în concordanţă cu realitatea.
Încerc să evit această greşeală în cărţile mele. De la începutul seriei, femeile au fost reprezentate în toate etapele vieţii, de la roluri mici, până la roluri mari. Nu cred că Leesha, Renna sau Inevera sunt “în umbră”. Toate sunt personaje cu un punct de vedere vizibil narativ, cu impact direct asupra întâmplărilor din poveste. Fără ele, Arlen încă ar fi un sălbatic trăind în pădure, iar Jardir ar fi ajuns în luptă prea tânăr şi ar fi murit.
4. Are vreunul dintre personaje un corespondent real?
Nu. Obişnuiam să fac asta des când învăţam să scriu. Luam oameni pe care îi cunoşteam, îi îmbrăcam în mintea mea şi îi foloseam ca tipare pentru personaje. Este un instrument bun pentru practică, dar, în final, limitativ. Majoritatea autorilor inventează zeci de personaje într-o carte obişnuită – mult mai mulţi oameni decât cunosc în viaţa reală – şi dacă toţi, în afară de personajul central, sunt seci, se va vedea.
Asta nu înseamnă că un autor nu ar trebui să se inspire din experienţele şi relaţiile sale. Cred că ar trebui şi apoi să aleagă trăsături şi experienţe specifice din viaţa reală pentru a condimenta personajele şi a le da motivaţii. Odată ce un autor înţelege şi empatizează cu ceea ce motivează un personaj, de la protagonist şi până la grăjdarul cu o singură replică, personajul începe să se definească singur în multe feluri.
5.De unde te-ai inspirat când ai creat demonii?
Mereu am vrut să scriu o carte despre demoni, de când am citit Cronicile Shannara de Terry Brooks, când eram mic. În povestea mea, demonii sunt creaturi magice, dar, totodată, parte din natură. Au evoluat pentru a se adapta la diferite elemente, făcând fiecare tip unic. Demonii de foc scuipă foc, cei de vânt zboară, cei de mlaştină sunt amfibii etc.
6. Arlen este foarte interesat de trecutul lumii sale. Plănuieşti să mergi mai adânc în istoria Thesei sau să ne arăţi alte tărâmuri în afară de Thesa şi Krasia?
Am avut mai multe cereri să arăt istoria Thesei şi a primului război cu demonii, dar nu am planuri să lucrez la asta prea curând. Mi-am propus, totuşi, să scriu o nouă serie ce are loc după finalul acesteia, care va duce cititorii în afara graniţelor curente, pentru a explora alte zone. Vor fi câteva personaje comune cu seria curentă, dar şi multe altele noi.
7. Care este ritualul tău când scrii o carte? Te închizi singur într-o cameră şi scrii zile la rând sau ai vreun loc special unde mergi?
Am o abordare foarte meticuloasă când vine vorba de structura poveştii, probabil mai mult decât alţi scriitori. Când am început să scriu, scriam liber, adică mă aşezam pe scaun şi tastam, construind povestea pe măsură ce avansam. Notam ideile bune când le aveam, dar, de obicei, lăsam povestea să mă ducă unde voia.
Asta a fost o abordare proastă. Mulţi autori de succes scriu liber, dar, pentru mine, tinde să ducă povestea departe de firul narativ central, pierzând tensiunea pe măsură ce exploram calea pe care mă ducea starea mea în curs. Privind înapoi, nu e de mirare că nu era nimeni interesat de cărţile scrise de mine în felul acela. În ciuda lucrurilor bune din ele, au mari defecte.
De atunci am început să scriu ceea ce eu numesc, pagini de etape, care conţin detaliile fiecărui capitol, sub forma unor liste, în care descriu, cronologic, toate evenimentele, fundalul şi construcţia lumii, motivaţiile personajelor şi bucăţi de dialog. Asta fac pentru tot romanul, deseori înainte să fi scris un paragraf din poveste. Îmi permite să mă dau înapoi şi să privesc lumea ca un tot, mutând piese pentru a lasă ritmul şi fluxul corecte, fără să trebuiască să rescriu multe mai târziu. Doar când acel “schelete” este “tare ca piatra”, încep să pun “bucăţile de carne” pe el.
Este un proces lung şi anevoios. De exemplu, paginile de etape pentru Suliţa Deşertului au fost 259, separat de cele 800 de pagini ale romanului final. Totuşi, cred că e un proces care livrează consistent rezultatele pe care le doresc, aşa că nu mă pot plânge, chiar dacă asta înseamnă să scriu mai încet decât alţi autori. Mă gândesc la povestea cu greierele şi furnica şi la ce funcţionează pentru mine.
8. Ce face Peter V. Brett când nu scrie? Ce hobby-uri ai?
Responsabilitatea mea principală, când nu lucrez, este fiica mea de 8 ani, Cassandra. Natura muncii mele îmi permite flexibilitate şi am un rol activ în creşterea ei. Este o muncă în lucru, dar, până acum, s-a dovedit incredibilă.
Din şcoală şi până în anii post-facultate am fost un jucător activ de Dungeons and Dragons. Eram de obicei Dungeon Master, preferând să scriu propriile mele poveşti pentru jucători, decât să le folosesc pe cele deja scrise. Creditez asta, mai mult decât orice altceva, în dezvoltarea abilităţilor mele de povestitor, deşi responsabilităţile vieţii de adult au făcut jocul regulat mai greu.
Încă citesc romane fantasy (când îmi permite timpul) şi mă uit la seriale. Recent, mi-au plăcut Jessica Jones, Daredevil, Newsroom, Game of Thrones, Walking Dad, Orange is the New Black, Orphan Black, The Knick, Robot Chicken, Arrow, Flash şi Supergirl. Sunt dependent de filmele Marvel.
Deasemenea, merg la sală, fac kickbox, schiez şi ajut la conducerea unei reţele sociale pentru profesioniştii SF din New York.
