Romanul de debut al lui Somaiya Daud, Miraj, este un Young Adult fantasy, minunat scris, despre politica regală și colonială, în care o fată este forțată să fie dublura unei prințese disprețuite.
Într-o lume dominată de brutalul imperiu Vathek, Amani este o visătoare. Dar când începe aventura pentru Amani, nu este ceea ce așteapta: este răpită și dusă la palatul regal, unde descoperă că arată aproape identic cu cruda prințesă pe jumătate vathek. Prințesa este atât de urâtă de propriul popor, încât are nevoie de o dublură. Obligată să intre în noul său rol, Amani, nu poate să nu se bucure de frumusețea palatului și de timpul petrecut cu logodnicul prințesei. Dar Amani trebuie să joace rolul prințesei la perfecție…deoarece orice mișcare greșită îi poate aduce moartea.
Care a fost personajul preferat pe care l-ai creat?
Somaiya Daud: Nu știu dacă acest lucru este surprinzător pentru cititori, dar Maram a fost personajul preferat pe care l-am creat. A fost, de asemenea, și cel mai ușor personaj de creat. Amani este super empatică și plină de compasiune, iar Maram este foarte furioasă. Am înțeles o mare parte din furia ei de la început, deoarece este atât de dificil să trăiești între două lumi în care unul dintre părinții tăi este de o parte, iar celălalt de cealaltă parte.
Am simțit că așa a apărut și în scrierea ta; scenele cu Maram au fost atât de captivante. Cred că a fost așa și pentru că dinamica dintre ea și Amani a evoluat mereu, ceea ce conduce la următoarea mea întrebare ̶ Crezi că iertarea este întotdeauna admisă? A fost o parte importantă a cărții tale?
S.D: Dinamica lor [Amani și Maram] a fost atât de interesantă, nu doar pentru că Maram era întro poziție dominantă asupra lui Amani, ci și pentru că Amani arăta exact ca ea, fiind obligată să privească mereu modul în care a eșuat ca persoană. Personalitate-înțelepciune și compasiune-înțelepciune: această fată se plimbă literalmente cu fața ei și este capabilă de toate aceste acte de bunătate, iar asta o obligă pe Maram să se gândească de ce Amani este așa, iar ea însăși, nu. Cred că, în cadrul unui regim colonial, iertarea este foarte importantă pentru oamenii din comunitatea dumneavoastră. Ocupația a urmărit ruperea comunităților și a profitat de faptul că Maram refuză să se conecteze cu partea de familie a mamei sale. Capacitatea lui Amani de a interacționa cu ea într-un mod plin de compasiune este o ocazie pentru Maram să fie o persoană mult mai bună și, ca persoană la putere, să facă lucruri pe care Amani nu le-ar putea face deoarece ea este doar o fată de la țară.
În romanul tău, există exemple de povestiri mistice care se îmbină uneori cu religia. Cum te-a influențat trecutul scrierea?
SD: Mama mea este marocană, iar tatăl meu este afro-american; familiile părinților mei sunt musulmane. Lucrurile marocane sunt de la sine înțelese ̶ toți poartă kaftane, Amani gătește mâncăruri pe care eu nu le pot găti, dar mama le gătește, vorbește arabă și iubește poezia. Mama și mătușa sunt specializate amândouă în literatură arabă la facultate, așa că, pentru detaliile din carte, am apelat la ele să mă ajute să traduc cuvintele clasice arabe.
Cartea este, de asemenea, foarte mult despre viața sub colonialism și sub ocupație și despre modul în care aceste lucruri afectează practicile culturale, dobândirea de limbi străine, formațiunile comunității și religia. Cred că este într-adevăr ușor să luați în considerare modalitățile prin care aceste lucruri sunt disponibile gratuit pentru dumneavoastră, dacă sunteți parte a majorității. Contribuția lui Amani la toate aceste lucruri este că înțelege că, în momentul în care dispar, ei pierd orice șansă de a se ridica în fața lui Vath și orice șansă de a-și recăpăta planeta înapoi și istoria lor. Ca persoană de culoare și musulmană care trăiește în America, înțeleg modalitățile prin care asimilarea este atât de ușoară pentru mine. Ar fi mai ușor să faci lucrurile așa cum își doresc [toți], dar această rezistență este foarte importantă, deoarece acesta este modul în care te conectezi cu alte personae din comunitatea ta și îți păstrezi modul de viață.
De asemenea, am vrut să vorbesc despre identitate, mai exact despre cum te-a ajutat dubla ta identitate sa o creezi pe Maram.
SD: Problema cu a face parte dintr-o familie mixtă este că amble tabere nu cred că aparții lor. Există această reținere când sunt permanent întrebată dacă sunt sudaneză și asta pentru că port hijab și am tenul închis. Pe de altă parte, pentru că port hijab, majoritatea oamenilor nu mă vede ca o persoană de culoare. Asta creează un spațiu psihologic schimbător, dar am fost norocoasă că am avut părinți foarte hotărâți în legătură cu ideea că etniile contează, dar cel mai mult contează că sunt musulmană. Așadar am avut un echilibru stabil, în timp ce, dacă nu aveți acest lucru, este
foarte ușor să credeți lucrurile oribile pe care ambele tabere le spun despre voi. Maram este o persoană care nu primește sprijin din partea nimănui ̶ tatăl ei este un dictator, iar mama a murit devreme. Ea [Maram] seamănă izbitor cu mama ei, așa că toți oamenii tatălui ei cred că este o persoană incompetentă. A fost izolată de oamenii mamei sale, așa că îi urăște pe toți și se urăște și pe ea însăși că reprezintă cu greu acest regim în cel mai rău mod cu putință. O mare parte din experiențele mele din liceu și din cele cu oamenii care știu că ocupă acest loc, se oglindesc în Maram; cum ar arăta o persoană care, de asemenea, nu a avut confirmări? Face cele mai rele lucruri, deoarece nu este nimeni acolo pentru a-i spune altfel.
Suntem constrânși ca părinții noștri să ne spună cine suntem?
SD: Când ești copil, cred că da. Când ești copil, esți foarte dependent de aspectul tău. Există, de asemenea, un moment ̶ care este important pentru Maram și diferența ei cu Amani ̶ în care devii responsabil pentru deciziile tale. Poți spune că ai avut o copilărie grea, dar vine un moment în care trebuie să alegi ceea ce faci, iar Maram a trecut prin acel moment. Are 17 ani; ar trebui să știe mai bine. Vine un moment în care decizi ce fel de persoană vrei să fii și cum te vei descurca, dacă vei fi amabil cu oamenii și cum vei schimba lumea. Părinții tăi te pot îndruma dar, la sfârșitul zilei, decizia îți aparține.
Acesta este primul roman YA pe care l-ai publicat, dar presupun că nu este primul pe care l-ai scris.
SD: Acesta este, de fapt,al unsprezecelea, în totalitate! Scriu pentru publicare de la 18 ani și am terminat primul meu roman la 19 ani. Al patrulea mi-a adus primul meu agent, iar apoi am scris vreo 4-5 până la al doilea agent și contractul pentru carte.
Cum crezi că această carte se diferențiază de primele câteva nepublicate?
SD: Sunt o scriiroare mai bună. Eu păstrez tot ce scriu ̶ nu șterg nimic ̶ așa că voi privi înapoi și voi învăța din ele. Voi continua să mă perfecționez. Am o mai bună înțelegere a modului de a construi o proză și a modului de a o face lirică. Am o mai bună înțelegere a intrigii și a personajelor. Sunt doctorand în limba engleză, deci este un proces constant de învățare. Cred că oricine dorește ca prima carte pe care o scrie să fie prima carte pe care o publică și la unii chiar se întâmplă, dar dacă nu se întâmplă, este o experiență de învățare. Finalizarea cărților, după ce am scris-o pe prima,
a fost mult mai ușoară deoarece am realizat că nu este o sarcină magică, imposibilă – știu cum să ajung la final. Cred că acest (roman) are cea mai bine conturată intrigă și este cel mai clar din punct de vedere al prozei.
