Frivolitate, eleganță și frumusețe. Artă și libertate. Melodii, filme, cărți și tablouri.

În această primăvară, Julian Barnes ne propune o călătorie în spiritul francez, o incursiune literară, culturală și politică prin cel mai nou volum apărut în colecția Babel a Editurii Nemira: Tour de France, eseurile unui englez îndrăgostit de Franța.

Cu un stil ironic, ușor tranșant, autorul britanic pășește pe urmele artiștilor într-un ghid inedit pentru cititori, ce au oportunitatea de a-i cunoaște pe scriitori, cineaști și muzicieni atât prin intermediul operelor pe care ni le-au oferit, cât și prin dramele lor personale, temeri, vise și dorințe așternute acum și pe hârtie.

Jaques Brel, desemnat în 2015 de (către) publicul francofon din țara natală drept cel mai mare belgian din toate timpurile, a fost actor și regizor de film, cântăreț, scenarist, compozitor și poet.

„Chiar şi atunci când era de acord cu tine, vedea mai departe.”

Jaques Brel a cântat despre rana lăsată de iubire şi despre umilirea din dragoste. În funcție de starea sa de spirit, „pălmuia” vesel burghezia sau arunca grenade spre militari. A cântat prin cabarete, apoi, după ce a fost înțeles și gustat de către public, pleacă în turnee înAfrica de Nord, Amsterdam și Belgia.

La apogeul carierei, în 1966, decide brusc să renunțe la viața muzicală și își încheie activitatea pe scenă prin celebrele concerte de adio de la sala Olympia din Paris. După renunțarea la scenă, Brel s-a dedicat cinematografiei, remarcându-se atât ca autor, cât și ca regizor, fără să își abandoneze preocupările muzicale.

Cât am stat în Franţa, Brel a apărut o singură dată în Marea Britanie (la fel şi Brassens), iar în 1967 a venit anunţul – mult mai rău decât despărţirea grupului Beatles – că intenţiona să se retragă sau cel puţin că va renunţa la tours de chant. Spre deosebire de acei artişti care se retrag neobosit, cu reapariţii de rămas-bun anuale şi pe mai multe continente, Brel a spus că renunţă şi, simplu, a renunţat.

 

Celebrul Gustave Flaubert, romancier și dramaturg, cunoscut, mai ales pentru Madame Bovary, una dintre cele mai importante opere ale literaturii secolului al XIX-lea.

Un editor te poate exploata.

Atmosfera sumbră a spitalului unde își petrece copilăria, neliniștile tatălui hărțuit de responsabilitate și doborât de trudă, disecțiile la care asistă mai mult în secret, toate acestea își vor spune cuvântul în cristalizarea unui caracter înclinat spre pesimism și melancolie, dar vor imprima duritate, migală și exactitate viitoarei munci scriitoricești.

Îi citește pe Byron, Goethe, Cervantes și Shakespeare. În 1836, scrie primele povestiri, influențat de stilul lui Byron: „Un parfum de mirosit”, „Ciumă la Florența”, „Turbare și neputință”. După un an, scrie romanul „Pasiune și virtute”, în care este schițat portretul doamnei Bovary.

Deşi ceruse douăzeci de mii de franci pentru roman, insista ca mai întâi Lévy (editor) să-i facă o ofertă. Lévy i-a propus zece mii de franci, iar Flaubert a acceptat suma, preferând-o umilinţei unei evaluări. Dar discuţiile n-au luat sfârşit aici.

Jean-Luc Godard, regizor, scenarist și critic de film, este un artist care controlează perfect mediul său de exprimare, suficient de încrezător în sine ca să încerce orice. Este recunoscut ca unul din pionerii curentului La Nouvelle Vague.

Fiecare cu revolta lui: pentru Godard era vorba, în primul rând, despre estetică şi politică.

Alături de Truffaut, Godard a desfăcut bucată cu bucată gramatica filmului, riscând combinaţii noi. Împreună, cei doi regizori au privit viaţa şi posibilităţile artei într-o fericită rivalitate şi colaborare, asemănătoare, într-un fel, cu cea dintre Braque şi Picasso.

Cei mai înţelepţi dintre inovatori ştiu sau cel puţin află că istoria artelor poate părea liniară şi progresivă, dar în realitate este circulară, conţine referiri reciproce şi se întoarce mereu pe propriile urme.

Julian Barnes este cronicar de televiziune, lexicograf, redactor literar şi câştigător a numeroase premii şi distincţii,  un scriitor care surprinde în operele sale întâmplări dureros de realiste, îmbinând melodrama şi comedia cu un sentiment copleşitor de bucurie: bucuria de a trăi, de a iubi, de a scrie şi de a citi. Personajele lui se împotrivesc iluziilor, îmbrăţişează riscul, suferă şi se îndrăgostesc, nu se tem să rostească adevărul, să îşi mărturisească sentimentele şi să renunţe la tot pentru un nou început.