Să fac repede un brainstorming: care este primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la greci? Păi bărbaţii sunt foarte chipeşi, adică ceva incredibil, excepţional, de neimaginat, visul cel mai frumos. Statui greceşti, ce să mai. Prin opoziţie, femeile sunt, cum să vă spun… incredibil de neatrăgătoare (deşi bag mâna în foc că grecii cred că grecoaicele sunt cele mai frumoase femei de pe mapamond; exact aşa cum românii cred despre românce).

Printre altele, Ghidul Xenofobului dedicat grecilor spune că:

“Întâlnirile cu prietenii, fie întâmplătoare sau programate, sunt de obicei pentru un pahar sau mai multe) la orice oră din zi şi din noapte (în Grecia nu există obligaţia ca localurile să respecte un anumit program) (…)

În anii din urmă, whisky-ul aproape a devenit o băutură naţională a Greciei. Până şi în cele mai izolate sate, departe de metropolă, licorile locale, rakí sau tsikoudiá, au fost împinse pe locul al doilea. Grecii beau patruzeci şi cinci de milioane de sticle de whisky pe an – ceea ce înseamnă că au pătruns în liga ţărilor cu cel mai mare consum pe cap de locuitor din lume.”

Când mă gândesc la Scoţia mă imaginez stând relaxată la o terasă, cu o ţigară în stânga, cu un cocktail în dreapta, rochia îmi stă în dezordine ca într-o pictură renascentistă, vântul îmi flutură prin plete, şiragul de perle îmi împodobeşte gâtul delicat etc. În faţa mea stă, privindu-mă admirativ, v-aţi prins, un domn îmbrăcat în fustiţă, care îmi cântă la cimpoi. Pentru că, da! visul meu este scoţianul care poartă kilt şi care are un repertoriu bogat de şlagăre ce se interpretează doar la cimpoi. De altfel, prietenii mei dacă mi-ar fi prieteni adevăraţi şi mi-ar dori binele, primul lucru la care s-ar gândi să mi-l ofere cadou de ziua mea, ar fi o serenadă la cimpoi.

În concluzie, după cum uşor este de ghicit, primele lucruri care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la Scoţia sunt kiltul şi cimpoiul.

Printre altele, din Ghidul Xenofobului dedicat scoţienilor aflăm că:

“Odinioară, scoţienii vorbeau un alt fel de engleză, şi multor străini li se pare că şi azi o mai fac. În realitate, în prezent ei se exprimă în engleza standard (…).

Chiar şi poeziile moderne scrise în scoţiană sunt publicate împreună cu un glosar menit să explice fraze care ar suna cam aşa: „No, mai ţâpă oloi un chiculeţ în croampele şelea!“ („Mai pune puţin ulei în cartofii aceia.“)

Celor care nu sunt originari din Glasgow le prinde bine un ghid de conversaţie în limba vorbită local, iar lucrarea Parliamo Glasgow, care oferă explicaţii ale unor fraze utile precum JAWANNABEELTOANRAMOOTH? („Vrei o curea peste gură?“) nu lipseşte niciodată din librării.”

Australia, o Australia. Când vine vorba despre acest loc pe care dintotdeauna l-am perceput drept un minunat şi îndepărtat tărâm, nu mă pot gândi decât la ceea ce are planeta mai frumos: diavolii. Pentru că, da, diavolul tasmanian este cel dintâi care îmi vine în minte când vine vorba despre continentul australian.

De săptămâna viitoare Ghidul Xenofobului dedicat australienilor va putea fi găsit în toate librăriile. Printre altele, acesta spune:

“Insultele sunt aproape termeni de alint şi, dacă un australian nu are o poreclă, mai mult ca sigur suferă de o severă tulburare de personalitate. Cei cu un picior amputat vor fi porecliţi, probabil, „ciotuleţ“, iar un bărbat scund şi chel va fi „botezat“ de amicii lui „Kojak bonsai“.

Nimic nu este sfânt pentru australieni. (…) La numai câteva zile după ce Lindy Chamberlain a susţinut că un câine dingo i-a răpit copilul din tabăra de la Ayers Rock, apăruseră deja tricouri cu mesajul „Câinele dingo e nevinovat“.

Locuitorii Australiei de Sud sunt numiţi „mâncători de ciori“ – fără îndoială de la calitatea jalnică a terenurilor agricole din zona de nord a acestui stat. Locurile sunt acolo atât de aride şi de pustii, încât ciorile trebuie să zboare cu spatele ca să nu le intre praful în ochi. Oamenii din Australia de Vest şi-au acceptat titlul de sand-gropers (sintagma, care s-ar traduce literal ca „bâjbâitor în nisip“, desemnează un peşte de mari dimensiuni din apele australiene, caracterizat de o deschidere uriaşă a gurii). “