O sferă îmbrăcată în pâslă de clorofilă. Un continent fără munți, fără ape și fără țărmuri. Un astru fără hărți. Nu și fără mistere.

Verde Aixa nu este doar o carte despre călătorii celeste. Nu e nici măcar un thriller. Desigur, dispariția membrilor unei nave de cercetare de pe Pământ, ajunsă pe o fascinantă planetă populată doar de un codru colosal, constituie neîndoielnic subiectul cărții, însă, dincolo de tensiunile existente la acest nivel, palpită un soi de nervură centrală ce traversează întregul volum.

Membrii navetei Abisal se îndreaptă plini de năzuințe și curiozitate spre o planetă fantastică. Ajuns la destinație, omul va face ce știe el mai bine: își va croi cale în substanța corpului ceresc. Toate necazurile lor vor constitui însă ocazia de a contura o imagine asupra relațiilor ce se stabilesc între cele două forme de existență. În Verde Aixa reîntâlnim motivul naturii dominatoare. Astrul reprezintă un fel de codru fantastic la scară cosmică. Capabilă de a se apăra, Aixa nu se va da înapoi de la a riposta în fața intruziunii violente și distrugătoare, cam în același fel în care pădurea sadoveniană din Nopțile de sânziene îi alungă pe nepoftiți, demontrând, încă o dată, că deține controlul și resursele necesare regenerării. Adevărat personaj, Aixa se mișcă, murmură, se apără și atacă.

Pe de o altă parte, fascinația pe care o exercită asupra oamenilor se asemănă cu cea descrisă de Stanislaw Lem, în fabulosul Solaris. Aixa este tot o planetă ce nu-și relevă misterele, tăcută, față de care exploratorii se apropie cu același interes, apoi teamă. Mută și opacă, pădurea se conturează în poveste ca fiind străinul, ființa în ale cărei oglinzi se reflectă omul, în speranța regăsirii unei imagini cât mai fidele. În momentul în care ambiția îi este împlinită, încep însă problemele. Putem vorbi astfel despre Aixa, atât ca o reprezentare a raportului uman cu natura de aici, de pe Terra, dar și a celor pe care le dezvoltă cu ,,celălalt”.

Autor: OanaChitu

Citeşte continuarea pea bookblog.ro