Ce mai citim toamna asta? Recomandări de lectură de la Ema Cojocaru

Ema Cojocaru 600p400

Probabil că ce voi spune va suna amuzant, dar multă vreme am trăit cu impresia că editura Nemira publică numai science-fiction și thrillere marca Stephen King, două genuri literare cu care credeam că nu mă împac (între timp am citit Shining și câteva cărți SF care mi-au schimbat părerea). Asta se întâmpla într-o vreme când lecturile mele erau mai degrabă un rezultat al hazardului, nicidecum un proces întru totul conștient, dar, între timp, m-am lămurit că oferta editurii este mult mai variată.

Acum am în bibliotecă volume de John Banville, Roland Topor, Juan Carlos Onetti, John Barth (recunosc, multe așteaptă încă să fie citite) și, mai recent, de Julian Barnes, un autor pentru care am făcut o mică pasiune. După ce i-am descoperit cărțile, mi-am propus să citesc măcar una în fiecare an (dacă nu chiar două), pentru că îmi plac umorul, franchețea, reflecțiile despre viață și umanitate ale lui Barnes. Eu am început cu Sentimentul unui sfârșit și am continuat cu Tristeți de lămâie, iar următoarele pe listă sunt Privind în soare, Nimicul de temut și, neapărat, Papagalul lui Flaubert (plus celelalte cărți, până le epuizez pe toate).

Deși, până să plec la facultate, am trăit ani de zile alături de colecția de cărți SF a fratelui meu, n-am avut niciodată curiozitatea de a citi măcar unul dintre titlurile respective. Pur și simplu eram convinsă că genul acesta literar nu este pentru mine. Mult mai târziu, am făcut o încercare cu Omul demolat de Alfred Bester și, spre surprinderea mea, romanul mi-a plăcut foarte mult. Mă așteptam să-mi prind urechile în informații tehnice și științifice greu de înțeles pentru sexul feminin, dar am găsit, în schimb, o carte plină de imaginație, acțiune și răsturnări de situație, care m-au ținut în priză până la final. Ulterior, am observat că acest lucru este valabil pentru multe dintre cărțile science-fiction – atât clasice, cât și contemporane -, iar cu ocazia asta s-a spulberat una dintre prejudecățile mele literare. L-am descoperit apoi pe Philip K. Dick cu al său Ubik, o carte care m-a ținut cu sufletul la gură și mi-a pus serios mintea la încercare. Am trecut pe lista de lecturi viitoare Omul din castelul înalt (poate cel mai cunoscut roman al autorului) și Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul, care m-a atras prin premisă și titlul bizar.

M-am bucurat că Nemira a tradus și Silozul de Hugh Howey, o carte care a făcut furori după ce autorul a publicat-o independent, iar mie mi-a oferit câteva ore de lectură palpitantă (plus că mi-am petrecut alături de ea o noapte de revelion, dar asta este o cu totul altă poveste). Observ că, între timp, a apărut și prequel-ul (Silozul. Începuturile), pe care sper să îl citesc la un moment dat. Oricum, mă aflu abia la ușa de intrare în vastul univers science-fiction, așa că mă așteaptă un drum lung și plin de surprize (plăcute, sper eu), punctat cu cărți mai noi sau mai vechi, precum Trilogia furnicilor de Bernard Werber, Mâna stangă a întunericului de Ursula K. Le Guin, Hoțul cuantic de Hannu Rajaniemi, Cartea Judecății de Apoi de Connie Willis sau Trilogia Spin a lui Robert Charles Wilson.

În fiecare toamnă îmi fac planuri grandioase în privința lecturilor din lunile următoare, când nu mai ies așa de des și prefer să hibernez în fotoliu cu câte o carte în brațe. Iarna aceasta sper să citesc, în sfârșit, Manuscrisul găsit la Saragosa de Jan Potocki, un labirint întortocheat de povești gotice, istorice, erotice, filozofice sau fantastice, care amintesc de „O mie şi una de nopți” şi „Decameronul” lui Boccaccio. Până și viața contelui Potocki pare desprinsă dintr-o carte de aventuri, iar multe dintre poveștile sale sunt inspirate de locurile pe care le-a vizitat și înclinația spre supranatural și societăți secrete.

O cititoare pe care am cunoscut-o datorită blogului mi-a recomandat, într-un mod foarte convingător, cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu, pe care eu o clasasem deja drept o scriitoare a copilăriei mele. Pe la 12-14 ani citeam cu înfrigurare aventurile Melaniei, iar romanul Coșmar mă bântuie și astăzi, dar nu m-aș fi gândit vreodată să revin la cărțile autoarei (supranumită, în caz că nu știați, „Agatha Christie a României”). Ei, iată că respectiva cititoare m-a convins să adaug pe listă Un blestem cu domiciliul stabil – carte pe care o voi deschide curând, cu melancolie și curiozitate.

Mă tentează destul de mult cărțile lui George R.R. Martin, dar trebuie să recunosc că mă uit în altă parte: tare mi-e teamă că-mi vor crea dependență, iar eu prefer să alternez scriitorii și genurile literare. În schimb, aștept cu nerăbdare apariția cărții Jumătate de rege, prima din seria Marea sfarâmată a lui Joe Abercrombie, despre care am auzit numai lucruri bune. Tot din domeniul fantasy, am pe listă – chiar dinainte de a se traduce la noi – cartea lui Mark Helprin, Poveste de iarnă, care stă la baza filmului omonim (eu nu l-am văzut, tot așteptând să citesc romanul). O lume imaginară construită credibil, plină de suspans și mister, poate fi remediul perfect pentru vremea mohorâtă care mă așteaptă în următoarele luni – așa că am de gând să mă refugiez mai des în universul romanelor fantasy și science-fiction.

Cărțile care merită citite sunt destule, de asta nu ne putem plânge vreodată, așa că nu pot decât să vă doresc ceea ce îmi urez și mie: mai mult timp pentru lectură și cât mai multe povești interesante, care să ne ajute să trecem cu bine și de iarna aceasta. 🙂

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.