După debutul ei de acum 16 ani, Jonathan Strange & Mr. Norell, Susanna Clarke a ajuns pe lista scurtă pentru premiile Costa cu al doilea ei roman, mult-așteptatul Piranesi, publicat în ARMADA.
Costa alege „cele mai plăcute” cărți pe cinci categorii și anul ăsta au ales din 708 cărți. Piranesi, povestea fantastică a unui bărbat care trăiește într-o casă în care un ocean e prizonier, a fost descris de juriul Costa „fermecător imaginat”.
Clarke, care a fost diagnosticată cu epuizare cronică după publicarea bestsellerului Jonathan Strange & Mr. Norell, spune că e extrem de fericită să ajungă pe lista Costa:
E o carte pe care nu am știu cu adevărat dacă pot să o scriu. Presupun că au fost multe lucruri împotrivă, împotriva posibilității să fie scrisă vreodată – după o boală așa lungă chiar nu știam dacă voi reuși. Apoi nu eram foarte sigură ce am scris. Deci faptul că e astfel recunoscută valoarea ei e absolut minunat.
Casa lui Piranesi nu e deloc una obișnuită: are camere infinite, coridoare nesfârșite, pereții sunt ticsiți de mii și mii de statui, toate diferite. Un labirint interior ascunde un ocean: valurile răsună de sub scări, camerele se inundă în câteva secunde.
Dar Piranesi nu se teme. El înțelege valurile și modelul labirintului. Viața lui înseamnă explorarea casei. Doar că nu e singur în casă. Mai există Un Străin care ascunde un secret întunecat.
Madeline Miller
Piranesi m-a uluit. E o poveste miraculoasă și luminoasă, plină de mister și aventuri într-o lume fantastică, și totodată o meditație profundă despre condiția umană: despre cum e când te simți pierdut și apoi te regăsești.
TweetCe lume fascinantă creează Clarke, ce ritm nebun de dezvăluiri, ce protagonist pur și ce personaje secundare fluide moral, ce frumusețe, ce tensiune, ce final perfect!
David Mitchell