Jurnalistul Denis Grigorescu, de la publicația Adevărul, a avut șansa să aibă o conversație unică cu fiul lui Ernest Hemingway – Patrick, despre o altă față a tatălui său și despre viața de familie.

„Dragă tată”, de Patrick Hemingway, proaspăt apărut în imprintul Orion, este un proiect de familie, care ne oferă azi, în premieră, un portret nuanțat al lui Ernest Hemingway, unul dintre cei mai apreciați și mai controversați scriitori ai secolului al-XX-lea.

Singurul încă în viaţă dintre cei trei copii ai lui Ernest Hemingway, Patrick (94 de ani), a acordat un interviu pentru „Weekend Adevărul“, primul de altfel pentru o publicație din Europa Centrală și de Est.

Cu nostalgie, tandrețe și multă sinceritate, el și-a adus aminte de tatăl său, pe care l-a caracterizat scurt drept „geniu“ și a vorbit despre rolul pe care l-au avut singurătatea și romantismul în literatura marelui scriitor. Pe lângă amintirile cele mai dragi din copilărie, Patrick a vorbit și despre relația specială a tatălui său cu celebrii scriitori F. Scott Fitzgerald și John Dos Passos.

Patrick Hemingway este fiul celei de-a doua soții a scriitorului, Pauline Pfeiffer. După ce întreaga copilărie a fost mai mult o călătorie alături de părinții săi, el a rămas în SUA, unde a terminat studiile la Harvard – istorie și literatură –, iar apoi, mare parte din viață și-a petrecut-o în Tanzania, unde a fost vânător profesionist și a avut o afacere de safari.

La finalul anilor ’90 s-a întors în America și s-a ocupat de publicarea post-mortem a cărții tatălui său, „True at First Light“, bazată pe experiența acestuia în Africa.

Majoritatea cărților lui Ernest Hemingway, unul dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile, au fost traduse și publicate în România de-a lungul timpului, însă abia acum putem avea un portret mai bine conturat al laureatului Nobel: Editura Nemira a publicat în această lună „Dragă tată“, un volum inedit de scrisori dintre Patrick, sau bătrânul Șoricel, așa cum îl alinta Hemingway pe fiul mijlociu, și marele scriitor american.

Corespondența este organizată cronologic, de la prima scrisoare pe care Patrick a primit-o din Wyoming, pe când avea doar patru ani, iar tatăl său îi scria că își dorește un câine bun de vânătoare, până în mai 1961, când Patrick era la rândul său un tânăr tată.

Ernest Hemingway (1899-1961) a schimbat modul în care se scria proză mai mult decât oricare alt scriitor al timpului său. Publicarea romanelor ”Fiesta” și ”Adio, arme” l-au transformat rapid într-unul dintre cei mai mari și mai apreciați scriitori ai secolului al XX-lea.

Microromanul său clasic, „Bătrânul și marea”, a câștigat Premiul Pulitzer în 1953, iar în 1954, la scurt timp după ce a supraviețuit la două accidente cu avionul în Africa, a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Multe dintre romanele lui Ernest Hemingway au fost ecranizate.

Viața și realizările sale sunt explorate în profunzime în filmul documentar PBS, realizat de Ken Burns și Lynn Novick, Hemingway. Cunoscut pentru personalitatea sa vulcanică și pasiunea pentru coride, pescuit și vânătoare, Ernest Hemingway a luat parte la ambele conflagrații mondiale și la Războiul Civil din Spania, unde a fost corespondent de război. A murit în Ketchum, Idaho, pe 2 iulie 1961.

Patrick Hemingway este al doilea copil dintre cei trei fii ai lui Ernest Hemingway. Născut în Kansas City, Missouri, în 1928, a crescut în Key West, Florida. A absolvit Universitatea Harvard și a urmat o carieră de vânător profesionist în Tanzania, Africa, iar mai târziu a devenit instructor la The College of African Wildlife Management, Mweka. Acolo a servit ca ofițer forestier detașat de Food and Agricultural Organization a ONU (FAO). S-a retras în Bozeman, Montana (S.U.A.), unde locuiește împreună cu soția și familia sa.

„WEEKEND ADEVĂRUL“: Când ați realizat pentru prima oară cât de faimos era tatăl dumneavoastră?

PATRICK HEMINGWAY: Mi-am dat seama cât de cunoscut era tatăl meu după ce am fost trimis la internat, la școală.

– Care este cea mai emoționantă amintire pe care o aveți legată de el?

Mi-ați pus o întrebare specială și tulburătoare… Cred că cel mai emoționant a fost faptul că, la sfârșitul vieții tatălui meu, am realizat prin câte suferințe a trecut pe parcursul vieții sale atât de intense.

– Sunteți printre extrem de puținii oameni rămași în viață care l-au cunoscut direct pe Ernest Hemingway, unul dintre cei mai mari scriitori americani. Cât de emoționant este acest sentiment pentru dumneavoastră?

– Este un sentiment de o emoție extrem de puternică. Pentru că de fiecare dată este foarte sensibil să depăn amintiri despre viața și cariera tatălui meu.

– Dacă ar fi să îl descrieți pe Ernest Hemingway într-o frază sau o sintagmă, care ar fi aceea?

Aș spune doar că tata a fost un geniu.

Hemingway, un tată amuzant

– Ernest Hemingway își petrecea mult timp cu dumneavoastră și frații dumneavoastră și adora acest lucru. Ne puteți împărtăși o întâmplare amuzantă din vremurile minunate ale copilăriei?

Îmi amintesc când tata m-a luat cu el la Key West, chiar și când traseul era dificil, și cât de mult se amuza. De exemplu, îmi aduc aminte de o zi în care atât eu, cât și tata am urinat ca să stingem un incendiu de pe unul dintre podurile de lemn.

– Cât era amuzament și cât era afecțiune în relația cu tatăl dumneavoastră?

Relația noastră a fost arhiplină de amuzament și de afecțiune, două dintre marile lui calități.

– Spre deosebire de ceilalți copii ai săi, v-ați preocupat de tatăl dumneavoastră și ca scriitor, nu numai ca părinte. Cum a fost să știți și să simțiți ceea ce el încerca să realizeze ca scriitor?

Am realizat că aveam o relație aparte și profundă cu unul dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile. A fost pentru mine o oportunitate unică să văd creațiile unui geniu, inclusiv în procesul lor de elaborare.

– După un accident de bicicletă avut în Key West, ați suferit o lovitură la cap și ați decis să luați un an sabatic înainte de a urma studiile de Biologie la Universitatea Stanford. Ați suferit o cădere nervoasă care, după cum spuneați, „avea aspectul unei schizofrenii“ și ați fost tratat în Cuba de către tatăl dumneavoastră și de un psihiatru. „În loc să mă interneze într-o clinică, ceea ce mulți ar fi făcut, tata a avut grijă de mine acasă. Îi datorez viața acestui lucru“, spuneați într-un interviu în 2022. Cât de importantă a fost grija familială pentru recuperarea dumneavoastră?

Aș vrea să spun că nu doar tata a avut grijă de mine în acea perioadă dificilă. Ce a fost cu adevărat minunat atunci a fost faptul că, alături de tata, și mama și mama vitregă, precum și de un foarte bun psihiatru, doctorul Stettmeier, au avut cu toții grijă de mine. S-au unit cu toții în ceea ce a fost un minunat exemplu de solidaritate pentru salvarea unui copil care, fără sprijinul lor, nu și-ar mai fi recuperat vreodată sănătatea mintală. Nu voi uita vreodată tot ce au făcut pentru mine.

Scrisul, o singurătate cât adâncul mării

– În 1959, într-un interviu acordat lui George Plimpton, Hemingway spunea: „Cu cât mergi mai departe cu scrisul, cu atât ești mai singur“. Ați simțit acea singurătate a tatălui dumneavoastră ca scriitor?

Da, am simțit că era foarte singur în anumite aspecte din cărțile pe care le-a scris. Și a descris acel sentiment ca fiind undeva departe, în mijlocul mării, și l-a imortalizat în „Bătrânul și Marea“. Este vorba de acel sentiment al lui de a fi prea departe și de a pierde controlul.

– Tatăl dumneavoastră a spus la un moment dat: „Cel mai bine scrii cu siguranță atunci când ești îndrăgostit“. Cât de importantă a fost iubirea pentru cariera sa literară?

Tata și-a început cariera literară ca scriitor romantic. Însă cred că, în cele din urmă, a lăsat romantismul pentru altceva. Iar acel altceva a fost o perspectivă cu totul și cu totul aparte asupra condiției noastre umane, perspectivă ce nu este una romantică. Și tata a exprimat această viziune specială în „Dealurile verzi ale Africii“, cartea lui foarte realistă despre acel tărâm. Despre acest roman, tata spunea că cititorul este liber să adauge orice interes romantic ar fi avut la acea vreme.

Omul cărților, nu al filmelor

– Care a fost prima carte a lui Ernest Hemingway pe care ați citit-o și ce impresii v-a lăsat acea carte?

Nu mai sunt foarte sigur care a fost prima carte citită, dar dacă memoria nu mă înșală, cred că a fost „Adio, arme“. În opinia mea, acea carte este o capodoperă în cel mai bun sens al cuvântului și încă mai cred că este preferata mea dintre toate cărțile pe care le-a scris tata.

– S-au făcut multe ecranizări după cărțile impresionante ale lui Ernest Hemingway. Care era opinia lui despre aceste filme? Îi plăcea calitatea lor cinematografică?

Tata era foarte nemulțumit de aproape toate filmele făcute după cărțile sale. I-a plăcut totuși filmul „Ucigașii“ (1946), cu Ava Gardner și Burt Lancaster. Însă, în general, când mergea la cinema să vadă un film făcut după vreuna dintre cărțile sale, îl apuca somnul. Trebuie să spun că tata nu prea mergea la filme.

– „Nu există un prieten mai loial decât o carte“, spunea la un moment dat tatăl dumneavoastră. Sunteți de acord?

Da, cu siguranță. Cărțile bune pot fi recitite iar și iar.

– Care este cea mai bună carte a lui Ernest Hemingway în opinia dumneavoastră?

Cred că „Bătrânul și Marea“ este cea mai bună carte pe care a scris-o vreodată.

– Dacă ar trebui să faceți o recomandare literară cuiva care nu a citit vreun rând scris de către tatăl dumneavoastră, ce carte sau povestire scrisă de Ernest Hemingway i-ați recomanda mai întâi?

I-aș recomanda să citească mai întâi povestirea „Pe cheiul din Smirna“, ce a fost publicată pentru prima oară în 1930, în colecția de povestiri „In Our Time“.

Ultima amintire: imaginea unui tată bolnav

– Cât de mult v-a influențat cariera moștenirea tatălui dumneavoastră?

Am încercat să explorez mereu viața tatălui meu – unde a trăit, cum a trăit, și toate acestea pentru a crește propria mea apreciere a vieții. Și pot spune că a funcționat foarte bine pentru mine.

– Care este ultima amintire pe care o aveți legată de tatăl dumneavoastră?

Este una dintre ultimele scrisori pe care mi le-a scris, scrisoare în care am văzut ceva ce m-a tulburat foarte mult, și anume când mi-a spus că a slăbit mult și că ajunsese să aibă 78 de kilograme. Iar această informație mi-a transmis mesajul că tata era foarte bolnav. Și că el și ceilalți au ascuns acest lucru de mine.

„Tata mi-a spus că mă consideră și un frate, nu numai fiu“

– Volumul „Dragă tată“ a fost publicat în România la Editura Nemira. Care a fost primul lucru care v-a venit în minte când ați aflat că această carte memorabilă va fi tradusă și în română?

Am simțit o bucurie și o plăcere foarte mari. Pentru că știu că România e o țară cu o cultură bogată, cu mulți oameni pasionați de citit, oameni ce vor putea acum să citească acest volum special în propria lor limbă.

– Care a fost cea mai specială scrisoare pe care ați primit-o de la tatăl dumneavoastră?

Este una cu totul și cu totul emoționantă, o scrisoare în care tatăl meu mi-a spus că mă consideră și un frate, nu numai fiu. Iar acest fapt a însemnat mai mult pentru mine chiar și decât faptul că mă recunoștea ca fiu.

Francis Scott Fitzgerald, prieten și rival

– Într-o scrisoare pe care tatăl dumneavoastră i-a scris-o lui Francis Scott Fitzgerald în 1925, i s-a confesat la final lui Fitzgerald că iubește să scrie scrisori „deoarece este un mod minunat de a te detașa de muncă și în același timp de a simți că ai făcut ceva special“. Cum ar putea fi explicată abilitatea uimitoare a tatălui dumneavoastră de a crea artă prin scrisul său, chiar și atunci când a scris scrisori?

Cred că un singur cuvânt poate descrie cel mai bine această calitate extraordinară a tatălui meu pentru scris în multiple forme: talentul.

– Ernest Hemingway și-a amintit la un moment dat că la începutul prieteniei lor, Francis Scott Fitzgerald a devenit prietenul său cel mai loial. V-a vorbit vreodată tatăl dumneavoastră despre el? Care erau impresiile sale despre Fitzgerald?

Tata nu mi-a vorbit vreodată direct despre acesta, însă îi știam opinia despre Scott, și anume aceea că avea talent, însă că era un om foarte fragil, cu un talent foarte fragil care în cele din urmă l-a doborât.

– De ce se spune că relația tatălui dumneavoastră cu Francis Scott Fitzgerald era una foarte competitivă?

În opinia mea, toți oamenii talentați ai unei generații concurează între ei. Iar acest spirit de competiție se aplică, bineînțeles, și în literatură, fără excepție. Iar relația tatălui meu cu Scott este un exemplu cât se poate de palpabil în acest sens.

– De asemenea, scriitorul cu care tatăl dumneavoastră s-a înțeles cel mai bine a fost John Dos Passos. Cum era Dos Passos ca prieten? Cum ar putea fi „decodată“ această mare prietenie dintre cei doi?

Cred că baza prieteniei lor foarte strânse a fost aceea că ambii erau scriitori. În plus, tata și John Dos Passos împărtășeau pasiunea pentru mâncare, citit și bârfe. Și soțiile lor au împărtășit această prietenie. Katie, soția lui Dos Passos, era prietenă cu Ernest încă din copilărie. Iar Dos Passos a fost prima persoană care a explorat Key West și l-a recomandat ca pe un loc în care merită să trăiești.

Interviu în exclusivitate pentru Adevărul.

Tweet