În imprintul Orion a apărut o nouă carte despre viața femeilor – Pântecul. Cum începe povestea noastră, de Leah Hazard. O examinare complexă și onestă a prejudecăților culturale care au făcut ca uterul să fie atât de prost înțeles timp de secole, cartea de față oferă o abordare proaspătă asupra unui organ care aduce deopotrivă plăcere și durere, având un rol mult mai important decât ne-am imaginat vreodată.
Toți ne începem viața în uter, dar cât de multe știm despre structura și modul lui de funcționare? Împletind istoria medicală, descoperirile științifice și investigația jurnalistică, Leah Hazard ne oferă o descriere detaliată a celui mai misterios și mai controversat organ uman.
Este uterul conectat la creier? Care este rolul menstruației? Afectează histerectomia plăcerea sexuală? Cât timp se păstrează sperma în criptele uterine? De ce durează atât de mult diagnosticarea endometriozei? Va fi posibilă vreodată gestația externă? Pot avea bărbații uter?
Leah Hazard, de profesie moașă, răspunde la toate aceste întrebări cu erudiție, empatie și umor, demontând toate miturile construite în jurul acestui organ.
Pântecul, biografia erudită și fascinantă a unui organ îndelung defăimat, este o carte absolut necesară, plină de sensibilitate și provocatoare din punct de vedere politic, scrisă cu foarte mult talent.
Katherine May, autoarea bestsellerului Iernile sufletului
Fragment în avanpremieră
MENSTRUAȚIA
MAREEA PURPURIE, AURUL LICHID
O legendă urbană zice că nu ne aflăm niciodată la mai mult de 2 metri de un șobolan sau la mai mult de trei metri de un păianjen. Aceste afirmații pot să vă trezească interesul sau chiar să vă dezguste, dar cum v-ați simți dacă v-aș sugera că nu sunteți niciodată la o distanță mai mare de câțiva metri de o persoană aflată în perioada menstruației? În autobuz, în timp ce stați la coadă să vă cumpărați cafeaua de dimineață, la linia de asamblare dintr-o fabrică, în supermarket, chiar și într-un club de striptease, într-o sală de așteptare de clasa întâi sau într-un apartament de lux, femeile și mai mult de câțiva transsexuali sângerează în liniște, uterele lor făcând ceea ce fac uterele de milenii: își elimină mucoasa, redevenind ca noi, începând un nou ciclu de viață, cu credința oarbă că aceasta s-ar putea să fie luna în care se va produce, în sfârșit, fertilizarea.
Multe s-au scris despre rușinea și stigmatul pe care culturile din întreaga lume le asociază cu persoanele care sunt la menstruație și cu sângele lor. Scripturile, literatura și istoria orală cuprind infinit de multe feluri în care fetele și femeile au fost privite ca fiind necurate, profane și la limita diabolicului în timpul menstruației, sângele lor având puterea să contamineze, să desacralizeze, să saboteze lucruri importante precum vânătoarea, recoltele și festivitățile, impunându-se tabuuri asupra sexului și plăcerii feminine. Persoanele aflate în timpul menstruației au fost – și încă sunt, în unele locuri –ostracizate, și uneori chiar izolate fizic de restul comunității lor și de ritmul vieții cotidiene. Multe cărți au abordat pe larg istoria rușinoasă a menstruației; aceasta nu este una dintre ele. Dacă ai un uter care este la menstruație, știi deja destule despre stigmat și rușine. Dacă ai parcurs vreodată drumul ce părea fără de sfârșit, între sala de clasă și toaletă, pe coridor, cu un tampon ascuns sub mânecă, dacă ți-ai legat vreodată puloverul în jurul taliei pentru a ascunde o pată de sânge apărută pe nepregătite sau dacă ai fost vreodată mustrată de un profesor că nu participi la ora de educație fizică, chircită fiind de crampe înfiorătoare, atunci știi ce este rușinea. Dacă ți-ai băgat vreodată firul tamponului înauntrul costumului de baie sau ți-ai sucit gâtul să controlezi dacă se vede denivelarea produsă de tampon în interiorul blugilor tăi, atunci știi ce înseamnă stigmatul. Iar dacă nu ești o persoană care are menstruație, dar ai pălit vreodată la vederea unui șervețel pătat de sânge rămas pe fundul vasului de WC al prietenei tale sau ai trecut vreodată grăbit pe lângă produsele destinate menstruației, dintr-un supermarket, sau ai bodogănit și ai schimbat, în mod ostentativ, canalul în mijlocul unor reclame despre cele mai noi și mai fine tampoane, atunci și tu ai absorbit rușinea și stigmatul, chiar mai bine decât pot să absoarbă tampoanele din reclame „sângele“ sintetic, albastru și inofensiv. Nu ai nevoie de această carte pentru a ți se spune din ce cauză o funcție lunară normală, fiziologică, a unui uter adult, a ajuns să fie privită ca fiind jenantă, scârboasă și de-a dreptul periculoasă. Ai nevoie de această carte ca să-ți spună ce anume face uterul atunci când este la menstruație, ce anume se elimină și din ce cauză sângele pe care-l ascunzi (și de care te ascunzi) poate să schimbe înțelegerea stării de boală, a corpului nostru și a vieții noastre, pentru totdeauna.
Ține-te bine, cititorule! E săptămâna rechinilor.
Înainte de a deschide discuția cu „de ce“-uri și motive din cauza cărora potențialul menstruației a rămas neexplorat, trebuie să ne întoarcem la tablă pentru a ne reaminti ce anume este menstruația. Dacă, la fel ca mine, nu ați acordat mare atenție orelor de educație sanitară – sau de Educație sexuală, sau Educație sanitară personală și relații sexuale, sau oricare altă denumire pe care au dat-o Păsărilor și Albinuțelor în zilele noastre –, atunci singurele voastre cunoștințe cu privire la fiziologia menstruației poate fi o amintire difuză a unei scheme hormonale notate de la Ziua 1 la Ziua 28, cu vârfuri aparent întâmplătoare de estrogen și progesteron între ele. A, da, schema…– vă amintiți de ea acum? Să ne întoarcem pentru scurt timp la schemă, să o înțelegem, și apoi să nu mai vorbim niciodată despre ea.
Între 10 și 16 ani – aceasta este vârsta la care cele mai multe fete vor avea prima lor sângerare menstruală. Această primă zi – și apoi tot așa, la fiecare ciclu, este notată drept Ziua 1. În următoarele câteva zile, cantități crescute de estrogen acționează asupra ovarelor, pe care le ajută să ducă la maturitate unul sau mai mulți foliculi ovarieni, iar în preajma Zilei 14, un val de ceea ce se numește hormonul luteinizant (poți să-l memorezi și apoi să-l uiți) face ca unul dintre foliculi să se rupă și să elibereze un ovul într-unul dintre tuburile subțiri care conduc la corpul uterului. Progesteronul ajută la îngroșarea mucoasei uterine – a endometrului – pentru cazul în care ovulul respectiv va fi fecundat de un spermatozoid și are nevoie de un loc umed în care să se implanteze, dar, dacă acest lucru nu se întâmplă, nivelul progesteronului se prăbușește, iar ovulul și mucoasa uterină sunt în cele din urmă eliminate sub forma a ceea ce noi considerăm a fi „sângerarea periodică“, în ziua sau în jurul Zilei 28 a ciclului, care devine Ziua 1 a următorului ciclu. Unei cantități de 30–70 ml de fluid îi trebuie între trei și șapte zile pentru a părăsi corpul, însoțite uneori de simptome ce merg de la crampe abdominale, până la întărirea sânilor, dureri de cap, diaree și anxietate – poate toate sau poate niciunul dintre ele – și întreaga poveste se reia de la capăt.
Veți remarca, probabil, că atunci când vorbim despre menstruație, apar o mulțime de exprimări de tipul „aproximativ“ sau „în jur de“, deci o aproximație destul de mare. Persoanele care sunt la menstruație pot să înceapă ciclul și de la vârsta de 9 ani, dar și de la 15 ani, ciclul poate dura 25 de zile sau peste o lună, pot sângera moderat și fără dureri timp de trei zile, sau abundent și cu dureri mari timp de o săptămână, sau în oricare altă combinație posibilă. Însăși caracterizarea menstruației ca fiind „abundentă“ este supusă
unor dezbateri ample: unele surse sugerează că asta ar înseamna fie că tamponul trebuie schimbat la fiecare oră, fie că sângerarea trece prin lenjeria de corp, sau că este acea sângerare care interferează
cu activitatea zilnică. Așa cum o face în cazul multor aspecte legate de sănătatea ginecologică, știința contemplă perioada menstruală și ridică din umeri, mormăind jumătăți de explicații despre ce anume ar putea să fie normal și ce nu.
Cât despre ceea ce se elimină – este doar sânge, nu-i așa? Femeile sunt învățate de la o vârstă timpurie cum să-l ascundă (puloverul în jurul taliei, un șomoiog de hârtie igienică în pantaloni) și cum să scape de el (cât mai repede și mai discret posibil, fie prin îndepărtarea dovezilor, fie prin folosirea mult lăudatelor tampoane care ascund orice miros și nu foșnesc deloc). La televiziune și în reclamele tipărite, femeia subțire și fericită în pantaloni albi mulați pe corp sau în șort de tenis reprezintă modelul perfecțiunii în materie de menstruație: ea este cea care are menstruație corect, cea care rămâne veselă, activă și curată. Sângerează, dar o face în privat, zâmbește, dar pe tăcute.
Acceptăm că sângele menstrual este un lucru murdar, secret – o secreție rușinoasă pe care trebuie să o gestionăm, să o ascundem și să o eliminăm –, dar cum ar fi dacă v-aș spune că sângele pe care suntem atât de preocupate să-l ascundem este în fapt o sursă prețioasă de informație biochimică, având o amprentă personală unică, ce ar trebui apreciată și explorată? Cum ar fi fost dacă am fi știut că prin colectarea și analizarea acestui sânge am fi putut salva ani pierduți cu diagnosticări întârziate și investigații dureroase și cum ar fi fost dacă cei care sunt răspunzători de baierele pungii guvernamentale
ar fi știut că fluxul menstrual este de fapt praf de aur, având potențialul de a reduce timpii de așteptare și milioanele din bugetul național cheltuite pentru sănătate? Ceea ce ascundem, părțile ușoare sau părțile grele, stigmatul stacojiu și maroniul frunzelor de toamnă – nu picăturile albastre din reclame, ci materialul real, direct de la sursă – ar fi putut oare să fie o stânjeneală a bogăției?
