UPDATE:
Ei bine, am făcut și extragerea random dintre comentariile acestui post, așa cum promiteam. Pendragon. Faar, orașul pierdut se îndreaptă către cititorul nostru tyn! Felicitări! Revenim noi cu un mail pentru detalii.
Obișnuiesc să îmi reamintesc an de an acest lucru, pe 1 iunie și nu numai, datorită lui Lucian Blaga. A venit vara, și odată cu ea și amintirile nostalgice legate de poveștile care ne făceau lumea să devină magică!
M-am tot gândit la atitudinea mea față de cărți, pe când eram mică. Îmi amintesc că adoram să o ascult pe bunica spunându-mi basme și povești ale copilăriei ei înainte de culcare. Îmi amintesc și de cărțile pentru școală pe care eram nevoită să le citesc, fie că vroiam, fie că nu. Dar, cel mai mult și mai mult, îmi amintesc de cărțile lui Jules Verne.
Uram să citesc, îmi displăcea ideea să petrec timp în fața unor pagini fără poze. Până când tata mi-a pus în față cartea 20 000 de leghe sub mări și mi-a spus că așteaptă un rezumat de 2 pagini când o termin. Mi-a plăcut ceea ce am descoperit, cu puțină răbdare și cu o imaginație specifică oricărui copil. Era o lume fantastică în care pășisem, mă închipuiam cutreierând adâncurile la bordul submarinului Nautilus. Aventurile lor deveniseră ale mele acum.
O să încerc să întocmesc un top privind lecturile “tinereților mele”, nu demult apuse. Și le voi trece pe parcurs ce îmi vin în minte. Așadar, un “top of mind” al cărților copilăriei:
1. Evident, voi începe cu Jules Verne – 20 000 de leghe sub mări;
2. Mi-am adus aminte instant de Hans Christian Andersen – Crăiasa zăpezii;
3. Mihail Sadoveanu – Dumbrava minunată;
4. Antoine de Saint Exupery – Micul Prinț;
5. Cezar Petrescu – Fram, ursul polar.
Vă provoc să vă răscoliți și voi cufărul amintirilor și să ne aducem aminte împreună de lecturile care ne-au format, care ne-au ajutat să devenim cei de acum. Aștept să citesc multe topuri personale sau pur și simplu, să ne povestiți despre cartea preferată!
Iar prin tragere la sorți, voi premia unul dintre comentariile acestui post cu cartea D. J. MacHale – Pendragon. Faar, orașul pierdut, din colecția Nemira Junior.
Deadline: 3 iunie 2011, ora 23:59.
Tweet
1. Ion Creanga – Amintiri din copilarie
2. Ion Agarbiceanu – Fefeleaga
3. Mihail Sadoveanu – Dumbrava minunata
4. Mihai Eminescu – Fat Frumos din lacrima
Iata topul meu:
1. Cainele din Baskerville de Sir Arhur Conan Doyle
2. Cei trei muschetari de Al. Dumas
3. Dupa douazeci de ani de Al. Dumas
4. Cocosatul de P. Feval
5. Misterele Parisului de E.Sue
Acestea sunt numai cateva titluri de carti ce mi-au incantat copilaria si adolescenta. Carti ce mi-au adus bucurie in zilele „grele” de scoala, carti ce mi-au dat putere sa trec peste timiditate. Eroi ce m-au ajutat sa devin mai increzatoare in mine, in visele mele…Asa am cunoscut Parisul si Londra si o multime de alte locuri minunate. Tot astfel am devenit pasionata de istorie si de limbile straine si de o multime de alte lucruri interesante.
Mi-am adus aminte de o carte în stilul A. Dumas, citită tot prin recomandările tatălui meu: “Fausta” de Michel Zevaco. E o serie întreagă și foarte frumoasă.
Da imi amintesc de Fausta, Fausta invinsa, Cavalerul Pardaillan, Epopeea Dragostei etc. o intreaga serie de carti…
Superbe carti, ce putere de stimulare a imaginatiei aveau aceste carti, mi-au placut mai mult de cat Dumas, alt stil de scris.
Un top al meu, bineinteles ca ordinea este aleatorie:
Jules Verne – 20 000 de leghe sub mari. Mi-a placut foarte mult si m-a facut sa ma indragostesc de adancurile marii desi nu le-am explorat decat prin intermediul paginilor din carte…
Continentul misterelor – Rosny Aine si A. Dumas- Viteazul Lyderic, Contele Flandrei. Le pun impreuna deoarece le-am primit ca premiu prin clasa a treia si le-am citit ambele carti in vacanta de vara, ce vremuri… si acum tin minte cu cata ardoare dadeam paginile.
Charles Dickens- Oliver Twist, primita ca premiu in anul urmator si la fel, devorata in vacanta de vara. Mi-a placut foarte mult, o poveste trista care, cred eu, mi-a schimbat intr-un fel viziunea asupra vietii.
Deocamdata doar cartile astea patru mi le amintesc din anii copilariei mele, de pe la aproximativ 10-11 ani.
Ah, și “Aventurile lui Huckleberry Finn” de Mark Twain! Asta apropo de Oliver Twist 🙂
Se mai dau oare astfel de cărți drept premii în școala generală?
Nu stiu, dar tare mi-e frica de un lucru, ca se dau si nu le mai citeste nimeni…
Nu inteleg cum am omis sa-l amintesc si pe marele Ion Creanga. Asa ca spun acum: de Ion Creanga nu mi-a scapat nimic, cred, din cam tot ce a scris. Apropo, s-a nascut la vreo 5 km de locuinta mea. 😛
pentru ca pe vremea noastra nu existau calculatoare, wii, xbox, psp, ps3, etc. si nu prea aveai ce vedea la televizor, ne refugiam bineinteles in carti. am citit asa de mult din ce aveam in casa si din biblioteca scolii, ca in clasa a cincea deja aveam abonament la biblioteca de cartier…
*primul lucru care imi vine in minte (si asta inseamna ca afectiv sunt cel mai legat de el) este eusebiu camilar cu ale lui 1001 de nopti reistorisite pe intelesul copiilor, desigur, si cu menajamentele necesare. le-am recitit de atatea ori incat editia aia in 3 volume cu coperti negre, lucioase, nu a supravietuit, dar am gasit mai tarziu prin talcioc editia cartonata, in doua volume…
*al doilea titlu drag mie ar fi basmele omului de vladimir colin… neobisnuite si fermecatoare povesti!
*prieten bun mi-a fost si apolodor, pinguinul calator 🙂 l-am regasit de curand (cu bucurie!), in manualul de romana al juniorului meu.
*nu as putea omite zeciada lui victor tulbure (inca imi doresc sa o recitesc si nu am mai gasit-o pe nicaieri!)
*si desi imi e greu sa il trec pe ultimul loc, aici ar fi jules verne pe care l-am citit – cred – din scoarta in scoarta, favorite fiind ocolul pamantului in 80 de zile, capitan la 15 ani si ca si tine, 20.000 de leghe sub mari.
mai tarziu (nu cu mult) am descoperit romanul de aventura, capa si spada, policier-ul.. dupa care m-am apucat de lecturi mai serioase. si la un moment dat, pe cand epuizasem ce exista sf pe la british council si american library, ati aparut voi cu nautilus, si am luat-o de la capat 😛
Aş putea vorbi despre Cei Trei Muşchetari,Laleaua Neagră, Cartea Junglei, Colţ Alb, Tom Sawyer sau Cavalerii Mesei Rotunde câteva săptămâni, dar prefer să vă povestesc cum am devenit sefist…
Eram în clasa a şasea, din câte mai ţin minte, şi citeam cam tot ce-mi pica în mână. Din păcate numai în maghiară, iar Şcoala Generală Numărul 1, din Alba Iulia, cea care găzduia şi clasele la care predarea se făcea în limbile minorităţilor naţionale nu se putea mândri cu cine ştie ce bibliotecă. Aşa se face că nu mai aveam ce să citesc. Biblioteca judeţeană se afla departe de traseul meu zilnic şi când totuşi mergeam până acolo nu eram lăsat sa plec cu mai mult de două, în cazuri excepţionale trei, cărţi. La ritmul meu de citit cu o medie de o carte la zi sau chiar două în zilele de duminică ( noi sâmbăta făceam încă şcoală)eram mereu în căutare de noi surse de lectură. Împrumutam de la colegi, de la cunostinţe sau reciteam cărţile din biblioteca părintilor, din păcate nu mai mare de cincizeci de titluri…
Într-o zi însă a dat norocul peste mine. Doi moşi şi o baă s-au decis sa faca întâlnirea de şaptezeci de ani de la terminarea primelor patru clase. Doar doi moşi şi o babă pentru că doar ei mai trăiau din clasa care în urmă cu trei sferturi de secol avuse treizeci de copii. Iar bătrâneii vroiau să revadă catalogul de cândva, aşa am ajuns eu să fiu trimis în pod să răscolesc lăzile prăfuite şi s-o caut pe cea care poartă numărul 1916. Am găsit-o într-un târziu, dar înainte de asta am descoperit o cutie de carton plină cu cărţi în limba maghiară, ajunsă acolo la ultima zugrăvire a bibliotecii şi uitată de toată lumea. Cum cărţile purtau ştampila şcolii nici prin cap nu mi-a trecut că aş putea să le “subtilizez prin sustragere frauduloasă”, dar mă bucuram ca atunci când răsărea soarele în prima zi de Crăciun. Am cărat hardughia de cutie la profesoara de maghiară, doamna Goncz Hajnalka, o blondă frumosă chiar şi în aprecierea unui copil (motiv pentru care eu multă vreme n-am putut-o privi în ochi)şi stingher, mutându-mă de pe un picior pe altul, cu capul plecat şi privirea fixată în podea, am rugat-o să intervină la bibliotecară pentru a mi se permite să imprumut cinci cărţi deodată. Doamna, să-i dea Dumnezeu sănătate dacă mai trăieşte şi dacă a plecat în lumea celor drepţi să-i ierte păcatele ( la cât era de frumosă cu siguranţă avea destule) , a fost prima persoană de pe faţa pământului care mi-a zis că într-o zi voi scrie literatură, după ce mi-a citit câteva compuneri. Ştia că sunt îndrăgostit de cărţi cel puţin în aceaşi măsură ca de ea şi de o colegă de clasă- ehehehei, ce-au trecut anii când puteam purta nepăsător mai multe iubiri pe un singur suflet- aşa că a răscolit puţin conţinutul cutiei, apoi a ales o cărticică, mai degrabă o broşură decât carte.
– Asta ţi-o fac eu cadou. Poate te ajută să-ţi selectezi lecturile şi să-ţi canalizezi căutările.
Eu nici măcar nu ştiam că sunt în căutare de ceva, dar am sarit în sus de bucurie. Era un cadou la care nici măcar n-aş fi îndrăznit să visez. Cărţi primeam de la şcoală ca premiu, la sfârşitul fiecărui an şcolar, dar niciodată în preajma vacanţei de primavară, aşa că mai aveam puţin şi mă muşcam singur de urechi la cât mi s-a întins zâmbetul.
Doamna Goncz, să mă ierte pentru felul în care o priveam când stătea cu spatele la mine, era şi un bun pedagog, nu doar o bună profesoară. Mi-a recunoscut bucuria nemărginită şi cum uniforma mea peticită mărturisea clar situaţia financiară existentă în casa în care alături de mine mai creşteau trei copii, s-a aplecat, m-a îmbrăţişat şi m-a pupat pe frunte.
– Dacă şi teza de la sfârşitul acestui trimestru îţi va fi de zece, te mai cadorisesc cu două cărţi.
Am fugit cu broşura în mână, roşu până-n vârful urechilor şi mi-am jurat că-i scriu numai teze de zece, nu doar de dragul cărţilor ci şi pentru a o face fericită, nu de alta dar fiecare realizare a noastră ea o privea şi ca pe o realizare a ei şi se/ne lăuda în faţa celorlalţi profesori.
Cărticica am citit-o încă la şcoală, în două pauze. Era “O Plimbare pe Lună” a lui Ciolkovskij, o scurtă istorisire ale aventurilor unui om care a adormit pe Pământ şi s-a visat teleportat pe Lună. M-a fascinat în asemenea hal încât am recitit-o de încă patru ori, după ce am ajuns acasă…
Normal, la teză am luat zece, nu întratât pentru exerciţiile de gramatică, cât pentru compunerea liberă de zece pagini,în care am trimis un om pe Soare să i se lipească tălpile de suprafaţa fierbinte şi să i se pârlească părul de pe picioare, salvat în final de un astronaut care i-a dus apă să-l răcorească şi i-a dezlipit tălpile cu un şpaclu.
Am primit drept cadou “Piciul” fraţilor Strugatki şi “Racheta Pierdută” a lui Hal Clement, apărute în colecţia “Kozmosz Fantasztikus Konyvek”, ambele din biblioteca personală a profesoarei.
Mi le-a dat lăcrimând şi mi-au trebuit cinci ani să înţeleg că nu i-a părut rău de cărţi, că lacrimile i-au apărut ca urmare a felului în care m-am bucurat eu la primirea cărţilor.
Nu i-am mulţumit niciodată, dar poate nu e prea târziu nici acum:
Koszonok mindent, ezerszer!
( Mulţumesc pentru tot, de o mie de ori!)
Şi vă mulţumesc şi vouă dragii mei că m-aţi împins să-mi amintesc!
Foarte frumoasă întâmplarea! Emoționantă chiar 🙂
Să înțeleg că profesoara a avut dreptate, ați ajuns să scrieți literatură?
unii zic că nu prea 🙂 Dar după câştigarea ultimelor două ediţii ale concursului Helion, eu încep să cred că sunt aproape.
Robinson Crusoe, am citit-o de peste 100 de ori de incepusem sa pierd foi din ea.Ce putea fi mai placut decat sa-mi imaginez ca sunt pe insula alaturi de Robinson si Vineri. Dupa 90 am cumparat-o sa o am si in varianta noua, sper sa reusesc sa o mai recitesc dar farmecul din copilarie a disparut.
Am avut noroc de parinti pasionati de literatura, care mi-au lasat o biblioteca plina de carti. Asa ca nu mi-a trebuit mult timp pana sa ma prinda curiozitatea si sa iau de pe raft una din carti. Prima carte citita: Rosu si negru de Stendhal, a urmat imediat Alchimistul lui Paulo Coelho, Cervantes cu al lui Don Quijote, Mizarabilii lui Victor Hugo si Ana Karenina a lui Tolstoi. Pai cu asa un inceput e de mirare ca am ajuns dependenta de lectura ?
Multumita unui tata pasionat, care sacrifica multe pentru a lua o carte buna (uneori in combinatie cu vreun Omagiu sau asa ceva – se purta “pachetul”…) am avut parte de o biblioteca vasta si de un gust neostoit de lectura.
Cartile copilariei mele au fost multe, insa cel mai aproape de suflet mi-au ramas Peter Pan, Marry Poppins, Ciresarii, Micul Print, Calaretul fara cap…ma opresc pentru ca imi dau seama abia acum ca as tine-o asa pana maine. Of, cat a trecut de cand nu le-am mai rasfoit paginile ingalbenite si pe alocuri desprinse din cotor..stau si ma intreb daca baiatului meu ii vor mai spune ceva.. 🙂
Avem multe să le mulțumim părinților, doar că ne dăm seama cam târziu. Sunt sigură că băiatului dvs. îi vor plăcea la fel de mult dacă îi sunt recomandate când și cum trebuie.