Fiţi pe fază: avem trei cutii. Într-una sunt banane, în a doua sunt lămâi şi în cea de-a treia sunt şi lămâi şi banane. Pe capacul fiecărei cutii scrie exact ce se află în interiorul acesteia numai că cineva (o persoană care vrea să vă pună logica la încercare) schimbă capacele cutiilor între ele. În acest moment toate capacele dau indicaţii greşite despre conţinutul cutiilor pe care sunt aşezate.
După cum deja probabil v-aţi prins, trebuie să deduceţi în care cutie se află lămâile, în care bananele şi în care au fost puse şi lămâi şi banane. Pentru că nu sunteţi Baba Omida şi pentru că aceasta este o problemă de logică, aveţi posibilitatea să extrageţi un fruct dintr-o singură cutie. Cutia o alegeţi voi, iar fructul trebuie extras rapid fără a pipăi în jurul lui şi fără a vedea ce se afla în interiorul cutiei.
Cine rezolvă primul această problemă câştigă volumul Muşchiul mental de unde, de altfel, am şi extras acest exerciţiu de logică. Cartea conţine câteva probleme de acest gen, însă gama de exerciţii este extrem de largă şi, printre altele, ajută la îmbunătăţirea memoriei, la o relaţionare mai bună cu persoanele din jurul nostru, la înţelegerea eficientă a limbajului sau a modului în care percepem şi inregistrăm emoţiile. Astfel, după o scurtă prezentare a unor procese specifice creierului uman urmează numeroase exerciţii în care sunteţi încurajaţi să aplicaţi ceea ce vi s-a explicat. Şi este extrem de antrenant, amuzant şi educativ.
În ceea ce priveşte memoria, există diferite tehnici pentru a ţine minte şiruri de numere, de imagini sau cuvinte. În cazul listelor de cuvinte, acestea sunt mai simplu de reţinut dacă le integrăm într-o poveste.
Să zicem că trebuie să reţinem şirul de cuvinte: avion, hienă, brânză topită, Luna, vulcan, minge, unsoare, monument, poştaş, prânz. Chiar dacă vom reuşi să le memorăm prin repetarea lor timp de câteva minute, s-a demonstrat că le vom uita pe toate după un timp relativ scurt (între câteva minute şi câteva ore). Dacă alegem, însă, să facem o poveste cu aceste cuvinte, atunci avem şanse mari să ni le amintim o perioadă mult mai îndelungată de timp.
Iată o variantă de poveste oferită de Muşchiul mental: „Primul cuvânt este avion. Pe acesta încercaţi să vi-l amintiţi într-un fel oarecare. Următorul este hienă, pentru că toţi pasagerii avionului sunt hiene. Urmează brânză topită, pentru că toate hienele mănâncă senvişuri cu brânză topită. Urmează Luna, pentru că Luna este făcută din brânză topită. Avem în continuare vulcanul, pentru că pe lună se află un vulcan. Urmează mingea, fiindcă atunci când erupe, vulcanul de pe Lună aruncă în jur cu mingi. Următorul cuvânt este unsoare, pentru că mingile sunt mânjite cu unsoare. Vine apoi monument, pentru că mingile au atâta unsoare, încât aceasta curge până la Monumentul Eroului Necunoscut. Urmează poştaş, pentru că nişte poştaşi dau ocol monumentului. Ultimul cuvânt este prânz pentru că atunci când sfârşesc ocolul, poştaşii vor mânca de prânz.”
Cartea conţine numeroase astfel de exemple practice şi este extrem de utilă pentru cei care vor să cunoască mai bine anumite reacţii ale creierului uman sau pentru cei care vor pur şi simplu să îi surprindă pe cei din jur cu abilităţile lor mentale.
Aştept răspunsurile voastre la problema de logică de la începutul acestui post. De asemenea, în cazul în care aveţi nelămuriri, vă invit să le formulaţi şi eu vă voi răspunde. Exerciţiul nu e greu, ci doar necesită atenţie şi un pic de logică. Peste un timp vă voi oferi şi un indiciu care sunt sigură că vă va ajuta să elucidaţi mai uşor problema.
Update : câştigătorii sunt Phaedrus şi M.
Tweet
Ok. N’ai inteles tu, asta nu inseamna ca nu s’a inteles nimic. Nu tin la cartea aia, whatever, sugerez deci sa propui sa imparti cartea in fascicule, urmand ca fiecare sa primeasca o carte. Apoi, cand primul va spune ca mai bine ramane intreaga, chiar daca o primeste altcineva, sa i-o dai lui. Stiu, neoriginal 😀
Violeta Neamtu: daca tu n-ai inteles, nu inseamna ca nu s-a inteles nimic. Ma bucur ca ti se pare corect sa anunti un concurs, fara conditii clare de desemnare a castigatorului, iar apoi sa hotarasti tu pe criteriul daca n-am inteles nu exista. Felicitari Nemira!
@ Phaedrus: nu pot să kilăresc biata carte. nu e stilul meu:)
beau un ceai şi revin cu numele căştigătorului.
@ arana: n-are rost să faci comentarii răutăcioase.
mie îmi place să fiu corectă, bazează-te pe asta.
Si Solomon ar fi taiat un copil in doua…
Ntz
Hai sa nu ne impacientam. Eu cred ca tot ce vrea Violeta esta sa se inteleaga ca facem diferenta intre cele doua lazi ramase, dupa extragerea fructului si etichetarea primei cutii, prin aplicarea regulii mentionate la inceput: “…*toate* capacele dau indicaţii greşite despre conţinutul cutiilor pe care sunt aşezate”.
In rest, toate raspunsurile au fost corecte dar nu neaparat la fel de clare…
Booon. 1) vom mai avea concursuri, iar cărţile vor fi cel puţin la fel de interesante ca cea de astăzi.
2) avem 2 câştigători: Phaedrus – pentru că a răspuns prima şi corect.
şi M. pentru că a dat primul un răspuns corect şi clar.
primul!!! nu prima… o fi fost phaedrus al lui platon gay, da’ femee nu era