Au revenit “Jocurile Foamei”!

Am așteptat cu greu și multă nerăbdare noua serie Hardcover “Jocurile Foamei” de Suzanne Collins, în special datorită copertelor deosebite pe care le-ați putut vedea în ultimul timp în secțiunea În curs de apariție de pe Nemira.ro. Începând de astăzi, însă, primele două volume ale trilogiei sunt gata să ajungă în căminele și pe rafturile voastre!

Cu un logo oficial al Gaiței Zeflemitoare pe coperta patru și cu un design al copertelor asemenea ediției din Germania, reeditarea celor 3 romane îndrăgite de o lume întreagă a picat la momentul potrivit! Sunt mai puțin de 5 luni până când ecranizarea “Jocurilor Foamei” va invada cinematografele din România, astfel că începem să numărăm zilele până la startul unei noi ediții a Jocurilor! Și în niciun caz nu ați vrea să fiți prinși cu garda jos de premiera mondială, fără să fi citit primul volum al trilogiei…

În cazul meu, vorbele lui Stephen King sunt motivul pentru care am ajuns să citesc aceste cărți: “Pur și simplu am citit fără să mă pot opri! […] O lectură înrobitoare.” A fost de ajuns să trec de prima pagină ca să mă conving că avea dreptate. Iar efectul lecturării “Jocurilor Foamei” este și el uimitor… Simți nevoia să povestești și să recomanzi oricui să se refugieze în această lume post-apocaliptică a Panemului – celor dragi, prietenilor care niciodată nu citesc, chiar și persoanelor pe care abia le-ai cunoscut.

Dacă încă nu v-am convins, vizitați și Nemirabooks.ro pentru a citi recenziile frumoase și sincere trimise de cititorii Nemira pentru “Jocurile Foamei”!

Până va ieși din tipar și cel de-al treilea volum Hardcover al seriei, spre finalul săptămânii viitoare cel mai probabil, vă spun doar atât: Fie sorții întotdeauna de partea voastră!

9 Commentarii

  1. George Frigura 10/11/2011 Reply
    • theusher 11/11/2011 Reply
      • Andreea (Nemira) 11/11/2011 Reply
    • voicunike 11/11/2011 Reply
      • George Frigura 11/11/2011 Reply
  2. mada 11/11/2011 Reply
  3. mada 11/11/2011 Reply
    • Andreea (Nemira) 11/11/2011 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *