Turbion (Spin) este una dintre culmile literaturii SF de dată recentă, un roman care abundă în idei hard SF oferind, în acelaşi timp, o analiză de mare fineţe a naturii umane. Robert Charles Wilson a ridicat ştacheta foarte sus, transformând scrierea unei continuări într-o sarcină dificilă. O sarcină pe care şi-a asumat-o şi de care a reuşit să se achite cu succes – deplasând accentul asupra unui „vierme” care roade probabil minţile omeneşti încă din vremuri neconsemnate în istorie: relaţia …
Jocurile Foamei (The Hunger Games) de Suzanne Collins, în curs de apariţie în colecţia Nemira Junior. Cum spuneam la sfârşitul însemnării precedente, titlul sună cel puţin incitant – cel puţin pentru mine 😀 Când mi s-a încredinţat traducerea, mi s-a atras atenţia că e „o carte de aventuri… pentru adolescenţi”. Într-adevăr, aceasta e eticheta pusă de autoare şi purtată în ţara de baştină a romanului, de unde a ajuns la noi însoţit de elogiile cititorilor – nu numai adolescenţi. Acum, …
Toată lumea ştie că, în viaţa unui om, evenimentele se înlănţuie în uneori mod ciudat, conducându-l pe cărări neaşteptate. În ceea ce mă priveşte, se poate spune că am ajuns să traduc cărţi fiindcă, la un moment dat, în adolescenţă, am citit Războiul Lumilor, de H. G. Wells. M-a impresionat cu mult mai mult decât romanele lui Jules Verne şi mi-a deschis gustul pentru literatura SF, preferinţă ce a rămas oarecum în stand by până în 1990 (între timp m-am …